Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 27/2015: Art. 335 („Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale”) alin. (1) și (4) Cod procedură penală

2 nov. 2015
Vizualizari: 2726

Despre

  • Ședința din 29 octombrie 2015
  • Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 27/2015
  • Art. 335 alin. (1) și (4) Cod procedură penală

Decizia ÎCCJComplet ÎCCJActul normativ ArticolSumar
Decizia nr. 27/2015Complet DCD/PCod procedură penalăArt. 335 alin. (1) și (4)Redeschiderea urmăririi penale prevăzută de art. 335  din Codul de procedură penală este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, atât în urma infirmării soluției procurorului de către procurorul ierarhic superior în procedura prevăzută de art. 336 și urm. din Codul de procedură penală, cât și în cazul infirmării dispuse din oficiu

 

 

Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul ÎCCJ (www.scj.ro), în ședința din 29 octombrie 2015, Înalta Curte a dezbătut cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă ordonanța procurorului ierarhic superior, prin care în baza art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală este admisă plângerea persoanei vătămate și se dispune infirmarea ordonanței procurorului și redeschiderea urmăririi penale, este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară potrivit art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală.

 

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 335 („Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale”) alin. (1) și (4) Cod procedură penală

(1) Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale. Dispozițiile art. 317 se aplică în mod corespunzător.

(…)

(4) Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității. Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă”.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 27/2015

Prin Decizia nr. 27/2015, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 524/44/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă ordonanța procurorului ierarhic superior, prin care în baza art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală este admisă plângerea persoanei vătămate și se dispune infirmarea ordonanței procurorului și redeschiderea urmăririi penale, este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară potrivit art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală.

ÎCCJ a stabilit că redeschiderea urmăririi penale prevăzută de art. 335  din Codul de procedură penală este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, atât în urma infirmării soluției procurorului de către procurorul ierarhic superior în procedura prevăzută de art. 336 și urm. din Codul de procedură penală, cât și în cazul infirmării dispuse din oficiu.

 

Pentru a vedea minuta Deciziei nr. 27/2015, vizitați site-ul ÎCCJ (www.scj.ro).

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 27/2015: Art. 335 („Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale”) alin. (1) și (4) Cod procedură penală was last modified: octombrie 29th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.