Decesul debitorului. Transformarea obligaţiei contractuale de a face (prestarea întreţinerii în natură) într-o obligaţie de a da (plata unei sume de bani)

18 ian. 2023
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
213 views
  • NCC: art. 2261 alin. (1)
  • NCPC: art. 12 alin. (1)
  • NCPC: art. 408-409
  • NCPC: art. 410
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
  • NCPC: art. 496 NCC: art. 2254 alin. (1)
  • NCPC: art. 9 alin. (3)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2017, la data de 30 martie 2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței să dispună, în baza art. 2261 C. civ., înlocuirea întreținerii prin rentă, privind obligațiile stabilite în sarcina reclamanților conform contractului de întreținere autentificat sub nr. x/17.02.2012 de BNP C. și a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. x/19.06.2009 la BNP D., la o valoare de 300 RON, reprezentând echivalentul prestației de întreținere, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1407 din 17 iunie 2021)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin prezenta cale de atac, exercitată în condițiile art. 410 C. proc. civ., recurentul a criticat, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., soluția asupra cererii formulate de intimați în cadrul recursului declarat de aceștia împotriva deciziei civile nr. 1484 din 16 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, de a se lua act de renunțarea acestora, în calitate de recurenți, la însuși dreptul pretins.

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

Recurentul a susținut că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 408-409 C. proc. civ., întrucât instanța de recurs nu a observat că renunțarea privea un drept procesual, iar nu un drept subiectiv material; pe de altă parte, curtea nu a reținut săvârșirea unui abuz de drept de către intimații din prezenta cauză prin raportare la prevederile art. 12 alin. (1) din același act normativ.

Conform art. 408 C. proc. civ., „(1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. (2) În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată. (3) Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic”.

Potrivit art. 409 C. proc. civ., „(1) Când renunțarea este făcută în instanța de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în tot sau în parte, în măsura renunțării, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător. (2) Când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător”.

Înalta Curte constată că cererea de renunțare la dreptul pretins a fost formulată de reprezentantul legal al recurenților A. și B., cerere reiterată de părțile în cauză în ședința din 3 iunie 2020.

Manifestarea de voință astfel exprimată a fost expresă și neechivocă și a vizat un drept subiectiv de care reclamanții au putut dispune, constând în transformarea obligației contractuale de a face (prestarea întreținerii în natură) într-o obligație de a da (plata unei sume de bani), drept subiectiv patrimonial.

Dispozițiile art. 2254 alin. (1) C. civ. prevăd că prin contractul de întreținere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată.

În situația în care prestarea sau primirea în natură a întreținerii nu mai poate continua din motive obiective sau dacă debitorul întreținerii decedează și nu intervine o înțelegere între părți, instanța judecătorească poate să înlocuiască, la cererea oricăreia dintre părți, fie și numai temporar, întreținerea în natură cu o sumă de bani corespunzătoare, în acord cu prevederile art. 2261 alin. (1) C. civ.

Față de normele legale citate, rezultă că obligația de întreținere trebuie executată, ca regulă, astfel cum a fost asumată. Părțile pot conveni sau instanța de judecată poate să dispună, pe parcursul derulării contractului, transformarea obligației de întreținere din natura ei specifică, prevăzută în actul de întreținere, într-o obligație de plată a unei sume de bani, egală cu valoarea întreținerii, ceea ce presupune transformarea obligației de a face într-o obligație de a da.

Or, această posibilitate legală, reglementată de norme de drept material, vizează un drept material subiectiv, dedus judecății, de altfel, prin cererea de chemare în judecată de față, nefiind vorba de un drept procesual, așa cum susține recurentul.

Trebuie reținut, totodată, că renunțarea la drept este un act de dispoziție procesuală și un act unilateral, specific reclamantului.

În aplicarea principiului disponibilității care guvernează dreptul civil, principiu în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procesuale de dispoziție, reclamantul își poate manifesta voința de a renunța la dreptul subiectiv pretins prin acțiunea dedusă judecății, acest act de dispoziție neputând fi echivalat cu însuși dreptul material invocat în cererea de chemare în judecată.

Astfel, manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la însuși dreptul dedus analizei instanței de judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului, care nu este supus cenzurii, conform principiului reglementat de art. 9 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că „în condițiile legii, partea poate, după caz, renunță la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În cauză, renunțarea la drept respectă următoarele reguli, și anume: este expresă și neechivocă, provine de la persoane cu capacitate de exercițiu deplină, iar dreptul la care reclamanții au renunțat (de a solicita înlocuirea cu rentă a întreținerii stabilite în sarcina lor conform contractului de întreținere autentificat sub nr. x/17.02.2012 de BNP C. și a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. x/19.06.2009 la BNP D.) este unul de drept material de care aceștia puteau dispune, în condițiile art. 2261 C. civ.

În acest context, având în vedere cererea de renunțare la însuși dreptul pretins, astfel cum a fost formulată de reclamanți, cerere care se înscrie în limitele disponibilității procesului civil, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei pricini, Înalta Curte apreciază că, în speță, nu au fost nesocotite dispoziții de drept procesual care să atragă aplicarea art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv prevederile art. 408-409 C. proc. civ., astfel cum susține recurentul.

Recurentul a pretins, de asemenea, că intimații au săvârșit un abuz de drept, încălcând prevederile art. 12 alin. (1) C. proc. civ., precum și că aceștia nu pot dispune liber de dreptul dedus judecății, prin cererea de renunțare fiind vătămat în mod grav dreptul său la întreținere, care este anihilat, nefiind prestat nici în natură, iar, prin renunțare, nici prin echivalent, prin plata rentei. Invocând reaua-credință a intimaților în formularea și susținerea cererii de renunțare la dreptul pretins, recurentul a arătat că scopul urmărit de aceștia este unul ilicit și imoral, respectiv sustragerea lor, pe această cale, de la prestarea în echivalent a obligației de întreținere.

Înalta Curte constată că, potrivit ar. 12 alin. (1) C. proc. civ., „Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți”.

Prin urmare, cel care deturnează dreptul procesual de la scopul pentru care a fost recunoscut și îl exercită cu rea credință sau încălcând drepturile procesuale ale altei părți săvârșește un abuz de drept procesual.

În speță, astfel cum a reținut instanța de recurs, nu au fost identificate și nici probate împrejurări concrete care să contureze exercitarea abuzivă de către reclamanți a dreptului de renunțare la însuși dreptul pretins, sarcina probei în acest sens revenind pârâtului. Or, invocarea incidenței art. 12 alin. (1) C. proc. civ., presupune și dovada abuzului de drept.

De altfel, observă Înalta Curte, în condițiile în care prin renunțarea la drept conform art. 408 C. proc. civ. reclamanții au pierdut posibilitatea de a se adresa instanței cu o nouă cerere de chemare în judecată, prin care să urmărească valorificarea aceluiași drept subiectiv pretins împotriva pârâtului, un astfel de demers judiciar nu poate fi asimilat, în lipsa unor elemente certe, unei exercitări abuzive a dreptului procesual contestat.

Pe de altă parte, în cazul în care dreptul recurentului la întreținere în natură este afectat, astfel cum pretinde, acesta are la îndemână exercitarea unor acțiuni specifice cum ar fi cea de reziliere a contractelor în discuție sau de a solicita el însuși instanței transformarea obligației de întreținere în echivalent, prin plata rentei, această acțiune fiind la îndemâna atât a debitorului, cât și a creditorului obligației contractate.

Înalta Curte reține că celelalte aspecte invocate de recurent, privind determinarea cauzei acțiunii (causa petendi), ca element care legitimează pretenția formulată, excedează analizei prezentei căi de atac, care este limitată strict la examinarea cererii de renunțare la dreptul dedus judecății conform art. 408-409 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 238 din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Decesul debitorului. Transformarea obligației contractuale de a face (prestarea întreținerii în natură) într-o obligație de a da (plata unei sume de bani) was last modified: ianuarie 17th, 2023 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.