Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 61/2017 (M. Of. nr. 883/09.11.2017): Art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite – RESPINGERE

10 nov. 2017
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 3.317

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Decizia ÎCCJComplet ÎCCJActul normativArticolSumar
Decizia nr. 61/2017Complet DCD/CLegea nr. 77/2016Art. 8 alin. (5) Dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit în baza textului de lege menționat și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare.

În M. Of. nr. 883 din 9 noiembrie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 61/2017 din 18 septembrie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit în baza textului de lege menționat și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare”.

Conferintele Video Universul Juridic
Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Legea nr. 77/2016

„Art. 8

(5) Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului”.

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Prin Încheierea din 29 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.998/202/2016, Tribunalul Călărași – Secția civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să dezlege următoarea chestiune de drept: dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit în baza textului de lege menționat și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare.

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

24. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

25. Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ.

26. În doctrină, ele au fost identificate după cum urmează: existența unei cauze aflate în curs de judecată; instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; problema de drept să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunțarea unei hotărâri prealabile; chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

27. Analizând aceste condiții de admisibilitate, se constată că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să o soluționeze în apel, sesizarea are ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

28. De asemenea, este îndeplinită și condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării. Evaluarea acestei condiții, în absența unei definiții a noutății chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum s-a statuat în jurisprudența constantă a instanței supreme.

29. Această cerință este îndeplinită, întrucât chestiunea de drept are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, interpretate și aplicate diferit în jurisprudența instanțelor naționale, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești transmise la dosar.

30. Examenul jurisprudențial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat jurisprudența în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situație care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariției unei practici neunitare, iar analiza punctelor de vedere oferă indicii referitoare la posibilitatea apariției unei practici neunitare din această perspectivă. Așa fiind, condiția noutății se verifică, devenind actuală cerința interpretării și aplicării normei de drept respective.

31. În ceea ce privește condiția ca instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță, se constată următoarele:

32. Litigiul, care are drept obiect acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, prin care se solicită constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit, a fost soluționat, în primă instanță, de Judecătoria Călărași, în temeiul normei de competență materială și teritorială specială prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 conform căreia „cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părților, de către judecătoria în circumscripția căreia domiciliază debitorul” și se află în faza soluționării apelului, pe rolul Tribunalului Călărași.

33. Art. 9 din Legea nr. 77/2016 prevede că: „hotărârea pronunțată potrivit prevederilor art. 8 poate fi atacată cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare”. Această dispoziție legală, cuprinsă în legea specială, instituie o excepție de la prevederile de drept comun cuprinse în art. 468 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

34. Ca orice normă derogatorie cu caracter special, ea este de strictă interpretare și aplicare, urmând a produce consecințe numai în privința termenului de exercitare a apelului. Această normă nu poate fi interpretată ca derogând de la regula prevăzută de art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia hotărârile pronunțate în apel sunt supuse recursului, deoarece, dacă legiuitorul ar fi intenționat să reglementeze o asemenea derogare prin legea specială, ar fi prevăzut că hotărârea pronunțată, potrivit prevederilor art. 8 din actul normativ anterior menționat, poate fi atacată numai cu apel. În această situație, hotărârea instanței de apel nu ar fi fost susceptibilă de a fi atacată cu recurs, devenind aplicabile dispozițiile din teza finală a art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care prevăd în mod expres că „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

35. Astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Tribunalului Călărași, executarea silită vizează o datorie de 1.750.000 lei, rămasă de plată după adjudecarea imobilului ipotecat, iar, prin acțiunea promovată de reclamanți, se solicită să se constate stingerea întregii datorii izvorâte din contractul de credit.

36. Scopul urmărit de reclamanți este acela de a se dispune de către instanță exonerarea reclamanților de la plata datoriei rămase după vânzarea silită a imobilului, exonerare care produce efecte, așa cum prevede art. 10 alin. (1) din lege, „de la data pronunțării hotărârii judecătorești definitive”, astfel încât este vorba de o acțiune în realizare, fiind evident caracterul său patrimonial și, deci, evaluabil în bani.

37. În ceea ce privește determinarea valorii obiectului cererii, este relevată valoarea obligației de plată a cărei stingere se solicită prin acțiune, nu valoarea inițială a împrumutului acordat de instituția de credit, deoarece dispozițiile legii se referă la stingerea creanței, respectiv a datoriei, izvorând din contractul de credit, cu tot cu accesorii, așadar a sumei totale datorate în temeiul contractului de credit, sumă care a fost cuantificată anterior promovării acțiunii și care formează obiectul executării silite în cauză.

38. Potrivit prevederilor art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”. Prin excepție de la această regulă, alin. (2) al aceluiași articol stabilește categoriile de litigii în privința cărora hotărârile pronunțate nu sunt supuse recursului.

39. Prin art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 și prin modificările ulterioare ale acestei legi, aplicabilitatea art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost amânată succesiv, astfel încât, potrivit ultimei forme a reglementării sub acest aspect, prevederile art. 483 alin. (2) se vor aplica numai proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

40. Însă, dispoziția legală de principiu a fost preluată în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

41. Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, s-a constatat că sintagma„precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională, dar această decizie nu prezintă relevanță în cauză, deoarece litigiul în cadrul căruia s-a formulat sesizarea nu face parte din categoria celor la care se referă sintagma a cărei neconstituționalitate a fost constatată, valoarea obiectului cererii fiind mai mare de 1.000.000 lei.

42. Având în vedere textul legal menționat, întrucât cererea de constatare a stingerii datoriilor, întemeiată pe prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, nu se regăsește printre categoriile de acțiuni enumerate de text cu privire la care legiuitorul a exclus calea de atac a recursului și față de valoarea obligației de plată de care reclamanții tind a fi exonerați, hotărârea ce urmează a fi pronunțată în cauză de instanța de apel este supusă recursului, astfel încât se constată că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a sesizării prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia titularul sesizării trebuie să fie învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 61/2017

 

Prin Decizia nr. 61/2017, ÎCCJ (Complet DCD/C) a respins sesizarea formulată de Tribunalul Călărași – Secția civilă, în Dosarul nr. 2.998/202/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că: „dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit în baza textului de lege menționat și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare”.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 61/2017 (M. Of. nr. 883/09.11.2017): Art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite – RESPINGERE was last modified: decembrie 6th, 2017 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter