Decizia ÎCCJ (Complet DCD/CAF) nr. 86/2018 (M. Of. nr. 104/11.02.2019): Art. 120 („Dobânzi”) alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

13 feb. 2019
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 802

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Decizia ÎCCJ

Conferintele lunii noiembrie
”
Complet ÎCCJAct normativArticol

Sumar

Decizia nr. 86/2018

(M. Of. nr. 104 din 11 februarie 2019)

Complet DCD/CAF

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Art. 120 alin. (1)

– În interpretarea art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, majorările de întârziere au caracterul unor sancțiuni fiscale, putându-se aplica principiul proporționalității; 

 În interpretarea art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dobânzile nu au caracterul unor sancțiuni fiscale, neputând fi aplicabil principiul proporționalității.

 

În M. Of. nr. 104 din 11 februarie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/CAF) nr. 86/2018 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că în interpretarea respectivelor dispoziții, majorările de întârziere au caracterul unor sancțiuni fiscale, astfel că în perioada 2007-1 iulie 2010 se poate aplica principiul proporționalității, astfel cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în cauza C-183/14, Salomie și Oltean, iar dobânzile nu au caracterul unor sancțiunii fiscale, neputându-se aplica principiul proporționalității, astfel cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cadrul hotărârii enunțate mai sus.

 

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

„(1) Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. (…)”.

 

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul dezlegării chestiunii de drept, se remarcă existența unei jurisprudențe divergente la nivelul instanțelor judecătorești.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra modului de aplicare a celor statuate de CJUE, reținând că este necesar ca instanța de judecată să aprecieze dacă majorările/penalitățile de întârziere stabilite prin actul de impunere respectă sau nu principiul proporționalității.

De asemenea, într-o altă decizie instanța supremă a stabilit că este de necontestat caracterul de sancțiune al penalităților de întârziere, statuând că scopul majorărilor de întârziere este acela de a acoperi un prejudiciu creat bugetului de stat, conchizând că acestea nu reprezintă o sancțiune în sensul avut în vedere de CJUE, ci un echivalent al lipsei de folosință a sumelor ce trebuiau achitate de contribuabil, astfel că nu este posibilă analiza lor din perspectiva principiului proporționalității.

Însă, au fost identificate și decizii în care Înalta Curte a concluzionat că nu se poate reține că modalitatea de calcul a accesoriilor încalcă principiului proporționalității, în condițiile în care cuantumul acestora nu depășește cuantumul obligației principale de plată.

Conform unei opinii concurente, exprimată într-o decizie a Înaltei Curți, s-a relevat că majorările de întârziere au caracter de sancțiune fiscală, în raport cu valoarea creanței principale și, astfel, nu poate fi înlăturată analiza incidenței principiului proporționalității la care se referă hotărârea CJUE în cauza C-183/14, Salomie și Oltean.

Într-o decizie recentă, fără a trata în mod distinct conceptele de dobânzi și penalități de întârziere, instanța supremă a dispus că respectă întru totul principiul proporționalității statuat de CJUE stabilirea accesoriilor în cuantum de 50% din suma datorată cu titlu de TVA.

Din punctul de vedere al Curților de Apel Cluj, Alba Iulia, Târgu Mureș și Timișoara, precum și a tribunalelor Ialomița, Cluj, Galați, Vrancea și Bihor, dar și a Judecătoriei Giurgiu nu se poate considera că dobânzile și/sau majorările de întârziere au caracterul unor sancțiuni fiscale cărora să li se poată aplica principiul proporționalității, astfel cum CJUE a reținut în cauza C-183/14, Salomie și Oltean.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Brașov, dar și tribunalele Covasna, Alba, Sibiu, Neamț, Brașov, București, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Iași și Dâmbovița consideră că dobânzile și/sau majorările de întârziere au caracterul unor sancțiuni fiscale, cărora li se poate aplica principiul proporționalității, astfel cum CJUE a reținut în cauza C-183/14, Salomie și Oltean.

La nivelul Curții de Apel București se regăsesc ambele interpretări.

 

Jurisprudența Curții Constituționale

Instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la dispozițiile legale ce fac obiectul interpretării prin Decizia nr. 886/2010 (M. Of. nr. 541 din 3 august 2010), reținând, printre altele, că: „instituirea dobânzilor de întârziere reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancționării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată. O atare sancțiune, evident, are o repercusiune directă cu privire la patrimoniul debitorului, însă diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia se datorează faptei culpabile pe care a săvârșit-o”.

 

Punctul de vedere al Procurorului General al PÎCCJ

Prin Adresa nr. 1.897/C/2615/III-5/2018 din 10 august 2018, Ministerul Public – PÎCCJ a comunicat că la nivelul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării.

 

Raportul asupra chestiunii de drept

Potrivit raportului întocmit în cauză, s-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, concluzionându-se că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 majorările de întârziere, astfel cum sunt reglementate în perioada 2007 – 1 iulie 2010, au caracterul unor sancțiuni fiscale, în privința acestora putându-se aplica principiul proporționalității, astfel cum CJUE a reținut în hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în cauza C-183/14, Salomie și Oltean.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/CAF) nr. 86/2018

Prin Decizia nr. 86/2018, ÎCCJ (Complet DCD/CAF) a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 829/33/2013, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:

„În interpretarea art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare – în forma republicată la 31 iulie 2007 – majorările de întârziere au caracterul unor sancțiuni fiscale.

În privința majorărilor de întârziere reglementate în perioada 2007 – 1 iulie 2010 se poate aplica principiul proporționalității, astfel cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în cauza C-183/14, Salomie și Oltean.

În interpretarea art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din O.U.G. nr. 39/2010, aprobată prin Legea nr. 46/2011, dobânzile nu au caracterul unor sancțiuni fiscale.

În privința dobânzilor nu se poate aplica principiul proporționalității, astfel cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în cauza C-183/14, Salomie și Oltean”.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/CAF) nr. 86/2018 (M. Of. nr. 104/11.02.2019): Art. 120 („Dobânzi”) alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală was last modified: februarie 13th, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter