CREDIDAM – colector al remuneraţiilor datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ (Decizia ORDA nr. 80/2015)

12 aug. 2015
Vizualizari: 1406

Despre

  • M. Of. nr. 599 din 7 august 2015
  • Decizia ORDA nr. 80/2015
  • Desemnarea CREDIDAM drept colector al remuneraţiilor datorate

Actul normativSumar
Decizia ORDA nr. 80/2015 (M. Of. nr. 599 din 7 august 2015)Desemnarea CREDIDAM drept colector al remunerațiilor datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune

În M. Of. nr. 599 din 7 august 2015, s-a publicat Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) nr. 80/2015 privind desemnarea organismului de gestiune colectivă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM drept colector al remunerațiilor datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

Respectiva decizie a fost luată:

– ținând cont de referatele Direcției registre și gestiune colectivă nr. RG II/4.698 din 9 iunie 2015 și nr. RG II/6.151 din 29 iulie 2015;

– în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996; cu modif. și complet. ult);

– având în vedere prevederile Hotărârii arbitrale din data de 22 septembrie 2010 pentru stabilirea formei finale a Metodologiei a Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 30 septembrie 2010, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 284/2010, precum și ale Deciziei civile nr. 153A din 12 mai 2011 a Curții de Apel București – Secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 5 iulie 2011 prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 216/2011;

– în baza prevederilor art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 401/2006 privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (M. Of. nr. 292 din 31 martie 2006; cu modif. ult.), a Deciziei prim-ministrului nr. 289/2014 privind numirea domnului Leonard Artur Horvath în funcția de director general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

Vom prezenta, în continuare, prevederile Deciziei nr. 40/2015:

 Potrivit art. 1, se desemnează Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM, cu sediul în București, str. Jules Michelet nr. 15-17, et. 2, ap. 11, sectorul 1, drept colector al remunerațiilor datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

Potrivit art. 2, respectiva decizie poate fi atacată la instanțele judecătorești de contencios administrativ.

CREDIDAM – colector al remunerațiilor datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț (Decizia ORDA nr. 80/2015) was last modified: august 11th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.