140 views
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Act normativ | Sumar |
Decizia ÎCCJ nr. 242/2025 | Complet DCD | Art. 13 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice | Majorarea salarială prevăzută de art. 8 din capitolul I lit. B al anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 poate fi acordată şi pentru perioada anterioară obţinerii avizului favorabil al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. |
În ședința din data de 23 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în cauză, a soluționat sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în ceea ce privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 13 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Obiectul dezlegării chestiunii de drept
Art. 13 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
„Anexa nr. VI FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE „APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ“
Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională
Articolul 13
(1) Dispozițiile legale prin care sunt stabilite sporuri, indemnizații și alte drepturi de natură salarială pentru personalul din alte domenii de activitate din sectorul bugetar se aplică și personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil care se află în situații similare, indiferent de tipul unității în care își desfășoară activitatea, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale”.
Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 242/2025
Prin decizia nr. 242/2025, ÎCCJ (Complet DCD) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în dosarul nr. 3489/109/2023 și, în consecinţă, stabileşte că: „În interpretarea şi aplicarea art. 13 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, majorarea salarială prevăzută de art. 8 din capitolul I lit. B al anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 poate fi acordată şi pentru perioada anterioară obţinerii avizului favorabil al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale”.