Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 39/2024 (M. Of. nr. 1047/18.10.2024): Utilizarea înregistrărilor convorbirilor telefonice realizate fără acordul interlocutorului în litigiile de muncă
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Act normativ | Sumar |
Decizia ÎCCJ nr. 39/2024 (M. Of. nr. 1047 din 18 octombrie 2024) | Complet DCD | Art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă | Proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat și un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul și/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiția asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, și dreptul la viața privată, pe de altă parte, în sensul că încuviințarea probei trebuie să fie indispensabilă exercițiului dreptului la probă și strict proporțională cu acest scop. |
În M. Of. nr. 1047 din data de 18 octombrie 2024 s-a publicat Decizia ÎCCJ nr. 39/2024 pentru admiterea unei hotărâri prealabile privind condițiile utilizării înregistrărilor convorbirilor telefonice realizate fără acordul interlocutorului în litigiile de muncă.
Obiectul dezlegării chestiunii de drept
„Dacă înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alți salariați sau alți reprezentanți identificabili ai angajatorului, pe care salariatul le solicită ca probe în cadrul judecății în contradictoriu cu angajatorul, pot fi considerate mijloace de probă, indiferent dacă persoana cu care salariatul a purtat conversația a fost sau nu încunoștințată și și-a exprimat acordul pentru înregistrarea respectivei convorbiri?”.
Codul de procedură civilă
„Art. 341: Lucrurile ca mijloace de probă
(2) Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă și fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum și alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri”.
Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 39/2024
Prin Decizia nr. 39/2024, ÎCCJ (Complet DCD) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și, în consecință, a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă și prin raportare la dispozițiile art. 74 și 75 din Codul civil, proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat și un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul și/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiția asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, și dreptul la viața privată, pe de altă parte, în sensul că încuviințarea probei trebuie să fie indispensabilă exercițiului dreptului la probă și strict proporțională cu acest scop”.