Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 11/2015: Confiscarea bunurilor care fac obiectul infracțiunii de contrabandă prevăzută în Codul vamal (M. Of. nr. 381/2.06.2015)

 
În M. Of. nr. 381 din 2 iunie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 11/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept „dacă în privința infracțiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracțiunii au fost identificate și indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât și obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor și a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor respective”.

Jurisprudența națională în materie

Instanțele la care au fost identificate hotărâri judecătorești în această materie sunt: Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București (Tribunalul București, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București, Judecătoria Buftea), Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Maramureș, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Zalău, Judecătoria Jibou), Curtea de Apel Constanța (Tribunalul Constanța, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Constanța, Judecătoria Babadag, Judecătoria Medgidia), Curtea de Apel Craiova (Judecătoria Craiova, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Târgu Jiu), Curtea de Apel Galați (Tribunalul Galați, Judecătoria Brăila, Judecătoria Făurei, Judecătoria Târgu Bujor, Judecătoria Tecuci), Curtea de Apel Iași (Judecătoria Bârlad, Judecătoria Iași, Judecătoria Pașcani, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Vaslui), Curtea de Apel Oradea (Tribunalul Bihor, Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Cărei, Judecătoria Oradea și Judecătoria Satu Mare), Curtea de Apel Ploiești (Judecătoria Buzău, Judecătoria Câmpina), Curtea de Apel Suceava (Tribunalul Botoșani, Judecătoria Botoșani, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Gura Humorului, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Judecătoria Săveni, Judecătoria Suceava) și Curtea de Apel Timișoara (Tribunalul Caraș – Severin, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Moldova Nouă, Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Oravița).

Unele dintre hotărâri au fost pronunțate în sensul că, în privința infracțiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracțiunii au fost identificate și indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât și obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor și a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate, iar celelalte hotărâri au fost pronunțate în sensul că, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracțiunii de contrabandă au fost identificate și indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune doar confiscarea bunurilor respective.

Jurisprudența relevantă a ÎCCJ

În ceea ce privește jurisprudența ÎCCJ au fost identificate următoarele decizii:

– Decizia nr. 3.759 din 16 noiembrie 2012;

– Decizia nr. 1.145 din 2 aprilie 2013;

– Decizia nr. 2.125 din 18 iunie 2013;

– Decizia nr. 2.864 din 25 septembrie 2013;

– Decizia nr. 1.644 din 1 aprilie 2003.

Din categoria deciziilor în interesul legii, relevantă este Decizia nr. 21 din 17 octombrie 2011, prin care Înalta Curte, învestită cu problema de drept ce face obiectul sesizării da față, a respins ca inadmisibil recursul promovat de procurorul general al PÎCCJ.

În mod tangențial, chestiunea a fost abordată de ÎCCJ și cu ocazia dezlegării altei probleme de drept, prin Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013 (M. Of. nr. 35 din 16 ianuarie 2014).

 

Jurisprudența relevantă a CJUE

În ceea ce privește jurisprudența CJUE au fot identificate următoarele hotărâri:

– Hotărârea din 4 martie 2004, Viluckas și Jonusas, C-238/02 și C-246/02;

– Hotărârea din 3 martie 2005, Papismedov și alții, C-195/03;

– Hotărârea din 2 aprilie 2009, Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz, C459/07;

– Hotărârea din 29 aprilie 2010, Cauza C230/08, Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteministeriet;

– Hotărârea din 1 iulie 1969, Cauza 24/68, Comisia Comunităților Economice Europene împotriva Republicii Italiene.

 Opinia specialiștilor consultați

Prof. dr. V. Pașca din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept și Științe Administrative a comunicat un punct de vedere în care a precizat următoarele:

„Indubitabil, infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, are ca urmare imediată producerea unei pagube bugetului public prin neplata taxelor vamale, ceea ce dă drept la despăgubiri.

Măsura confiscării speciale a bunurilor introduse în țară prin contrabandă nu înlătură dreptul la despăgubiri al A.N.A.F. – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, având în vedere temeiurile juridice și finalitatea celor două măsuri.

Datoria vamală la import ia naștere și prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import [art. 224 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare], dispoziție care este conformă prevederilor art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, în care se precizează că o datorie vamală la import ia naștere și prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Este adevărat că datoria vamală se stinge și prin confiscare, dar numai în situațiile în care aceasta s-a produs înainte de acordarea liberului de vamă [art. 256 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare], deoarece până la acordarea liberului de vamă bunurile nu sunt considerate intrate pe teritoriul României. În cazul introducerii ilegale prin alte locuri decât punctele de vamă pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import, este evident că nu se poate pune problema liberului de vamă.

În concluzie, datoria fiscală nu se confundă cu confiscarea specială, chiar dacă aceasta din urmă se dispune prin obligarea la plata echivalentului bunurilor confiscabile, care nu pot fi confiscate în natură.

Datoria vamală cuprinde: taxa pe valoarea adăugată, acciza, comisionul vamal și eventual alte taxe specifice și se datorează în cazul bunurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, prin locuri ilegale sau prin sustragere de la control vamal, indiferent de confiscarea în natură sau prin echivalent a bunurilor care au făcut obiectul infracțiunii”.

În punctul de vedere transmis de Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice „Acad – Andrei Rădulescu” se arată următoarele:

„Ocrotind în mod generic controlul statului asupra circulației bunurilor și mărfurilor înspre și dinspre propriul teritoriu, incriminarea contrabandei este destinată să protejeze, pe lângă interesele de politică generală, a căror realizare este urmărită prin reglementarea importului și exportului unor categorii de bunuri sau mărfuri, și interesele financiare ale statului decurgând din taxarea bunurilor și a mărfurilor respective, în funcție de valoarea în vamă a acestora. În cazul importului de bunuri sau mărfuri, această taxare reprezintă și o condiție a legalității introducerii lor pe teritoriul vamal al României, tot astfel precum plata accizelor și a taxei pe valoare adăugată, de asemenea, în funcție de valoarea bunurilor sau a mărfurilor, reprezintă o condiție a legalității actelor juridice având ca obiect aceste bunuri sau mărfuri.

Potrivit Legii nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, datoria vamală la import ia naștere și prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import [art. 224 alin. (1) lit. a)], în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal [art. 224 alin. (2)], însă aceeași datorie vamală se stinge prin confiscare [art. 256 alin. (1) lit. d)], iar atunci când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei (art. 277). Astfel, confiscarea apare ca o sancțiune constând în extinderea datoriei vamale dincolo de cuantumul obținut prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor până la chiar această valoare. În consecință, dispunerea confiscării bunurilor exclude obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor și a taxei pe valoare adăugată”.

 

Punctul de vedere al PÎCCJ

Prin concluziile scrise, Ministerul Public – PÎCCJ a susținut că, în cazul infracțiunilor de contrabandă prevăzute de Legea nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) din Codul penal [corespondent al art. 118 alin. (1) lit. a) din Codul penal 1969], concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând datoria vamală numai în ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără a fi fost prezentate în vamă și transportate spre acest birou vamal, în același sens fiind și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 270 Legea nr. 86/2006

„(1) Introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Constituie, de asemenea, infracțiune de contrabandă și se pedepsește potrivit alin. (1):

a) introducerea în sau scoaterea din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în sau scoaterea din țară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

(3) Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”.

Art. 271 Legea nr. 86/2006

„Introducerea în sau scoaterea din țară, fără drept, de arme, muniții, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanțe radioactive, substanțe toxice, deșeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase constituie infracțiunea de contrabandă calificată și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare”.

Art. 274 Legea nr. 86/2006

„Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârșite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi”.

Art. 275 Legea nr. 86/2006

„Tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 270-274 se pedepsește”.

Art. 256 Legea nr. 86/2006

„(1) Fără a înlătura aplicarea dispozițiilor în vigoare cu privire la împlinirea termenului de prescripție extinctivă și la imposibilitatea recuperării datoriei vamale în cazul constatării pe cale judecătorească a insolvabilității debitorului, datoria vamală se stinge prin:

a) plata cuantumului drepturilor;

b) remiterea cuantumului drepturilor;

c) invalidarea declarației vamale depuse pentru un regim vamal ce implică obligația de plată a drepturilor;

d) confiscare;

e) distrugerea prin dispoziția autorității vamale;

f) abandonul în favoarea statului;

g) pierderea mărfurilor datorită cazului fortuit sau forței majore;

h) scăderea cantitativă a mărfurilor datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere.

(2) Stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d)-h) operează numai dacă situațiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligația de plată a drepturilor”.

Art. 112 („Confiscarea specială”) Cod penal

„(1) Sunt supuse confiscării speciale:

a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

c) bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f) bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală.

(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și de contribuția bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.

(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparțin infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispozițiilor alin. (2).

(4) Dispozițiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârșite prin presă.

(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.

(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea, cu excepția bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) și lit. c)”.

Art. 19 („Obiectul și exercitarea acțiunii civile”) Cod procedură penală

„(1) Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

(2) Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente.

(3) Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea civilă se exercită în numele acesteia de către reprezentantul legal sau, după caz, de către procuror, în condițiile art. 20 alin. (1) și (2), și are ca obiect, în funcție de interesele persoanei pentru care se exercită, tragerea la răspundere civilă delictuală.

(4) Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului.

(5) Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile”.

 

Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor este în sensul că, în privința infracțiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracțiunii au fost identificate și indisponibilizate în vederea confiscării, se dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor reprezentând datoria vamală (ce include taxele vamale, după caz, accizele și taxa pe valoare adăugată), cu excepția situației în care identificarea și indisponibilizarea au intervenit înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul Comunității Europene și înainte de acordarea liberului de vamă.