Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 20/2015: Art. 327 (,,Falsul privind identitatea”) alin. (2) Cod penal

8 iun. 2015
Vizualizari: 5365

Despre

  • Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 20/2015
  • Art. 327 alin. (1) și (2) Cod penal
  • 4 iunie 2015
Decizia ÎCCJComplet ÎCCJAct normativArticol
Decizia nr. 20/2015Complet DCD/PCod penalArt. 327 alin. (1) și (2)


Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul ÎCCJ (www.scj.ro), în ședința din 4 iunie 2015, ÎCCJ (Complet DCD/P), prin Decizia nr. 20/2015, s-a pronunțat pentru dezlegarea în principiu a următoarei probleme de drept: „interpretarea dispozițiilor art. 327 alin. (2) Cod penal în sensul de a lămuri în ce măsură art. 327 alin. (2) Cod penal împrumută toate condițiile elementului material de la art. 327 alin. (1) Cod penal, inclusiv condiția ca prezentarea să fie efectuată – prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat – sau art. 327 alin. (2) Cod penal împrumută de la art. 327 alin. (1) Cod penal condițiile elementului material, mai puțin condiția vizând modalitatea în care se face prezentarea, astfel încât condiția ca acțiunea de prezentare să fie efectuată – prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat -, este înlocuită în art. 327 alin. (2) Cod penal cu condiția ca acțiunea de prezentare să fie efectuată prin întrebuințarea identității reale a unei persoane”.

 

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 327 (,,Falsul privind identitatea”) alin. (1) și (2) Cod penal

(1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani”.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 20/2015

Prin Decizia nr. 20/2015, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de  Curtea de Apel Timișoara, Secția Penală prin încheierea din 11 martie 2015  pronunțată în dosarul nr. 195/252/2014, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv: „interpretarea dispozițiilor art. 327 alin. (2) Cod penal în sensul de a lămuri în ce măsură art. 327 alin. (2) Cod penal împrumută toate condițiile elementului material de la art. 327 alin. (1) Cod penal, inclusiv condiția ca prezentarea să fie efectuată – prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat –  sau art. 327 alin. (2) Cod penal împrumută de la art. 327 alin. (1) Cod penal condițiile elementului material, mai puțin condiția vizând modalitatea în care se face prezentarea, astfel încât condiția ca acțiunea de prezentare să fie efectuată – prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat – , este înlocuită în art. 327 alin. (2) Cod penal cu condiția ca acțiunea de prezentare să fie efectuată prin întrebuințarea identității reale a unei persoane”.

De asemenea, ÎCCJ, în interpretarea art. 327 alin. (2) din Codul penal, a stabilit că cerința esențială a elementului material al infracțiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta tip, vizând folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, este obligatorie și în ipoteza în care acțiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.

 

Pentru a vedea minuta Deciziei nr. 20/2015 vizitați site-ul ÎCCJ (www.scj.ro).

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 20/2015: Art. 327 (,,Falsul privind identitatea”) alin. (2) Cod penal was last modified: iunie 8th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.