Dana Gîrbovan: Ar trebui, totuși, regândit cumva sistemul de pregătire a judecătorilor și procurorilor în cadrul INM-ului.

Nicolae Cîrstea: Congresul Avocaților 2017 – suntem împreună cu d-na judecător Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Judecătorilor din România. D-na judecător, cu ce mesaj pentru colegii avocați la congresul din acest an?

Dana Gîrbovan: Cu mesajul de a promova și apăra drepturile și libertățile fundamentale ale omului, așa cum, de altfel, prevede statutul profesiei lor. Am arătat și în mesajul transmis colegilor avocați că rolul lor este esențial în prezervarea democrației și a statului de drept, tocmai pentru că la baza fiecăruia stă această apărare și garantare a drepturilor și libertăților fiecărui individ, în raporturile sale cu statul.

Nicolae Cîrstea: Există o accepțiune, la nivelul profesiei, că nu neapărat este o egalitate a armelor în justiție, o egalitate între ei, ca avocați, ca apărători, și magistrați. Este o accepțiune, o opinie normală? Este reală ea?

Dana Gîrbovan: Cred că orice opinie trebuie, în primul rând, argumentată și punctată clar problema. Dacă avocații susțin că există o problemă din punct de vedere al egalității de arme – și cred că se referă la acuzare și la statutul procurorului –, atunci trebuie să arate exact în ce constă această problemă. Și acesta este mesajul pe care l-am și transmis avocaților: să vorbească despre fiecare problemă pe care o întâmpină, pentru că așa putem rezolva și problemele din justiție. Până la urmă, nu este un drept nici al meu, nici al avocaților, de a avea o justiție eficientă și independentă; este un drept al fiecărui cetățean. ȘI inclusiv problema la care faceți referire ține de acest drept al cetățeanului.

Nicolae Cîrstea: Uniunea Judecătorilor, dumneavoastră ca persoană sunteți foarte curajoasă în a vă exprima punctele de vedere. Care este baza acestui curaj de a lua public o poziție pe diverse aspecte care se întâmplă în justiție?

Dana Gîrbovan: Eu nu m-aș defini ca o persoană curajoasă; sunt o persoană care crede în ceea ce spune. Și cred că atunci când este credință nu ai nevoie de curaj să spui lucrurile acestea. Nu am cum, ca judecător, să nu vorbesc atunci când văd că sunt probleme ale sistemului judiciar. Nu există un sistem independent fără judecători independenți; și orice judecător independent are datoria, până la urmă, de a vorbi despre problemele sistemului din care face parte – și același lucru este valabil și pentru avocați.

Nicolae Cîrstea: Am discutat, în cadrul unor emisiuni TV pe care le realizăm în această perioadă, despre frumusețea și provocările profesiei de avocat. Din punct de vedere al judecătorului, care este frumusețea și provocarea zilei de astăzi, ca judecător?

Dana Gîrbovan: Este aceea de a căuta dreptatea aplicând legea. Este provocarea și frumusețea meseriei de judecător în general și este aceeași, cred că dintotdeauna. Acum, cu atât mai mult sunt provocările de care vorbește toată lumea – această legislație extraordinar de stufoasă și de necesitatea de a asigura un echilibru între dinamism și, în același timp, stabilitate legislativă. Sunt extraordinar de multe legi, se modifică cu o viteză foarte mare, generează practică neunitară și acest lucru generează, firește, și frustrare și neîncredere în justiție. Sunt în continuare un număr foarte mare de litigii, mai ales la instanțele de fond, iar dacă s-ar dori, s-ar găsi soluții cât se poate de pragmatice pentru a lăsa judecătorul până la urmă să-și îndeplinească menirea, aceea de a aplica legea situațiilor de fapt, debarasat de tot ceea ce înseamnă balast aflat pe rolul instanțelor, dosare care și-ar putea găsi rezolvarea în altă parte.

Nicolae Cîrstea: Ce lipsește sistemului judiciar în anul 2017?

Dana Gîrbovan: În primul rând, cum am spus, stabilitate legislativă; o politică coerentă de resurse umane; un număr mai mic de dosare. În același timp, este de dorit, poate, o regândire și o dezvoltare, o reflecție în interiorul profesiei a ceea ce înseamnă, până la urmă, să fii judecător, care este rolul tău, cum poți să-ți îndeplinești mai bine acest rol. Și această discuție trebuie purtată, o dată în interior, pe urmă deschizându-ne în afară, cu ceilalți actori, inclusiv cu avocații.

Nicolae Cîrstea: Există o reticență din partea magistraților, de a fi împreună cu avocații, spre exemplu, sau cu alte profesii juridice, la diferite evenimente, de a organiza, poate, împreună, anumite evenimente. Resimțiți această reticență? Este și o reticență inclusiv din partea dumneavoastră, ca persoană?

Dana Gîrbovan: A fost, cred, o reticență resimțită venind din obligația de rezervă a judecătorului, însă cred că este greșit înțeleasă. Până la urmă am depășit această reticență, inclusiv prin carta comună a judecătorilor și a avocaților, care a fost adoptată anul trecut și care include inclusiv această colaborare înțeleasă în sensul ei benefic – aceea de a discuta despre problemele juridice, despre problemele și statutul profesiei. Mi-am adus aminte, venind la congres, că în perioada interbelică exista chiar o asociație comună a magistraților și avocaților. Și era o formă, până la urmă, de solidaritate în îndeplinirea aceluiași deziderat al justiției, fie ca magistrat, fie ca avocat. Atâta vreme cât fiecare parte își înțelege rolul, nu există niciun fel de incompatibilitate în a colabora, firește, la acest nivel, între judecători și avocați.

Nicolae Cîrstea: Există anumite păreri exprimate public: După ce ai făcut cei doi ani de INM ești, totuși, prea tânăr, ca judecător, să hotărăști în ceea ce privește libertatea și să hotărăști în alte situații în care ești pus, fără o experiență foarte mare ca om, în primul rând. Care este punctul dumneavoastră de vedere? Sunt prea tineri colegii care ies de pe băncile INM-ului pentru a decide în anumite aspecte?

Dana Gîrbovan: Vă spun din experiența proprie, pentru că am fost în aceeași situație – și eu am devenit judecător cred că la 22 de ani, fără niciun fel de experiență de viață în spate. Și este, într-adevăr, o povară, pentru că trebuie să înveți să gestionezi puterea pe care ți-o dă statutul de judecător, lipsindu-ți experiența, care este, fără îndoială, un ajutor în această provocare. De aceea cred că ar trebui, totuși, regândit cumva sistemul de pregătire a judecătorilor și procurorilor în cadrul INM-ului, pentru a compensa această experiență, mărită perioada de stagiu, așa cum este modelul francez. Adică un judecător ar trebui să facă stagii și în parchete, și la avocatură, dar nu un stagiu din acesta formal, de o lună, când nu apuci să vezi despre ce este vorba; ci un stagiu efectiv de cel puțin 6 luni. De asemenea, stagii în penitenciare, pentru a-ți da șansa de a avea, totuși, o privire comprehensivă asupra sistemului și a înțelege ce înseamnă să stai în papucii unui avocat, în papucii unui procuror, ce înseamnă condițiile din penitenciare ș.a.m.d.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, d-na judecător și vă doresc succes și dumneavoastră, ca profesionist, dar și în calitate de președinte al Uniunii judecătorilor.

Dana Gîrbovan: Vă mulțumesc și eu tare mult!