Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 19/2016 (M. Of. nr. 1010/15.12.2016): Dispoziții ale Codului muncii. Răspunderea patrimonială a angajatorului

16 dec. 2016
2 voturi, medie: 4,50 din 52 voturi, medie: 4,50 din 52 voturi, medie: 4,50 din 52 voturi, medie: 4,50 din 52 voturi, medie: 4,50 din 5 (2 votes, average: 4,50 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 2733

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

 

Decizia ÎCCJComplet ÎCCJActul normativArticolSumar
Decizia nr. 19/2016Complet DCD/CCodul munciiArt. 52 alin. (2); art. 52 alin. (1) lit. b) Ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispozițiile art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii nu își mai produc efectul și dau naștere unui drept de creanță constând într-o despăgubire echivalentă cu remunerația cuvenită salariaților, pe durata suspendării, în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Forumul Național de Drept Bancar, ediția a II-a

În M. Of. nr. 1010 din 15 decembrie 2016, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 19 din 13 iunie 2016 referitoare la examinare sesizării formulată de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 7.521/99/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), în raport cu efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 279 din 23 aprilie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, stabilirea răspunderii patrimoniale a angajatorului (în sensul textului, acordarea unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi) trebuie instituită de la data deciziei de suspendare a raporturilor de muncă, dată la care decizia Curții Constituționale nu era publicată în Monitorul Oficial, sau de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial?

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 52 alin. (2); art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii

(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații:

(…)

b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; (…)”.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară și i se plătește, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului”.

 

I. Titularul sesizării

Titularul sesizării este Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârâta S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” – S.A. București – STFCI, împotriva Sentinței civile nr. 1.593 din 24 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, apel care formează obiectul Dosarului nr. 7.521/99/2014.

Titularul sesizării este legitimat procesual activ, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind o curte de apel care judecă în ultima instanță un litigiu în materia conflictelor de muncă și de asigurări sociale, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din același cod.

 

XIII. Înalta Curte

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:

A. Asupra admisibilității

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal sesizată, fiind îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii reglementate de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Curtea de Apel Iași este legal învestită cu soluționarea, în ultima instanță, a conflictului de muncă, potrivit dispozițiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 96 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

De lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, astfel cum aceasta a fost reformulată de către instanța supremă, depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Chestiunea de drept este nouă, examenul jurisprudențial efectuat relevând că problema interpretării dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, în raport cu efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 279 din 23 aprilie 2015, nu a mai fost analizată anterior.

Problema de drept supusă dezlegării se încadrează în sfera noțiunii de “chestiune de drept”, în sensul prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, și este de natură să ducă la soluții diferite în practica judiciară, prefigurându-se o jurisprudență neunitară la nivelul instanțelor de judecată.

De asemenea s-a constatat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și că nu se află în curs de soluționare un recurs în interesul legii cu un obiect similar.

Asupra chestiunii de drept ce reprezintă obiectul sesizării

Un prim aspect ce se impune a fi examinat este acela al efectului deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională asupra proceselor pendinte. Analiza presupune luarea în considerare a dispozițiilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 47/1992).

Astfel, potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive și obligatorii, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile din legile în vigoare constatate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept. Aceleași reglementări se regăsesc și în cuprinsul art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut, consecința aplicării acestui principiu fiind aceea că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

Textul menționat constituie o normă imperativă de ordine publică, iar aplicarea ei generală și imediată nu poate fi înlăturată, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu poate fi acceptat, acesta constituind un element esențial al ordinii de drept.

În litigiul în care s-a constatat existența chestiunii de drept supuse lămuririi, instanța de judecată este chemată să se pronunțe asupra unor situații juridice în curs de constituire (facta pendentia), în temeiul Codului muncii, fiind evident că acestea sunt supuse efectelor deciziei Curții Constituționale, care este de imediată și generală aplicare.

Raționamentul instanței supreme din Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 este valabil și în chestiunea supusă dezlegării în cauză, în sensul că la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică, odată declarată neconstituțională, nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese.

În consecință, ca urmare a declarării neconstituționalității lor, dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii nu își mai produc efectul, ceea ce înseamnă că, în cazul unui proces pendinte, deciziile emise de angajator în temeiul textului de lege menționat nu mai pot produce efecte juridice.

În acest sens a statuat și Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 413 și nr. 414 din 14 aprilie 2010: “lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență etc.)”. Dintr-o perspectivă similară, efectul acestor decizii s-a concretizat în constatarea de către instanțele de contencios administrativ a nelegalității (lipsei de temei juridic) actelor administrative emise în baza celor două ordonanțe de urgență, ale căror dispoziții au fost declarate neconstituționale, și încetarea efectelor acestor acte administrative, cu consecința reintegrării persoanelor eliberate din funcție și plății drepturilor salariale cuvenite, până la reintegrarea efectivă.

Efectul declarării neconstituționalității este cel al neaplicabilității textului legal în discuție, pentru o situație juridică în curs de constituire, instanța judecătorească învestită cu soluționarea litigiului fiind obligată să țină seama de acest aspect, fie chiar și într-o cale de atac de reformare, fără ca, prin aceasta, să fie afectată regula neretroactivității deciziei de neconstituționalitate.

Decizia Curții Constituționale nr. 279 din 23 aprilie 2015 a determinat, așadar, ineficiența normei de drept ce permitea angajatorului să suspende contractul de muncă al persoanei împotriva căreia s-a formulat o plângere penală; drept urmare, de la data publicării deciziei de neconstituționalitate, când încetează efectele art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, se naște dreptul de a solicita despăgubiri echivalente cu drepturile salariale al angajatului, pentru perioada în care a fost suspendat contractul de muncă, până la reintegrarea efectivă, ca urmare a dispariției unei norme care nu mai poate produce niciun efect juridic.

Trebuie subliniat că lipsirea de efecte juridice a dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, ca urmare a deciziei pronunțate de Curtea Constituțională, este distinctă de problema acordării despăgubirii bănești salariatului pe perioada suspendării contractului de muncă. Consecința directă a lipsirii de efecte a textului în discuție duce la ineficiența actului juridic emis în temeiul normei de drept declarate neconstituționale și la reactivarea raporturilor de muncă, pentru procesele pendinte. Așadar, ca efect al reactivării raporturilor de muncă ia naștere un drept de creanță, pentru salariat, a cărui existență trebuie, însă, confirmată pe cale judecătorească.

În acest caz, dreptul de a obține reparația bănească de către salariat este supus evaluării jurisdicționale, ceea ce înseamnă că dreptul nu s-a născut în patrimoniul reclamantului, acesta luând naștere numai ca urmare a acordării de către instanță, conform normelor în vigoare la momentul judecării cauzei.

Nu este vorba, așadar, de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite pe cale judecătorească, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare a instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Concluzia ce se impune, în raport cu toate aspectele analizate, este aceea că în cauzele pendinte, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, dreptul la despăgubire se acordă salariatului pe toată durata suspendării contractului de muncă.

În situația unor raporturi juridice încheiate definitiv, înainte de apariția deciziei Curții Constituționale, nu se mai poate pune problema aplicării acesteia.

Astfel, de la data încetării efectelor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, se va naște dreptul la despăgubire al angajatului echivalent cu remunerația pentru perioada în care a fost suspendat, ca urmare a dispariției unei norme care nu poate produce niciun efect juridic.

Acest drept de creanță nu se va mai întemeia pe dispozițiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, pentru că dispar premisele aplicării sale, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 19/2016

 

Prin Decizia nr. 19/2016, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 7.521/99/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:

Ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispozițiile art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii nu își mai produc efectul și dau naștere unui drept de creanță constând într-o despăgubire echivalentă cu remunerația cuvenită salariaților, pe durata suspendării, în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 19/2016 (M. Of. nr. 1010/15.12.2016): Dispoziții ale Codului muncii. Răspunderea patrimonială a angajatorului was last modified: decembrie 16th, 2016 by Redacția ProLege

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter