Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 22/2021 (Comunicat): Art. 43 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist

13 apr. 2021
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
218 views

Decizia ÎCCJ

Complet ÎCCJAct normativSumar
Decizia ÎCCJ  nr. 22/2021Complet DCDArt. 43 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Calitatea de persoană îndreptățită în cererile vizate de acest text de lege, pentru terenuri care intrau în domeniul de aplicare al legilor fondului funciar la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, se stabilește potrivit prevederilor acestor legi.

Potrivit site-ului oficial (www.scj.ro), în ședința din 12 aprilie 2021, Înalta Curte s-a reunit pentru a dezbate o serie de sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, printre care și cea referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Astfel, Înalta Curte a statuat că se stabilește potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013 calitatea de persoană îndreptățită în cererile vizate de art. 43, pentru terenuri care intrau în domeniul de aplicare al legilor fondului funciar la data intrării în vigoare a acestei legi.

 

 Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 43 din Legea nr. 165/2013

„Cererile depuse în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 34 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, care vizează teren cu categoria de curți-construcții, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se transmit comisiilor constituite pe lângă autoritățile publice locale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în vederea soluționării”.

 Decizia nr. 22/2021

Prin Decizia nr. 21/2021, ÎCCJ (Complet DCD) a admis  sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 22239/3/2017, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că, în interpretarea art. 43 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, calitatea de persoană îndreptățită în cererile vizate de acest text de lege, pentru terenuri care intrau în domeniul de aplicare al legilor fondului funciar la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, se stabilește potrivit prevederilor acestor legi”.

Sursa informației

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 22/2021 (Comunicat): Art. 43 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist was last modified: aprilie 13th, 2021 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter