Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 6/2015: Înscrierea sancţiunii avertismentului în cazierul fiscal (OG 75/2001, HG 31/2003, OG 2/2001)

În M. Of. nr. 297 din 30 aprilie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 6/2015 cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă în interpretarea dispozițiile art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) și art. 7 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal (rep. M. Of. nr. 664 din 23 iulie 2004; cu modif. și compl. ult.) ale art. 1 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 31/2003 (M. Of. nr. 92 din 14 februarie 2003; cu modif. și compl. ult.), și ale art. 7, art. 8 și art. 38 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (M. Of. nr. 410 din 25 iulie 2001; cu modif. și compl. ult.), sancțiunea avertismentului se înscrie în cazierul fiscal.

Într-o orientare jurisprudențială, s-a reținut că sancțiunea avertismentului se înscrie în cazierul fiscal, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) și art. 7 din O.G. nr. 75/2001 și ale art. 1 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 31/2003, fiind lipsită de relevanță, din perspectiva înscrierii în cazierul fiscal, împrejurarea că a fost aplicată sancțiunea amenzii sau sancțiunea avertismentului. Aceeași opinie a fost susținută și de unele instanțe, pe calea corespondenței administrative, întrucât nu au identificat în circumscripția lor teritorială jurisprudență cu referire la chestiunea de drept. În acest sens, instanțele au invocat faptul că înscrierea în cazierul fiscal vizează fapta, iar nu sancțiunea aplicată, astfel că se înscriu în cazierul fiscal toate faptele de natura celor enumerate de textele de lege, chiar și în situația în care sancțiunea principală aplicată este avertismentul. Numai o asemenea interpretare poate asigura atingerea scopului legii, și anume prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, deoarece cazierul este un mijloc de evidență și urmărire a disciplinei financiare a contribuabililor.

Unele instanțe au comunicat hotărâri judecătorești pronunțate în litigii având ca obiect plângeri formulate împotriva proceselor-verbale prin care a fost aplicată sancțiunea amenzii pentru săvârșirea de contravenții prevăzute de art. 220 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar instanțele au admis plângerile și au dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, fără a dispune și înscrierea în cazierul fiscal a sancțiunii avertismentului.

Potrivit opiniei altor instanțe, opinie nesusținută de hotărâri judecătorești, sancțiunea avertismentului nu se înscrie în cazierul fiscal, având în vedere prevederile art. 7 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 75/2001, din interpretarea cărora rezultă că doar sancțiunea amenzii se înscrie în cazierul fiscal, precum și în considerarea faptului că sancțiunea avertismentului nu se comunică în vederea înscrierii în cazierul fiscal, în raport cu prevederile art. 38 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 și ale art. 13 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 31/2003.

În jurisprudența Curții Constituționale nu au fost identificate decizii relevante în privința chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări a Înaltei Curți.

Privitor la dispozițiile legale ce formează obiectul prezentei sesizări, există Decizia nr. 753/2012 (M. Of. nr. 718 din 23 octombrie 2012), prin care Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 75/2001, reținând că dispozițiile respective sunt constituționale în raport cu principiul neretroactivității legii civile și folosirea căilor de atac, în reglementarea art. 129 din Constituție

Art. 2 alin. (1) O.G. nr. 75/2001: „În cazierul fiscal se ține evidența persoanelor fizice și juridice, precum și a asociaților, acționarilor și reprezentanților legali ai persoanelor juridice care au săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, financiare, vamale, precum și cele care privesc disciplina financiară, denumiți în continuare contribuabili”.

Art. 4 alin. (1) O.G. nr. 75/2001: „În cazierul fiscal se înscriu date privind sancțiunile aplicate contribuabililor pentru faptele prevăzute la art. 2 alin. (1), precum și date din documentele prevăzute la art. 2 alin. (2)”.

Art. 7 O.G. nr. 75/2001: „(1) Contribuabilii care au înscrise date în cazierul fiscal se scot din evidență dacă se află în următoarele situații:

a) faptele pe care le-au săvârșit nu mai sunt sancționate de lege;

b) a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească constatată prin hotărâre judecătorească;

c) faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancționate ca infracțiuni și nu au mai săvârșit fapte de această natură într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii
definitive a ultimului act prin care au fost sancționate aceste fapte;

d) faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancționate drept contravenții, cu excepția faptelor prevăzute la lit. e), și nu au mai săvârșit fapte de natura celor prevăzute la art. 2 într-o perioadă de un an de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancționate aceste fapte, cu condiția achitării cuantumului amenzilor contravenționale. În situația în care cuantumul amenzilor nu a fost achitat în această perioadă, scoaterea din evidență se realizează la data achitării amenzilor sau după împlinirea unui termen de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancționate aceste fapte, în situația în care cuantumul amenzilor nu a fost achitat;

e) faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancționate drept contravenții la regimul produselor accizabile și nu au mai săvârșit fapte de natura celor prevăzute la art. 2 într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancționate aceste fapte;

f) au fost stinse creanțele fiscale datorate ca urmare a atragerii răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent. Data scoaterii din evidență este data stingerii creanțelor fiscale, însă nu mai devreme de un an de la data comunicării deciziei organului fiscal competent rămase definitivă în sistemul căilor administrative sau judiciare de atac. În situația în care creanțele fiscale nu au fost stinse în termen de 5 ani de la comunicarea deciziei, scoaterea din evidență se realizează începând cu această dată;

g) contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat. Data scoaterii din evidență este data reactivării contribuabilului în situația în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazul prevăzut la art. 781 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau data împlinirii unui termen de 3 luni de la data reactivării contribuabilului în situația în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazurile prevăzute la art. 781 alin. (1) lit. b) sau c) din ordonanța mai sus menționată. Aceste prevederi sunt aplicabile și reprezentanților legali;

h) decesul, respectiv radierea contribuabilului. În situația radierii unei persoane juridice declarate inactive anterior radierii, inactivitatea fiscală înscrisă în cazierul fiscal al reprezentantului legal se scoate din evidența acestuia la data împlinirii unui termen de un an de la data radierii contribuabilului.

(2) În cazul în care în cazierul fiscal al contribuabililor aflați în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) există și alte mențiuni cu privire la alte fapte, se șterg numai mențiunile care impun scoaterea din evidență”.

Art. 1 alin. (1) Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 75/2001: „Faptele sancționate de legile financiare, vamale sau care privesc disciplina financiară, inclusiv cele care privesc stabilirea și gestionarea impozitelor și taxelor, care se înscriu în cazierul fiscal al contribuabilului, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice”.

Art. 7 O.G. nr. 2/2001: „(1) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

(3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.

Art. 8 O.G. nr. 2/2001:  „(1) Amenda contravențională are caracter administrativ.

(2) Limita minimă a amenzii contravenționale este de 250.000 lei, iar limita maximă nu poate depăși:

a) 1 miliard lei, în cazul contravențiilor stabilite prin lege și ordonanță;

b) 500 milioane lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului;

c) 50 milioane lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene ori ale Consiliului General al Municipiului București;

d) 25 milioane lei, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București.

(3) Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.

(4) Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale”.

Art. 38 O.G. nr. 2/2001: „(1) Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenției și sancțiunea este aplicată de agentul constatator.

(2) În celelalte cazuri avertismentul se socotește executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției, cu rezoluția corespunzătoare.

(3) Dacă sancțiunea a fost aplicată de instanță prin înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, comunicarea acesteia se face prin încunoștințare scrisă”.