Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 36/2018 (M. Of. nr. 606/16.07.2018): Art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015. Soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim

În M. Of. nr. 606 din 16 iulie 2018, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 36/2018 cu privire la soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim, soluție ce are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare

„(5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie  

Majoritatea instanțelor de judecată au apreciat, în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din  O.U.G. nr. 83/2014, că soluția de egalizare a indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unora dintre magistrați sau membri ai personalului auxiliar, având în vedere că hotărârile judecătorești recunosc drepturi stabilite prin lege, dar de care ordonatorul principal de credite nu a ținut cont. Aceste drepturi trebuie avute în vedere la emiterea ordinelor de salarizare, cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, fiind drepturi care privesc întreaga familie ocupațională, și nu numai o parte din personalul acesteia.

Instanțele au reținut că egalizarea indemnizațiilor la nivel maxim trebuie să aibă în vedere majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă pentru acestea ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare.

Într-o opinie minoritară s-a considerat că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere majorările (indexările) recunoscute prin hotărâri judecătorești unora dintre magistrați sau membri ai personalului auxiliar, doar dacă, pentru acestea, ordonatorul de credite a emis ordine de salarizare corespunzătoare.

La nivelul ÎCCJ – Secția de contencios administrativ și fiscal au fost identificate decizii de speță în sensul orientării jurisprudențiale majoritare.

Ministerul Public – PÎCCJ, prin Adresa nr. 417/C/549/III-5/2018 din 26 martie 2018, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Jurisprudența constituțională în materie de egalizare salarială la nivel maxim este ilustrată de D.C.C. nr. 794/2016 (M. Of. nr. 1.029 din 21 decembrie 2016), prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3^1 alin. (1^2) din  O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cu referire la existența unei chestiuni de drept reale, cu dificultăți de interpretare, apte să genereze practică neunitară și care să prezinte caracter de noutate.