De la MCV, la Mioriţa de Deveselu

15 nov. 2017
Vizualizari: 724

Una dintre cele mai importante informații ale acestui sfârșit de an este astăzi pe fluxul majorității agențiilor de știri din România: „Comisia Europeană a publicat miercuri cel mai recent raport al său referitor la etapele parcurse de România pentru a-și îndeplini angajamentele privind reforma judiciară și combaterea corupției, în contextul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) instituit în 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană”, notează Agerpres.

Cu acest prilej, potrivit Agerpres, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans a declarat: „Am constatat progrese în unele domenii, dar mai sunt încă multe de făcut. România a pus în aplicare unele dintre recomandările noastre, dar în privința altora nu a realizat până acum progrese suficiente. Mă bazez pe Guvernul României să continue reformele necesare și să evite regresul, astfel încât să putem colabora în vederea atingerii obiectivului de finalizare a MCV în cadrul actualului mandat al Comisiei”.

Comunicatul CE, citat de Agerpres mai evidențiază că: „Comisia nu poate încă să concluzioneze că obiectivele de referință ale MCV sunt, în acest moment, îndeplinite în mod satisfăcător, deși datorită progreselor înregistrate unele obiective se apropie de acest stadiu. Comisia rămâne de părere că, printr-o cooperare loială între instituțiile statului, printr-o orientare politică ferm ancorată în realizările trecutului și prin respectarea independenței sistemului judiciar, România va putea, în viitorul apropiat, să pună în aplicare recomandările restante și, prin urmare, să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele de referință ale MCV. Către sfârșitul anului 2018, Comisia va evalua din nou progresele realizate”.

Ministrul Toader s-a aflat azi la Parlament, la Comisia parlamentară de punere în acord a Codurilor penale cu deciziile Curții Constitutionale care a început dezbaterile la proiectele de modificare a legilor Justiției, și a prezentat presei concluziile discuțiilor cu Frans Timmermans, pe teme sensibile: numirea procurorilor-șefi de parchete și pragul privind abuzul în serviciu .

„«O temă sensibilă care a fost discutată, aceea privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt. Avem MCV-ul, avem cele 12 recomandări. Faptul că sunt 12 nu înseamnă că există o ierarhie, că e prima, că e a 12-a, au egală măsură, aceeași importanță și cu aceeași obligație ne îndeplinim respectivele condiționalități. Recomandarea numărul 1 spune că trebuie să găsim o modalitate transparentă, robustă de numire a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin consultarea Comisiei de la Veneția. Știți că am redactat la nivelul Ministerului Justiției un draft de solicitare de aviz, care se află în momentul acesta la comisia specială, pentru modificarea codurilor, legilor justiției. Discuția cu Timmermans, cu prim-vicepreședintele, referitoare la avizul Comisiei de la Veneția, are în vedere această primă recomandare, aviz privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt», a declarat, miercuri, ministrul Justiției”, scrie Cotidianul.

Referindu-se la abuzul în serviciu, potrivit Cotidianul, ministrul Toader a adăugat: „O altă temă pe care am discutat-o și referitor la care urmează să primim punctul de vedere al Comisiei se referă la conținutul posibil pe care urmează să îl aibă infracțiunea de abuz în serviciu, iar pe cale de consecință și de neglijență în serviciu. Adică acel prag, prag despre care totdeauna am spus că trebuie să fie rezonabil, dar prag care trebuie să respecte exigențele deciziei Curții Constituționale și, în același timp, ne raportăm la directiva europeană”.

„Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat, miercuri, că printre măsurile care trebuie luate pentru respectarea drepturilor și libertăților persoanelor aflate în urmărire penală se numără și crearea unui echilibru între prezentarea datelor despre unele dosare și mediatizarea lor, pentru a fi eliminate aparențele de imparțialitate denumite în presă «vânătoare de penali și infractori» și astfel să fie respectată prezumția de nevinovăție”, scrie azi News.ro.

Înăbușirea revoltei anticomuniste de la Brașov din 15 noiembrie 1987 a ajuns după aproape 30 de ani în atenția procurorilor.

Agerpres scrie azi:Procurorii militari au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității cu privire la acțiunile represive și sistematice desfășurate de regimul comunist împotriva participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987”.

„«De asemenea, au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de Miliție și Securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanții la revolta anticomunistă de la Brașov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, s-a menținut obligația de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse județe ale țării», mai spun procurorii”, mai notează Agerpres.

Noul Cod fiscal ar putea ajunge subiect de discuții și în instanță.

„Primăria Iași va contesta în instanță Codul Fiscal, declară primarul Mihai Chirica, potrivit căruia autonomia publică locală «este încălcată în mod flagrant»”, scrie azi Gândul.

„Bilanțul pleacă de la deficitul bugetar pe care trebuie să ni-l asumăm, începând cu 2018, minus 20 de milioane de euro, 96,5 milioane de lei mai precis, care înseamnă venituri ce nu mai ajung la autoritatea legală, pe prevederile acestei ordonanțe. Ea nu are nicio măsură compensatorie în ceea ce privește reechilibrarea bugetelor locale. Ne-a pus într-o situație jenantă cu băncile finanțatoare, pentru că noi am făcut credite pe un anumit nivel de îndatorare a autorităților locale prevăzut de lege, am obținut avizul de la Ministerul de Finanțe și celelalte instituții ale statului român care se ocupă de aceste avize și peste noapte ne trezim în situația în care o ordonanță, care nu îmbracă caracterul de urgență (…) nu respectă legea autonomiei publice locale”, a arată primarul Iașului, scrie Gândul.

Azi, ministrul Educației, Liviu Pop, revine în atenția presei cu o nouă declarație.

Cotidianul scrie că ministrul Pop a anunțat „că există o discuție privind introducerea unei noi sesiuni de bacalaureat – a treia – care ar trebui organizată «undeva în decembrie, poate în februarie»”.

Probabil sesiunea din februarie a bacalaureatului ar putea îmbunătăți cifrele promovabilității.

Finalul Revistei îl consacrăm „Mioriței” oltenești, care activează senzorii scutului antirachetă de la Deveselu.

Povestea e relatată de TVR: „Oile unui fermier din județul Olt le dau bătăi de cap atât autorităților locale, cât și Ministerului Apărării Naționale. Consiliul Județean a ajuns să se judece cu fermierul, iar procesul ministerului este pe rol. Scutul NATO a fost amplasat în apropierea saivanului oilor. Animalele le creează probleme militarilor pentru că activează senzorii atunci când ies din saivan la păscut. De 3 ani, autoritățile încearcă să-l determine pe fermier să-și mute saivanul din zona de protecție a unității militare și să demoleze adăpostul pentru animale. Fermierul a refuzat să demoleze saivanul fără să fie despăgubit cu 80.000 de lei”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Seară frumoasă!

De la MCV, la Miorița de Deveselu was last modified: noiembrie 15th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: