Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 53/2018 (Comunicat): Art. 105 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014 privind insolvența – Dreptul administratorului/lichidatorului judiciar de a verifica întinderea creanţelor bugetare constatate prin titluri executorii

19 iun. 2018
Vizualizari: 1852

Decizia ÎCCJ

Complet ÎCCJActul normativArticol

Sumar

Decizia ÎCCJ nr. 53/2018

Complet DCD/CLegea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvențăArt. 105 alin. (1)-(2)

Administratorul/lichidatorul judiciar are dreptul de a verifica creanțele bugetare constatate prin titluri executorii sub aspectul întinderii, pentru a stabili dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei.

 

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial (www.scj.ro), în data de 18 iunie 2018, Înalta Curte s-a reunit pentru a dezlega următoarea chestiune de drept: „Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 105 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, administratorul/lichidatorul judiciar are dreptul de a verifica creanțele bugetare constatate prin titluri executorii sub aspectul întinderii, pentru a stabili dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei?”.

 

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

 

Art. 105 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență

(1) Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol, cu excepția creanțelor constatate prin hotărâri judecătorești executorii, precum și prin hotărâri arbitrale executorii. În cazul în care aceste hotărâri judecătorești sau arbitrale sunt anulate, casate sau modificate în căile de atac, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va reface tabelul de creanțe în mod corespunzător. În cazul în care instanța de judecată, anulând sau casând hotărârea, nu dezleagă și fondul dedus judecății, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va proceda la verificarea acelei creanțe, notificând creditorii în cazul neînscrierii totale sau parțiale a creanței, potrivit prevederilor art. 110 alin. (4). În acest din urmă caz, împotriva măsurii înscrierii parțiale sau neînscrierii în tabel a respectivei creanțe, creditorii pot formula contestație în condițiile art. 59 alin. (5).

(2) Nu sunt supuse acestei proceduri creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale”. 

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 53/2018

 

Prin Decizia nr. 53/2018, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 2496/84/2017/a1, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Înalta Curte a stabilit faptul că, în interpretarea dispozițiilor art. 105 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar are dreptul de a verifica creanțele bugetare constatate prin titluri executorii sub aspectul întinderii, pentru a stabili dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei.

 

Pentru a vedea minuta respectivei decizii, vizitați site-ul ÎCCJ (www.scj.ro).

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale
Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 53/2018 (Comunicat): Art. 105 alin. (1)-(2) din Legea nr. 85/2014 privind insolvența – Dreptul administratorului/lichidatorului judiciar de a verifica întinderea creanțelor bugetare constatate prin titluri executorii was last modified: iunie 19th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.