Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 10/2019 (M. Of. nr. 416/28.05.2019): Art. 273 („Mărturia mincinoasă”) Cod penal

În M. Of nr. 416 din 28 mai 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ nr. 10/2019 prin care s-a dezbătut următoarea chestiune de drept: „Poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la acești din urmă participanți?”.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că respectiva participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal.

Art. 273 din NCP („Mărturia mincinoasă”)

„(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Art. 114 din NCPP

„(1) Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală

Orice persoană citată în calitate de martor are următoarele obligații:
a) de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație;

b) de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței;

c) de a spune adevărul.”

Art. 115 din NCPP

„(1) Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali.”

Art. 118 din NCPP

„Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.”

Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la acest capitol, ÎCCJ s-a mai pronunțat în următoarele spețe:

– Decizia penală nr. 397/A din 21.11.2014;

– Decizia penală nr. 217/A din 17.09.2018;

– Decizia penală nr. 213 din 9.06.2015;

– Decizia penală nr. 1.957 din 29.09.1979, Tribunalul Suprem – Secția penală;

– Decizia penală nr. 40/A din 20.02.2018.

Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția judiciară a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.

În esență, s-a susținut că tehnica de redactare a întrebărilor trebuie să fie adecvată și să permită identificarea problemei de drept, iar existența legăturii de dependență între lămurirea problemei de drept și soluționarea pe fond a cauzei trebuie să fie motivată.

Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării 

Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel București este admisibilă, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Pe fondul sesizării s-a apreciat că persoana care are atât calitatea de martor, ca urmare a disjungerii cauzei, cât și calitatea de inculpat, în legătură cu infracțiunea pe care o comisese anterior împreună cu alți participanți, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 din Codul penal.