Decesul minorului ca urmare a refuzului părintelui de a-și da consimțământul cu privire la primirea unei transfuzii de sânge de către acesta: omor sau ucidere din culpă?
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
În zilele noastre, există anumite culte religioase recunoscute de lege care nu permit transfuzia de sânge nici în situația în care viața propriului copil este amenințată.
Lucrarea de față își propune să analizeze strict din perspectiva încadrării juridice care ar trebui reținute, contextul în care un părinte care aparține unei confesiuni religioase care se opune cu vehemență transfuziilor de sânge, refuză să își dea acordul ca propriul copil minor să primească o transfuzie de sânge menită să-i salveze viața, având ca efect decesul celui din urmă.
În primul rând, consider că se impune să amintim prevederile art. 101 C. civ. cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copii și minor:
„Părinții sunt datori să îngrijească de copil. Ei sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui, în conformitate cu țelurile statului, spre a-l face folositor colectivității.”
Prin urmare, părinții sunt datori să facă tot ce este posibil și legal în vederea asigurării sănătății copilului.
În cele ce urmează, vă propun ca în contextul refuzului părintelui ca propriul copil minor să primească o transfuzie de sânge, fapt soldat cu decesul minorului, se poate vorbi de omor sau ucidere din culpă.
Aspecte generale
Infracțiunea de omor
Art. 188 NCP stipulează următoarele:
(1) Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește.
Astfel, putem spune că omorul se materializează în momentul suprimării cu intenție a vieții unei persoane.
Prin raportare la obiectul juridic special, acesta vizează viața persoanei și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață.
Este important de reținut faptul că, de regulă, această infracțiune se concretizează prin utilizarea unor mijloace violente, dar acesta nu este un aspect care să condiționeze reținerea infracțiunii de omor.
Obiectul material este reprezentat de corpul persoanei în viață.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică cu capacitate penală, participația penală fiind posibilă în toate formele.
De asemenea, în cazul acestei infracțiuni, se poate vorbi și de autor mediat, în situația în care acesta acționează în mod indirect, chiar prin intermediul victimei în vederea producerii rezultatului, respective a decesului acesteia.
Un astfel de exemplu se materializează în situația în care autorul determină victima să intre într-o zonă în care există cabluri de electricitate neizolate și pericolul de electrocutare este iminent, fără a-i comunica acest din urmă aspect.
Subiectul pasiv poate fi doar o persona fizică în viață, nu și o persoană juridică.
În situația în care victima este un membru de familie al făptuitorului, iar cel din urmă cunoaște acest fapt, se va reține comiterea infracțiunii de violență în familie.
Pluralitatea de subiecți pasivi va duce la reținerea infracțiunii de omor calificat, conform prevederilor art. 189 alin.(1) lit. f) NCP.
În cazul infracțiunii de omor, consimțământul victimei nu poate fi reținut drept cauză justificativă.
Elementul material se poate concretiza atât printr-o acțiune violentă sau neviolentă, care poate fi îndreptată direct sau indirect asupra victimei, cât și printr-o inacțiune ilicită, așa cum se întâmplă când autorul are obligația legală sau convențională de acționa în vederea împiedicării producerii decesului.
Este o infracțiune de rezultat, având ca urmare imediată moartea victimei, aceasta putând surveni imediat, infracțiune cu caracter instantaneu, sau după trecerea unui anumit interval de timp, infracțiune cu caracter progresiv.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, se impune existența și dovedirea relației cauză-efect dintre acțiunea, respectiv inacțiunea ilicită a subiectului activ și decesul victimei.
Din perspectiva laturii subiective, această infracțiune presupune intenție directă sau indirectă.
Actele pregătitoare sunt posibile, dar neincriminate, iar referitor la tentativă, este posibilă atât tentativa imperfectă (având drept cauză de nepedepsire desistarea), cât și tentativa perfectă (având drept cauză de nepedepsire împiedicarea producerii rezultatului).
Se consideră că infracțiunea de omor se consumă în momentul producerii decesului.
Infracțiunea de ucidere din culpă
Art. 192 NCP prevede următoarele:
(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se majorează cu jumătate.
Obiectul juridic al acestei infracțiuni este reprezentat de viața persoanei și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață.
Obiectul material îl constituie corpul persoanei în viață.
Subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică cu capacitate penală, participația fiind posibilă în toate formele.
În acest sens, este important de menționat faptul că sunt posibile:
• participația proprie doar sub forma coautoratului, în baza existenței unei legături subiective anterioare sau concomitente între autori;
• participația improprie sub forma intenție-culpă, cu privire la persoanele care au determinat sau ajutat la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să se rețină instigarea sau complicitatea la infracțiunea de omor.
Subiectul pasiv poate fi doar o persoană fizică în viață, consimțământul victimei neechivalând cu o cauză justificativă.
Pluralitatea de subiecți pasivi va duce la reținerea formei agravantei a acestei infracțiuni, exceptând situația în care nu este îndeplinită condiția pentru reținerea acesteia, caz în care se va reține un concurs real de infracțiuni de ucidere din culpă, în funcție de numărul victimelor.
Elementul material poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o inacțiune ilicită (atunci când făptuitorul avea obligația legală sau convențională de a acționa în vederea împiedicării decesului).
Uciderea din culpă este o infracțiune de rezultat, având ca urmare imediată decesul victimei.
Pentru reținerea acesteia se impune existența și dovedirea legăturii dintre acțiunea sau inacțiunea ilicită a făptuitorului și moartea victimei.
Din prisma laturii subiective, aceasta poate fi comisă din culpă simplă sau cu prevedere, impunându-se mențiunea că tipicitatea subiectivă a faptei nu este înlăturată de culpa concurentă a victimei.
În cazul infracțiunii de ucidere din culpă, nu sunt posibile nici actele de pregătire, nici tentativa, iar consumarea acesteia se materializează în momentul producerii morții.
După cum se poate observa, atât infracțiunea de omor, cât și cea de ucidere din culpă au același obiect juridic (viața persoanei și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață), același obiect material (corpul persoanei în viață).
Ambele sunt infracțiuni de rezultat, având ca urmare imediată moartea victimei și în cazul ambelor trebuie să existe și să fie dovedită legătura dintre acțiunea sau inacțiunea făptuitorului și moartea victimei.
Cu toate acestea, omorul și uciderea din culpă se diferențiază din prisma laturii subiective.
Astfel, în timp ce omorul presupune săvârșirea faptei cu intenție directă sau indirectă, uciderea din culpă presupune ca fapta să fie săvârșită din culpă, cu sau fără prevedere.
Intenția indirectă versus culpa cu prevedere[1]
Art. 16 alin.(3) NCP stabilește că o faptă este comisă cu intenție în următoarele contexte:
• făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea acestuia (intenție directă);
• făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestuia (intenție indirectă).
În același timp, conform alin.(4) al aceluiași articol, se poate vorbi de culpă în situațiile în care:
• făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, însă nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce (culpa cu prevedere);
• făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia sau putea să îl prevadă (culpa fără prevedere).
Intenția
În ceea ce privește structura intenției, există două elemente care se pot identifica: elementul intelectiv și cel volitiv.
Elementul intelectiv vizează urmarea faptei și presupune ca autorul să cunoască faptul că acțiunile sale ce țin de latura obiectivă de la momentul săvârșirii infracțiunii se încadrează în tiparul specific acesteia.
Este important de precizat că se poate stabili capacitatea unei persoane prin raportarea la vârsta subiectului, la pregătirea acestuia profesională, la experiența sa de viață.
În ceea ce privește elementul volitiv, acesta vizează latura subiectivă a comiterii infracțiunii și presupune ca autorul să urmărească sau să accepte rezultatul acțiunii sale.
Intenția indirectă
Așa cum am menționat anterior, reținerea intenției indirecte este condiționată de acceptarea de către făptuitor a posibilității producerii rezultatului. Se poate observa o indiferență a autorului cu privire la urmările pe care le pot avea acțiunile sale, urmări pe care el le-a luat în considerare, putându-le prevedea.
Astfel, în cazul în care o persoană incendiază o casă, fără să se asigure că nu se află nimeni în imobilul respectiv, având ca scop distrugerea casei pentru a se răzbuna pe proprietarul casei cu care are o relație conflictuală de ani întregi, iar la momentul incendierii, în casă s-au aflat persoane a căror integritate fizică a fost vătămată sau care și-au pierdut viața, se va lua în considerare că făptuitorul a acceptat posibilitatea ca la momentul respectiv în casă să se afle persoane, și prin urmare, să se producă acest rezultat, ceea ce rezonează cu intenția indirectă.
Acest lucru se justifică prin faptul că, într-un astfel de context, deși scopul făptuitorului a fost doar acela de a produce daune materiale prin distrugerea imobilului respectiv și nu de a ucide sau provoca vătămări corporale altei persoane, acesta a putut prevedea posibilitatea ca la momentul incendierii să se afle persoane în casă și, cu toate acestea, nu a luat măsurile necesare pentru a se asigura în acest sens, ceea ce echivalează cu acceptarea rezultatului final produs.
Culpa
Culpa presupune atât încălcarea unei obligații de diligență, cât și posibilitatea de a prevede și evita, din punct de vedere subiectiv, rezultatul produs.
Obligațiile de diligență au un rol preventiv în ceea ce privește producerea unor pericole sociale. Practic, se poate spune că încălcarea unei astfel de obligații reprezintă trăsătura esențială a culpei.
În ceea ce privește posibilitatea de a prevede și de a evita pericolul, nu se va reține culpa în situația în care autorul nu putea preveni rezultatul, fie pentru că acesta era imprevizibil, fie pentru că acesta, deși previzibil, era inevitabil.
Culpa cu prevedere
Aceasta implică conștientizarea de către făptuitor a încălcării unei obligații de diligență, prevederea unei posibile consecințe menită să producă un pericol social, cât și faptul că acesta consideră, fără temei, că rezultatul nu se va produce.
Culpa cu prevedere presupune ca autorul, în urma conștientizării faptului că prin acțiunile sale încalcă o obligație de diligență și că este posibilă crearea unei stări de pericol, consideră în mod netemeinic că acesta nu se va materializa.
Un exemplu în acest sens este situația în care un medic chirurg emerit, simțind că este foarte obosit și că nu se poate concentra, intră în sala de operație, nesolicitând înlocuirea sa și, în urma unei proceduri medicale greșite, are loc vătămarea corporală sau moartea pacientului.
Astfel, deși medicul în cauză prevede posibilitatea vătămării pacientului din cauza stării sale accentuate de oboseală și a lipsei capacității de concentrare, consideră, în mod netemeinic că aceasta nu se va produce, bazându-se pe cunoștințele și experiența celor 30 de când profesează în calitate de medic.
Se poate observa o asemănare mare între culpa cu prevedere și intenția indirectă prin faptul că autorul prevede posibilitatea producerii rezultatului, doar că, în cazul culpei cu prevedere, socotește fără temei că acesta nu se va produce și nu acceptă acest rezultat, în timp ce, în cazul intenției indirecte, deși autorul nu are ca scop producerea acestuia, o acceptă, manifestând o indiferență față de această eventualitate.
Este important de precizat că referitor la culpa cu prevedere, se poate spune că această convingere a autorului faptei că rezultatul nu se va materializa se întemeiază, în mod eronat, pe anumite considerente obiective și insuficiente, cum ar experiența profesională, vârsta, capacitatea de rezistență la oboseală, etc.
De cealaltă parte, în situația în care nu există un temei de natură obiectivă care să creeze falsa impresie a neproducerii rezultatului și această neproducere a rezultatului este mai degrabă ceva ce ține doar de speranță, lăsat la voia întâmplării, vorbim de intenție indirectă[2].
Refuzul părintelui de a-și da consimțământul ca propriul copil să primească transfuzia de sânge menită să-i salveze viața, soldat cu decesul copilului – din prisma infracțiunii de omor
Anterior, am menționat că infracțiunea de omor poate fi comisă cu intenție directă sau indirectă.
Intenția directă ar presupune ca părintele să urmărească decesul copilului prin refuzul de a consimți ca minorul să primească transfuzia de sânge.
Intenția indirectă presupune ca părintele să prevadă că în lipsa efectuării transfuziei de sânge să se producă decesul copilului și, neexistând niciun alt mijloc sau posibilitate, neexistând niciun temei obiectiv pe care acesta să se bazeze, așa cum ar putea fi o eventuală calificare medicală a părintelui, rezultatul final, respectiv decesul minorului, este lăsat în voia hazardului, doar în speranța că acest fapt nu se va produce, ceea ce echivalează cu o acceptare a decesului, chiar dacă părintele nu a urmărit acest rezultat.
Lipsa unui temei obiectiv, chiar insuficient și eronat, menit să-l determine pe părinte să creadă că poate împiedica decesul minorului chiar și fără efectuarea transfuziei de sânge, face ca viața minorului în cauză să fie lăsată la voia întâmplării, nemaiputându-se reține culpa într-un astfel de context.
Cu toate acestea, într-un astfel de context, reținerea infracțiunii de omor este condiționată de dovedirea existenței unei legături de cauzalitate între inacțiunea ilicită a părintelui concretizată prin refuzul de a consimți primirea transfuziei de sânge salvatoare de către propriul copil și decesul acestuia, în caz contrar neputându-se vorbi de existența unei infracțiuni.
Astfel, în cazul în care se constată că decesul ar fi fost inevitabil și în pofida efectuării transfuziei de sânge, nu se poate reține comiterea infracțiunii de omor.
Refuzul părintelui de a-și da consimțământul ca propriul copil să primească transfuzia de sânge menită să-i salveze viața, soldat cu decesul copilului – din prisma infracțiunii de ucidere din culpă
Așa cum spuneam anterior, uciderea din culpă presupune, ca latură subiectivă, culpa.
Culpa presupune ca autorul faptei, în cazul de față, părintele care refuză ca propriul copil să primească o transfuzie de sânge care îi poate salva viața, să nu accepte rezultatul final, respectiv decesul propriului copil și, bazându-se pe anumite temeiuri obiective și insufiente, să considere că acesta nu se va produce.
Să luam în calcul următoarea ipoteză:
Părintele copilului a cărei viață depinde de primirea unei transfuzii de sânge este chiar medicul curant al minorului, și, în calitate de reprezentant legal al acestuia, se opune efectuării transfuziei de sânge, dar, bazându-se pe calitatea ta sa de medic curant și pe cunoștințele pe care le are, apelează la alte procedee medicale în vederea salvării vieții copilului, cu toate acestea, producându-se decesul minorului.
Într-un astfel de context, se poate vorbi de ucidere din culpă (cu prevedere) din următoarele motive:
• a fost încălcată de către părinte obligația de diligență în vederea asigurării sănătății copilului, obligația de diligență presupunând a se face tot ce este posibil, uman și moral în vederea îndeplinirii acesteia, incluzând aici transfuzia de sânge;
• părintele a prevăzut posibilitatea decesului, dar nu l-a acceptat, considerând, fără temei, că acest fapt nu se va produce, bazându-se pe niște temeiuri obiective (cunoștințele medicale și calitatea de medic curant al propriului copil, dar insuficiente (în contextul necesității efectuării transfuziei).
Astfel, se poate observa că părintele nu s-a bazat doar pe hazard în ceea ce privește salvarea vieții copilului, ceea ce echivalează cu o neacceptare a rezultatului final și înlătură posibilitatea reținerii intenției indirecte.
Și în acest context, pentru reținerea infracțiunii de ucidere din culpă, va trebui demonstrată legătura de cauzalitate dintre inacțiunea ilicită constând în refuzul părintelui cu privire la efectuarea unei transfuzii de sânge salvatoare față de propriul copil, acțiunile constând în efectuarea de către medicul curant-părinte a altor proceduri medicale (ineficiente) în încercarea de a împiedica rezultatul final și decesul minorului.
Cu toate acestea, în cazul în care nu se poate demonstra o astfel de relație cauză-efect între inacțiunea ilicită inițială, acțiunile ulterioare ale medicului-părinte și rezultatul final, respectiv decesul minorului, acesta fiind inevitabil, nu mai poate fi reținută această infracțiune.
Bibliografie
1. Boroi Al., Drept penal. Partea specială, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită, Editura C. H. Beck, București, 2019;
2. Cioclei V., Drept penal. Partea specială I, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Editura C. H. Beck, București 2016;
3. Dima T., Nicolescu A. S., Drept penal. Partea generală, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2023;
4. Dobrinescu V., et. al., Noul Cod penal comentat. Partea specială, Ediția a 3-a, revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2016;
5. Streteanu F., Nițu D., Drept penal. Partea generală, Vol.1, Editura Universul Juridic, București, 2014;
6. Udroiu M., Drept penal. Partea generală, Ediția 6, revizuită și adăugită, Editura C. H. Beck, București, 2019;
7. Udroiu M., Drept penal. Partea specială, Ediția 4, revizuită și adăugită, Editura C. H. Beck, București, 2017.
[1],[2]: Fragment preluat din lucrarea Offenses against life and bodily integrity comitted as result of driving a vehicle without a driving license or under the influence of alcohol or other substances, or by exceeding the speed limit: indirect intent or recklessness?, publicat în CKS 2024 Journal, pp. 131-140, autor Stancu Andreea-Mihaela.