Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 79/2018 (M. Of. nr. 117/14.02.2019): Nu pot face obiect al medierii negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I şi/sau a II-a de muncă, respectiv, condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale

În M. Of. nr. 117 din 14 februarie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 79/2018 referitoare la următoarea chestiune de drept:  „Dacă, prin raportare la prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, pot face obiect al medierii negocieri cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau II de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite”.

Astfel, Înalta Curte a stabilit, prin raportare la prevederile respectivelor dispoziții, că nu pot face obiect al medierii negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I și/sau a II-a de muncă, respectiv condiții deosebite și/sau condiții speciale.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul dezlegării chestiunii de drept, se remarcă existența unei jurisprudențe divergente la nivelul instanțelor judecătorești.

Analizând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanță:

– prin Decizia nr. 12/2016 (M. Of. nr. 904 din 10 noiembrie 2016) s-a stabilit că:

I. „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 și 18 din H.G. nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 1-4, art. 7-9, art. 13 alin. (4) și art. 13^1 din H.G. nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții.

II. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 și 16 din H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește condițiile speciale, acest tip de acțiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și, respectiv, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare”;

– de asemenea, prin Decizia nr. 9/2016 (M. Of. nr. 891 din 8 noiembrie 2016) s-a statuat că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor pct. 6-8 și 12 din Ordinul nr. 50/1990, instanțele de judecată au posibilitatea analizării și constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă”;

– prin Decizia nr. 14/2016 (M. Of. nr. 878 din 2 noiembrie 2016) s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale H.G. nr. 1284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, instanța de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăși la analizarea condițiilor de muncă ale reclamanților și, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiții speciale, în situația în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzută de art. 4-7 din H.G. nr. 1284/2011, cu modificările ulterioare, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale și unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare”;

– în Decizia nr. 13/2016 (M. Of. nr. 862 din 28 octombrie 2016) s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 35 C. pr. civ., art. 111 C. pr. civ. din 1865, art. 2502 C. civ., respectiv art. 268 alin. (2) C. mun., acțiunile în constatarea dreptului la încadrarea în grupe de muncă conform dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990 intră în categoria acțiunilor în constatare de drept comun și sunt imprescriptibile”.

La nivelul Curților de Apel Timișoara, Pitești, Craiova, Constanța și Alba Iulia s-a comunicat că nu a fost identificată practică judiciară.

În cadrul Curților de Apel Oradea, Galați, București, Brașov, Cluj, Suceava, Târgu Mureș nu s-a identificat practică judiciară, însă opinia teoretică a colectivelor de judecători consultate de la curțile de apel și tribunale (cu o singură excepție, Tribunalul Giurgiu) este în sensul că negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite, nu pot face obiect al medierii în temeiul Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Curtea de Apel Iași este în sensul respingerii cererii de încuviințare a acordului de mediere, apreciind că nu este vorba despre drepturi de care părțile să poată dispune.

Instanța de sesizare, și anume Curtea de Apel Ploiești a comunicat că, până la data sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, la nivelul Curții de Apel Ploiești – Secția I civilă, doar 3 completuri de apel au soluționat această problemă de drept, prin decizii definitive, în sensul că nu pot face obiect al medierii negocieri cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite.

La nivelul Tribunalelor Dâmbovița și Buzău nu au fost identificate cauze în care să se pună această problemă de drept, însă opinia unanimă exprimată de judecătorii Secției I civile a Tribunalului Dâmbovița este în sensul că nu pot face obiect al medierii negocieri cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite.

În cadrul Tribunalului Prahova problema de drept a fost soluționată prin hotărâri definitive, în sensul că pot face obiect al medierii negocieri cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite.

Jurisprudența Curții Constituționale

În urma verificărilor efectuate nu a fost identificată jurisprudență relevantă a Curții Constituționale cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizărilor de față.

Punctul de vedere al Procurorului General al PÎCCJ

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 1883/C/2601/III-5/2018 din 24 septembrie 2018, a comunicat că la nivelul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Raportul asupra chestiunii de drept

Potrivit raportului întocmit în cauză, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 C. pr. civ., sub aspectul dificultății chestiunii de drept care formează obiectul sesizării.

Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condițiilor de admisibilitate, opinia judecătorilor-raportori a fost că, prin raportare la prevederile Legii nr. 192/2006, nu pot face obiect al medierii negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I și/sau a II-a de muncă, respectiv condiții deosebite și/sau condiții speciale.