De ce românilor nu le pasă de viaţa lor privată?

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

La începutul săptămânii trecute citeam despre implementarea unui sistem de recunoaștere facială care va folosi camerele de monitorizare video (CCTV), webcam-urile, telefoane mobile, rețele de socializare și camere ATM pentru a realiza o prelucrare, în regim automatizat, de către organele de poliție, pentru identificarea unică a indiviazilor, cu generarea unor decizii individuale automatizate care pot genera efecte juridice negative pentru subiecții de date.

Linștea din jurul acestui subiect o pot explica în doua feluri: fie majoritatea românilor sunt conștienți de acest cost și sunt dispuși să îl plătească pentru a combate criminalitatea și frauda din România sau, întreaga societate românească nu este îndeajuns educată ca să recunoască riscurile introduse de implementarea unui astfel de sistem automatizat și nu apreciază corect valoarea „vieții private”  și a libertății. În rândurile următoare nu veți găsi un răspuns clar la întrebarea din titlu dar, citind următoarele informații, puteți cel puțin să ajutați la creșterea nivelul de educație a întregii societăți românești care se va pronunța pe viitor dacă acest proiect intruziv aduce mai multe beneficii sau introduce mai multe riscuri pentru asigurarea drepturilor și libertăților persoanelor.

Ce este această tehnologie de recunoaștere facială? 

Ei bine, această tehnologie presupune prelucrarea automatizată a imaginilor, care constă în identificarea unor caracteristici faciale specifice persoanei fizice, precum ochii, nasul și gura, extragerea unor caracteristici esențiale din datele biometrice, cum ar fi măsurările faciale pornind de la o imagine captată, inclusiv prin reprezentarea matematică a întregii imagini care rezultă din analiza componentelor principale ale acesteia și duce la identificarea persoanei. Soluția de recunoaștere facială care se dorește implementată în România va trebui să poată executa căutări după o imagine „în litigiu” într-o bază de date de până la 2.000.000 de înregistrări, în maxim 5 secunde, într-o bază de date care va putea cuprinde mai mult de 10% din toată populația României. Altfel spus, BigBrother devine o realitate în România și vom plati cu toții cu prețul vieții noastre private pentru binele comun, în condițiile în care un astfel de sistem nu și-a dovedit eficacitatea, fiind interzis de exemplu în San Francisco, Somerville din Massachusetts și Oakland, California.  Conform unui anunț recent, chiar și California urmează sa adopte o lege de interzicerea a camerelor utilizate de poliție și care folosesc tehnologia de recunoaștere facială, ca o măsură de protecție a vieții private.

În România acest proiect a fost inițiat de Inspectoratul General al Poliției Române care a lansat deja o achiziție publică pentru operaționalizarea sistemului de identificare și recunoaștere facială NBIS (Național Biometric Identification System) și interconectarea acestuia cu autoritățile de aplicare a legii din Uniunea Europeană. Prin implementarea acestei tehnologii, Poliția Română urmărește să crească gradul de combatere și elucidare a cazurilor asociate furtului de identitate, a documentelor pierdute sau furate, identificarea suspecților care comit sau intenționează să comită fapte de natură penală (terorism, infracțiuni cu violenta, etc.).

Am studiat cu interes Caietul de sarcini – sistem de recunoastere faciala și am constatat cu surpriză faptul că în cadrul acestor criterii de atribuire a contractului, ponderea pentru „Eficacitatea algoritmului de căutare/comparare” este de doar 30%, fiind pe aceeași treaptă cu prețul ofertei. Restul factorilor de evaluare vizează caracteristici hardware care nu afectează acuratețea funcționarii software-ului de recunoaștere faciala.  Un alt aspect care mi-a întărit îngrijorarea privind viabilitatea sistemului de recunoaștere faciala este faptul că Autoritatea nu a impus prin documentația achiziției cele mai utilizate condiții de participare atunci când sunt vizate proiecte de o asemenea amploare și sensibilitate: demonstrarea capacității tehnice și profesionale și situația economica și financiară a ofertantului. Prin urmare, operatorii care vor depune o oferta nu vor trebui să dovedească faptul că dețin resursele financiare suficiente pentru a duce la bun sfârșit un proiect de o asemenea amploare și importanță și nici nu vor trebui să dovedească că au experiență în implementarea unei soluții similare sau măcar că personalul care se va ocupa de instalarea sistemului este calificat și deține experiență specifică în astfel de proiecte.

Care este legislația națională și europeană care reglementează această tehnologie ?

Am facut următorul pas logic și am căutat articole din legislația românească și europeană care reglementează acest tip de prelucrări de date personale și am găsit Legea nr. 363/2018 și Directiva 680/2016.

Astfel, conform dispozițiilor art. 10 și 11 din Legea nr. 363/2018, prelucrarea datelor sensibile (biometrice) prin mijloace automate este interzisă, cu excepția cazului în care prelucrarea este reglementată expres de lege, și sunt instituite măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanei vizate. Mai mult, utilizarea unui sistem ce ridica suspiciuni privind intruziunea în viața privată a persoanelor ar trebui înainte de toate să treacă printr-o evaluare a impactului asupra protecției datelor cu caracter personal (DPIA), obligatorie pentru acest tip de prelucrări conform Deciziei nr. 174/2018 a Autorității Naționale de Supraveghere.

Având în vedere că vorbim despre implementarea unei tehnologii noi care prezintă un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor și care va putea fi utilizat pe întreg teritoriul României, consider că Poliția Română ar fi trebuit să consulte autoritatea națională de supraveghere atunci când a planificat achiziția acestui sistem în vederea includerii în caietului de sarcini a unor cerințe funcționale specifice care să ofere garanții suficiente în ceea ce privește protecția datelor personale, adică respectarea conceptului de privacy by design (vezi art. 25 din GDPR).

În privința legislației europene m-am consultat cu un specialist în domeniu, Sergiu Bozianu – Președinte al Asociației pentru Protecția Vieții Private, Fost Director Adjunct –  Direcția Generală de Supraveghere și Conformitate la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, realizând următoarea analiză succintă:

„Având elementele constitutive relevate, constatăm cu certitudine că acestor operațiuni de prelucrare a datelor nu sunt opozabile cerințele GDPR în măsura în care datele colectate în scopurile enunțate nu vor fi prelucrate în alte scopuri decât cele care cad sub incidența Regulamentului, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Directiva 680. Chiar dacă cerințele Directivei 680 nu au aplicabilitate directă pentru statele membre cum ar fi în cazul GDPR, pentru asigurarea respectării dreptului la viața privată în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal în sectorul polițienesc aceste trebuințe reprezintă un imperativ.

În acest sens, art. 10 din Directiva 680/2016 stabilește expres și fără drept de interpretare că: prelucrarea datelor genetice, prelucrarea datelor biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice […] este autorizată numai atunci când este strict necesară și sub rezerva unor garanții adecvate pentru drepturile și libertățile persoanei vizate și numai atunci când este autorizată de dreptul Uniunii sau de dreptul intern.”

Pentru a putea aprecia caracterul conform al acestei intenției ale IGP, se impun următoarele întrebări:

– Art. 12-18, cum se vor realiza drepturile persoanelor vizate și în ce măsură vor fi asigurate/restrânse, inclusiv perioada pentru care nu vor fi informați;

– Art. 22, care sunt măsurile organizatorice și tehnice puse în aplicare de către persoana împuternicită, care aparent este de drept privat;

– Art. 24, care este actul normativ care stabilește condițiile de evidență a prelucrărilor de date: în special care s-ar referi la: destinatarii datelor, categoriilor de persoane vizate, eventualul transfer către o țară terță, temeiul juridic al prelucrării, termenul limită pentru ștergere a datelor, măsurile generale tehnice de securitate asigurate;

– Art. 27, dacă a fost efectuat impactul asupra protecției datelor cu caracter personal înainte de a prelucra categoria specială de date prin intermediul dezvoltării unei noi tehnologii.

– Art. 28, dacă în prealabil a fost consultată Autoritatea de supraveghere, inclusiv care a fost poziția acesteia pe caz, cu specificarea aspectelor esențiale;

– Art. 36-37, dacă se va efectua transferul către țări terțe și care vor fi situațiile opozabile;

– Art. 41, care este Autoritatea responsabilă de asigurarea protecției datelor cu caracter personal în cazul unor astfel de operațiuni de prelucrare a datelor și care sunt competențele efective ale acesteia.

De menționat că așa cum opinează CEDO în numeroasele sale hotărâri, simplul fapt al colectării și înregistrării de către o autoritate publică a datelor cu caracter personal ale unei persoane vizate – reprezintă o ingerință în viața privată, care poate avea loc doar dacă este prevăzută de LEGE și este necesară într-un stat democratic. Suplimentar pot să comunic că în Republica Moldova încă în perioada anilor 2015-2016, de către Î.S. CRIS ,,Registru” actuala Agenție Servicii Publice – instituție publice responsabilă de gestionarea mai multor registre de stat cum ar fi: (Registrul de stat al populației, Registrul de stat al unităților de drept, Registrul de stat al transporturilor auto etc.) a intenționat în regim de testare a unui sistem similar de recunoaștere facială. În acel caz, instituția vizată a solicitat poziția Autorității de supraveghere – Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal care și-a expus poziția, înaintând un set de cerințe similare celor descrise supra pentru a fi asigurat regimul juridic al protecției datelor cu caracter personal.”