Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 2/2019 (M. Of. nr. 242/28.03.2019): Fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranță prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal din 1969 nu realizează condițiile de tipicitate prevăzute de art. 288 alin. (1) din NCP

În M. Of. nr. 242 din 28 martie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 2/2019 referitoare la posibilitatea ca fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranță prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal din 1969, respectiv interzicerea de a se afla în anumite localități să se regăsească în incriminarea de la art. 288 alin. (1) din Codul penal sau ar fi fost dezincriminată ca urmare a abrogării Codului penal anterior la data intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranță prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal din 1969 nu realizează condițiile de tipicitate prevăzute de art. 288 alin. (1) din Codul penal.

Art. 112 („Interzicerea de a se afla în anumite localități”) lit. d) – din Codul penal din 1969

„Măsurile de siguranță sunt:

(…)

d) interzicerea de a se afla în anumite localități;”.

Art. 288 („Neexecutarea sancțiunilor penale”) alin. (1) – din NCP

„(1) Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranță prevăzute în art. 108 lit. b) și lit. c), de către persoana fizică față de care s-au dispus aceste sancțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă”.

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești s-au raportat la dispozițiile ce formează obiectul dezlegării chestiunii de drept, se remarcă existența practicii neunitare, sens în care au fost identificate două orientări jurisprudențiale, astfel:

– potrivit opiniei majoritare, fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 112 lit. d) din Codul penal din 1969, respectiv intrezicerea de a se afla în anumite localități, nu se regăsește în incriminarea de la art. 288 alin. (1) din NCP, fiind dezincriminată odată cu abrogarea Codul penal anterior, începând cu data intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012. Astfel, instanțele au reținut că deși lipsa de reglementare este o lacună a legiuitorului, inexistența unor dispoziții exprese nu permite o o pronunțare a soluției de condamnare;

– în opinia minoritară, fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 112 lit. d) din Codul penal din 1969 se regăsește în incriminarea de la art. 288 alin. (1) din NCP. Acest punct de vedere a fost exprimat de Curțile de Apel București – Secția a II-a penală, Brașov, dar și de Tribunalele București și Ilfov, precum și de Judecătoria Reșița.

Prin Adresa nr. 2.812/C/2.656/III-5/2018, PÎCCJ a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel București, întrucât aceasta nu ar îndeplini condițiile stabilite de art. 475 și următoarele din C. proc. pen.

Așadar, din perspectiva PÎCCJ, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării dacă prin formularea acesteia se tinde, în realitate, la pronunțarea unei decizii definitive și obligatorii cu privire la o chestiune ce ține de fondul cauzei, existând ricul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o procedură dilatorie pentru litigiile caracterizate, prin naturala lor, ca fiind urgent, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii.

La nivelul Curții Constituționale, nu a fost identificată jurisprudență referitoare la chestiunea de drept ce face obiectul dezbaterii.

Potrivit raportului întocmit în cauză, s-a apreciat că se impune admiterea sesizării, stabilind că fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranță prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal din 1969 se regăsește în incriminarea de la art. 288 alin. (1) din NCP și nu a fost dezincriminată ca urmare a abrogării Codului penal anterior.