De ce sunt românii speciali

30 mai 2017
Vizualizari: 1067

De ce sunt românii speciali

Greva controlorilor de trafic aerian a fost cât pe ce să strice minivacanța de Rusalii a românilor care plecă în Occident.

„Controlorii de trafic aerian au suspendat greva începând cu ora 12:10, a declarat Florin Diaconu, purtătorul de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR)”, scrie Agerpres.

Fără a încerca să intre în concurență cu controlorii, azi au ieși în stradă și grefierii de la Sibiu.

„Aproximativ 30 de grefieri de la instanțele din Sibiu au ieșit, marți, într-un protest spontan în fata clădirii în care funcționează Tribunalul, Judecătoria, dar și Parchetele, nemultumiți de Legea salarizarii. Activitatea instanțelor nu este blocată, fiind asigurate măsurile de mentenanță și ședințele de judecată”, notează News.ro.

„Suntem nemulțumiți de felul în care se desfășoară aprobarea Legii de salarizare. Discuțiile au avut loc la București fără a ne consulta și pe noi. Și alte categorii socio-profesionale sunt nemulțumite pentru că cei care au gândit legea au gândit-o foarte prost, în sensul în care ajung grefieri cu studii medii cu vechime foarte mică să aibă salarii mai mari decât grefierii cu funcții și cu vechime mare. De asemenea, este o diferență foarte mare între funcțiile de conducere și funcțiile de execuție, se ajunge la aproape dublu salariului, în mod nejustificat. În condițiile în care majoritatea grefierilor au studii superioare juridice, chiar masterat sau doctorat, suntem tratați la nivel de muncitori necalificați”, a declarat Viorel Mirion, liderul de sindicat al grefierilor din instanțele sibiene, menționează News.ro.

Vor urma și alte proteste în instanțele din România? Rămâne de văzut cum va reuși ministrul justiției să aducă salariații nemulțumiți la masa negocierilor.

Deocamdată, funcționarii se gândesc la vacanță de Rusalii. Dar există și aici nemulțumiri. Legea salarizării unitare pare să nu placă nimănui.

„Funcționarii din administrația publică locală sunt nemulțumiți pentru că nu vor mai avea o predictibilitate a salariilor, în condițiile în care nu există grilă de salarizare în proiectul Legii salarizării unitare”, a declarat, marți, pentru Agerpres, președintele federației sindicale ProLex, Vasile Lincu.

„Sunt nemulțumiți de faptul că numai cei din administrația publică locală nu au grila de salarizare în proiectul legii salarizării. Practic, parlamentarii vor să modifice aceste reglementări, pentru că în acest moment toți bugetarii din România au salariul în baza legii și ei vor să facă excepție pentru administrația publică locală. Acest lucru încalcă principiile legii, Constituția, directiva europeană și mai mult de atât, se produce instabilitate pentru funcționarii publici din administrația publică locală, n-o să mai aibă o predictibilitate a salariilor, nu pot să mai facă credite bancare, ei nu vor mai știi ce salariu au de la un an la altul. Decizia cu privire la organigrama este deja în sarcina politicienilor, prin Consiliul Local, iar acum vor și salarizarea. Salarizarea nu va mai fi aferentă funcției, ci efectiv cum vrea primarul, dorințele primarului, ceea ce nu este în regulă”, a precizat Lincu, mai notează Agerpres.

Și tot Agepres scrie despre un proces așteptat cu interes de enoriașii din Dobrogea: „Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv, luni, cererea DNA de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu pentru arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu”.

Actualitatea externă este prezentă în revista noastră printr-o întâlnire cu adevărat interesantă.

„Sub pretextul expoziției de la Trianon, dedicată împlinirii a 300 de ani de la vizita în Franța a țarului Petru cel Mare și a stabilirii relațiilor diplomatice bilaterale, Vladimir Putin s-a întâlnit la Versailles cu noul președinte Emmanuel Macron. În 1717, țarul Rusiei întâlnea un copil (Regele Ludovic al XV-lea avea doar șapte ani), iar acum, Putin s-a întâlnit cu cel mai tânăr președinte din Europa, pentru a discuta despre mai multe dosare fierbinți: Ucraina, Siria, sancțiunile impuse Rusiei, afacerea Iukos”, scrie Cotidianul.

„Avem dezacorduri, însă nu am spus încă totul”, a spus președintele Franței la conferința de presă ce a început cu mare întârziere, jurnaliștii suspectând că discuțiile au fost foarte aprinse. Cel puțin există un punct comun: „Prioritatea noastră este lupta împotriva terorismului“, a spus Macron, subliniind însă că este împotriva folosirii armelor chimice în Siria”, mai arată jurnaliștii de la Cotidianul.

„Și Putin  a făcut declarații. Acesta a spus în cadrul conferinței că este „impresionat de grandoarea Franței și istoria ei“, dar și că l-a invitat pe Emmanuel Macron la Moscova”, mai arată Cotidianul.

În finalul Revistei ne oprim la un eveniment foarte important pentru imaginea Transilvaniei.

„Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, a primit, luni, într-un cadru restrâns, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, în semn de recunoaștere față de contribuția acestuia la valorificarea patrimoniului cultural românesc, dar și a întăririi relațiilor dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”, scrie News. ro.

Întrebat de ce vine atât de des în România și ce crede că face ca acest loc să fie atât de special, pentru Alteța Sa, Prințul Charles a răspuns  foarte simplu, mai arată News.ro: „Voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural și natural, tradițiile voastre, dar și capacitatea voastră de inovare și schimbare”.

Q.e.d.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

 Seară frumoasă!

De ce sunt românii speciali was last modified: mai 30th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: