Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 53/2018 (M. Of. nr. 930/5.11.2018): Art. 105 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014 privind insolvența. Dreptul administratorului/lichidatorului judiciar de a verifica întinderea creanţelor bugetare constatate prin titluri executorii

6 nov. 2018
Vizualizari: 949

Decizia ÎCCJ

Complet ÎCCJActul normativArticol

Sumar

Decizia ÎCCJ nr. 10/2018

(M. Of. nr. 930 din 5 noiembrie 2018)

Complet DCD/CLegea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvențăArt. 105 alin. (1)-(2)

Administratorul/lichidatorul judiciar are dreptul de a verifica creanțele bugetare constatate prin titluri executorii sub aspectul întinderii, pentru a stabili dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei.

 

În M. Of. nr. 930 din 5 noiembrie 2018, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 53/2018 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 105 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora administratorul/lichidatorul judiciar are dreptul de a verifica creanțele bugetare constatate prin titluri executorii sub aspectul întinderii, pentru a stabili dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei.

 

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

 

Art. 105 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență

(1) Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol, cu excepția creanțelor constatate prin hotărâri judecătorești executorii, precum și prin hotărâri arbitrale executorii. În cazul în care aceste hotărâri judecătorești sau arbitrale sunt anulate, casate sau modificate în căile de atac, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va reface tabelul de creanțe în mod corespunzător. În cazul în care instanța de judecată, anulând sau casând hotărârea, nu dezleagă și fondul dedus judecății, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va proceda la verificarea acelei creanțe, notificând creditorii în cazul neînscrierii totale sau parțiale a creanței, potrivit prevederilor art. 110 alin. (4). În acest din urmă caz, împotriva măsurii înscrierii parțiale sau neînscrierii în tabel a respectivei creanțe, creditorii pot formula contestație în condițiile art. 59 alin. (5).

(2) Nu sunt supuse acestei proceduri creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale”.

 

Jurisprudența instanțelor naționale în materie  

 

Referitor la chestiunea de drept ce face obiectul dezbaterii, instanțele naționale au exprimat mai multe puncte de vedere diferite, între care amintim următoarele:

– Într-o primă interpretare, s-a considerat că verificarea întinderii creanței bugetare din perspectiva momentului nașterii creanței intră în sfera atribuțiilor de verificare a creanțelor de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, o astfel de analiză nefiind specifică sau proprie acțiunilor în contencios administrativ în care se pune în discuție întinderea creanței bugetare;

– Într-o altă opinie, s-a susținut că este posibilă verificarea de către practicianul în insolvență a momentului nașterii creanței;

– Dintr-o altă perspectivă, s-a a apreciat că în situația în care o creanță bugetară este constatată printr-un titlu executoriu necontestat, administratorul judiciar nu poate verifica respectiva creanță sub aspectul existenței sau cuantumului ei, însă administratorul judiciar o poate verifica sub aspectul momentului nașterii, anterior sau ulterior deschiderii procedurii;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

– Dintr-un alt punct de vedere, data nașterii creanței se impune a fi stabilită de către judecătorul- sindic, neexistând vreun impediment în acest sens. O astfel de verificare nu are implicații asupra fondului raporturilor juridice fiscale născute între debitoare și organul fiscal și nu se suprapune peste atribuțiile exclusive ale instanței de contencios administrativ.

 

Punctul de vedere al procurorului general al PÎCCJ

 

Prin Adresa nr. 861/C/1.133/III-5/2018 din 18 aprilie 2018, PÎCCJ a comunicat faptul că în cadrul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil nu există practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii, privitor la dispozițiile ce fac obiectul dezbaterii.

 

Raportul asupra dezlegării chestiunii de drept

 

În opinia judecătorului-raportor, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a apreciat că, în interpretarea dispozițiilor art. 105 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar are dreptul de a verifica creanțele bugetare constatate prin titluri executorii sub aspectul întinderii, pentru a stabili dacă sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 53/2018

 

Prin Decizia nr. 53/2018, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 2.496/84/2017/a1 și și, în consecință, a stabilit că: „în interpretarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar are dreptul de a verifica creanțele bugetare constatate prin titluri executorii sub aspectul întinderii, pentru a stabili dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei”.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 53/2018 (M. Of. nr. 930/5.11.2018): Art. 105 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014 privind insolvența. Dreptul administratorului/lichidatorului judiciar de a verifica întinderea creanțelor bugetare constatate prin titluri executorii was last modified: noiembrie 6th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.