Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 21/2021 (Comunicat): Art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

6 apr. 2021
Vizualizari: 779

Decizia ÎCCJ

Complet ÎCCJAct normativSumar
Decizia ÎCCJ  nr. 21/2021Complet DCDArt. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014

După pronunțarea de către instanța de executare asupra cererii creditorului de fixare a sumei datorate cu titlu de penalități sau, în lipsa unei astfel de cereri, după împlinirea termenului de prescripție a executării silite, nu mai este admisibilă formularea de către creditor, în temeiul acestei norme speciale, a cererii de stabilire a despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligației de a face care implică faptul personal al debitorului.

 

Potrivit site-ului oficial (www.scj.ro), în ședința din 5 aprilie 2021, Înalta Curte s-a reunit pentru a dezbate o serie de sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, printre care și cea referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014.

 

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 21/2021

 Prin Decizia nr. 21/2021, ÎCCJ (Complet DCD) a admis  sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că, după pronunțarea de către instanța de executare asupra cererii creditorului de fixare a sumei datorate cu titlu de penalități sau, în lipsa unei astfel de cereri, după împlinirea termenului de prescripție a executării silite, nu mai este admisibilă formularea de către creditor, în temeiul acestei norme speciale, a cererii de stabilire a despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligației de a face care implică faptul personal al debitorului.

Sursa informației

Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 21/2021 (Comunicat): Art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 was last modified: iunie 7th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.