Datoria externă a României – peste 700 de miliarde de lei

15 mai 2023
Vizualizari: 351

Alegerile din Turcia sunt azi pe prima pagină a presei europene.

Președintele Recep Tayyip Erdogan nu a mai reușit să fie reales din primul tur al scrutinului prezidențial, așa cum se întâmplase în 2018.

La o zi după un prim tur de scrutin extrem de disputat, Turcia se îndreaptă luni, pentru prima dată în istorie, spre un al doilea tur al alegerilor, care va avea loc la 28 mai și în cadrul căruia se vor confrunta președintele Recep Tayyip Erdogan și principalul său rival, Kemal Kiliçdaroglu”, scrie AFP, citată de Agerpres.

„După numărarea a peste 99% din buletine, Erdogan a obținut 49,4% din voturi, față de 44,95% pentru principalul său adversar social-democrat, un rezultat mai bun decât spera șeful statului, pe care ultimele sondaje l-au dat sistematic în urma contracandidatului său”, notează Agerpres.

„Dacă națiunea noastră vrea un al doilea tur de scrutin, atunci vom câștiga în turul al doilea”, a declarat, duminică seară, Kilicdaroglu, care conduce o coaliție largă de șase partide de opoziție, scrie Agerpres.

Și președintele Erdogan se declară încrezător în rezultatele din turul al doilea.

„Cred sincer că vom continua să ne slujim poporul în următorii cinci ani”, a spus Erdogan, care se află la putere din 2003, mai arată Agerpres.

Rezultatul celui de-al doilea tur va depinde în parte de un al treilea om, Sinan Ogan (naționalist), care a câștigat aproximativ 5,2% din voturi în primul tur, după numărarea a peste 99% din buletine.

„Sinan Ogan, candidatul naționalist la președinția Turciei ieșit pe locul al treilea la scrutinul de duminică, a declarat că îl va susține în turul al doilea pe principalul candidat al opoziției, Kemal Kilicdaroglu, doar dacă acesta va accepta să nu ofere concesii partidului pro-kurd”, scrie Reuters, citată de Agerpres.

„Ne vom consulta cu baza noastră electorală pentru a lua o decizie privind al doilea tur de scrutin. Dar am arătat deja clar că lupta împotriva terorismului și trimiterea înapoi a refugiaților sunt liniile noastre roșii”, a subliniat Ogan, într-un interviu acordat luni agenției Reuters, scrie Agerpres.

Kurzii și alegătorii care nu au participat la vot în primul tur par să decidă soarta alegerile din turul al doilea.

„Alegătorii kurzi, care formează 15-20% din electorat, au un rol crucial în alegerile din Turcia. Partidul pro-kurd HDP nu face parte din principala alianță de opoziție, dar i se opune vehement lui Erdogan după o reprimare a membrilor săi în ultimii ani și și-a declarat sprijinul față de Kilicdaroglu în cursa prezidențială”, mai arată Agerpres.

Datoria externă a României a depășit 700 de miliarde de lei.

„Guvernul Ciucă a adăugat încă 40 mld. lei la datoria publică a României în primele două luni din 2022, arată datele publicate luni de Ministerul Finanțelor. Astfel, datoria publică a ajuns la 707 mld. lei, adică peste 50% din PIB-ul realizat de România în ultimul an”, scrie Ziarul Financiar, citat de România liberă.

„Spre comparație, la finalul lui 2019, înainte de izbucnirea crizelor, România avea o datorie publică de 373 mld. lei, care însemna o pondere de 35% din PIB de atunci. Între timp, datoria guvernamentală, internă și externă, s-a dublat”, mai scrie România liberă.

Ar mai fi de amintit că în 1989 datoria externă a România era zero.

Regele Charles al III-lea va veni și în această vară în România.

„Regele Charles al III-lea va sosi în România în data de 2 iunie și va fi primit la Palatul Cotroceni, de Președintele Klaus Iohannis. Potrivit surselor citate, acesta nu va fi însoțit de Regina Camilla, soția sa. Regele se va deplasa în timpul vizitei și la reședința sa de la Viscri”, scrie News.ro.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Republica Moldova începe procesul de retragere din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente (CSI).

„Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a anunțat începerea procesului de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a CSI. Decizia a fost anunțată în dimineața zilei de 15 mai 2023. CSI a fost o organizație înființată, la inițiativa Rusiei, imediat după destrămarea URSS. Practic, prin intermediul acestei organizații, Rusia a încercat să-și mențină influența politică și economică asupra țărilor din fostul spațiu sovietic. Republica Moldova a aderat la Adunarea Interparlamentară a CSI în anul 1998”, scrie România liberă.

Găgăuzia, zona autonomă a Republicii Moldova, va fi condusă de reprezentanta partidului Șor, Eugenia Guțul.

„Eugenia Guțul a fost candidata partidului Șor în alegerile pentru funcția de guvernator (bașkan) al Găgăuziei. Alegerile s-au desfășurat în două tururi, pentru că în primul tur niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută a voturilor. În turul al doilea s-au calificat Eugenia Guțul și Grigori Uzun. Acesta din urmă a candidat independent dar a fost susținut de Partidul Socialiștilor, al fostului președinte Igor Dodon”, mai notează România liberă.

Presa mai scrie că fostul ministru de interne, Gabriel Oprea, a fost achitat definitiv în dosarul DIPI.

„Instanța supremă a dispus achitarea definitivă a lui Gabriel Oprea, în dosarul în care fostul vicepremier și ministru de Interne a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu. Dosarul se referea la achiziționarea din fondurile operative ale Direcției de Informații și Protecție Internă (DIPI), în mod conspirat, a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar. Decizia este definitivă. ICCJ îl achită și în Apel pe Gabriel Oprea și pe ceilalți inculpați în dosarul DIPI nr 2997/1/2021, dar lasă nesoluționată cererea părții civile ANAF. Instituția poate deschide separat un proces, pe latură civilă prin care să ceara prejudicial”, notează Cotidianul.

Seară liniștită!

 

Datoria externă a României – peste 700 de miliarde de lei was last modified: mai 15th, 2023 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: