Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 26/2019 (M. Of. nr. 755/17.09.2019): Art. 503 („Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare”) alin. (2) pct. (1) NCPC

În M. Of nr. 755 din 17 septembrie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ nr. 26/2019 prin care s-au dezbătut următoarele chestiuni de drept:

1. Semnarea hotărârii de către aceiași judecători care au pronunțat-o, intră în noțiunea de „alcătuirea instanței”, a cărei nerespectare constituie motiv de contestație în anulare, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă?

2. În ipoteza de nerespectare a dispozițiilor referitoare la alcătuirea instanței, prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă intră și situația în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de judecătorul redactor, în timp ce pentru ceilalți doi membri, hotărârea este semnată de președintele instanței, astfel încât majoritar hotărârea apare ca fiind semnată de o altă persoană, care nu a făcut parte din complet?

Astfel, Înalta Curtea a stabilit faptul că situația în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalți membri, este semnată de către președintele completului sau de președintele instanței, în condițiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Art. 426 („Redactarea și semnarea hotărârii”) alin. (4) NCPC

„Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de președintele completului, iar dacă și acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situație, hotărârea se va semna de către președintele instanței. Când împiedicarea privește pe grefier, hotărârea se va semna de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea”.

Art. 503 („Obiectul și motivele contestației în anulare”) alin. (2) pct. (1) NCPC

„(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;”.

Cu privire la acest capitol, ÎCCJ s-a mai pronunțat în următoarele spețe:

– Decizia nr. 51 din 19 martie 2018;

– Decizia nr. 830 din 15 martie 2018;

– Decizia nr. 1.323 din 30 martie 2017.

În legătură cu acest subiect, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat într-o serie de decizii, dintre care amintim:

– Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018;

– Decizia nr. 828 din 11 decembrie 2018.

Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării 

Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Totodată, s-a statuat că situația în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalți membri, este semnată de către președintele completului sau de președintele instanței, în condițiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă.