Dacă tu conduci acel concert în care cineva pleacă neplătit acasă, sigur că nu-ți atragi mulțumiri

4 apr. 2019
Vizualizari: 960

Nicolae Cîrstea: Dle profesor Radu Bufan, nu mai devreme de acum câteva luni v-ați implicat foarte activ în corectarea unor prevederi legale, unor demersuri care se făceau și erau vizibile din partea legiuitorului, de a reglementa anumite aspecte din interiorul profesiei. Bănuiesc că, pe parcursul acestor 20 de ani de când există Uniunea Practicienilor în Insolvență, nu a fost singura dată în care ați contribuit la corectarea acestor aspecte – ați contribuit cu puncte de vedere, cu discuții, cu cooptarea unor alți specialiști, chiar a judecătorilor, în a avea un punct de vedere echilibrat în abordarea legislativă. Dați-ne o privire de ansamblu din punctul dumneavoastră de vedere asupra acestor 20 de ani de profesie de practician în insolvență.

Radu Bufan: Eu sunt ceva mai bătrân decât cei 20 de ani, în domeniul acesta. Am început cu insolvența în anul 1990, când am fost admis la doctorat la profesorul Cărpenaru cu o teză pe faliment și reorganizare, deci am 29 de ani de când mă ocup de acest domeniu, fără să fi fost neapărat practician. Sunt practician doar din 2010 – sigur, până atunci am fost cooptat în tot felul de comisii de examene… Primele examene erau cu examen de admitere oral, îmi aduc aminte interviuri. Și pentru că am avut la un moment dat parte de o experiență, de un faliment foarte, foarte mare în vestul țării, din care am învățat cât aș fi învățat din multe altele mai mici, și vreau să spun că eu, spre deosebire de Oana sau de Todor, foarte rar lucrez ca practician în insolvență, pentru că nu este jobul meu principal. În afară de activitatea de la facultate, în general lucrez în calitate de consultant fiscal și avocat de fiscal, dar sunt multe legături cu insolvența, evident. Ceea ce îmi permite, cumva, să am o privire oarecum mai detașată asupra profesiei și asupra Uniunii. Adică sunt parte din ea, dar neasigurându-mi cele necesare traiului din profesia de insolvență în primul rând, aș putea să zic că îmi permit să am o vedere mai obiectivă. Și aș vrea să spun că, de când știu eu Uniunea aceasta, cum se chema înainte UNPLR și după aceea UNPIR, am observat și bune, și rele. Dar, vreau să vă spun că trendul mie mi se pare că e cel care trebuie să fie. Adică Uniunea e pe un trend pozitiv.

La un moment dat, pe vremea când judecătorii sindici desemnau practicieni în insolvență, era o mare atmosferă în jurul Uniunii și au fost și niște probleme, niște uscături, cum sunt în general peste tot, care au cam dispărut. Și Uniunea a reușit să facă curățenie, după părerea mea, în mare măsură, au fost excluderi peste excluderi, sancțiuni… Și, totuși, profesia a rămas cu o anumită anatemă. De ce – pentru că lichidator înseamnă în dreptul acesta popular, în tradiția aceasta, cineva care distruge, terminator – ceva de genul acesta; deși economia de piață presupune și această libertate de ieșire din piață. Pentru că, sigur, multă lume e nemulțumită. În 99% din cazuri nu se plătesc toți creditorii, deci cineva nu e mulțumit, cineva e unhappy. Iar, dacă tu conduci acel concert în care cineva pleacă neplătit acasă, sigur că nu-ți atragi mulțumiri. Și cineva e nemulțumit și atunci, lichidatorii sunt, de cele mai multe ori, nu pe bună dreptate ponegriți sau văzuți negativ.

Deci eu, pentru că vă spuneam că sunt mai degrabă un observator al activității Uniunii, pot să spun că, totuși, acum lucrurile stau cu totul diferit, adică Uniunea are oameni foarte serioși, nivelul de competență, cel puțin pe plan juridic, este extrem de ridicat și faptul că nu numai că am avut doctrină bună – și vreau să spun aici numai despre profesorul Turcu, care a adus doctrina din domeniul acesta la nivelul la care trebuie – dar avem și judecători de foarte mare clasă – îmi aduc aminte că unul din cele mai grele dosare l-a avut regretatul judecător Georgiu, la Cluj, de care toată lumea își aduce aminte ca de o persoană foarte serioasă și care dădea hotărâri înțelepte și rapide. Și acum avem foarte mulți judecători care și-au dat doctoratul, care studiază, scriu, comunică. Pentru că, dacă nu evoluează doctrina aceasta și nu încercăm să ne consultăm cu toată lumea, profesia nu poate evolua singură.

Ceea ce văd eu, însă, că mai este de făcut, este că multă lume din România nu înțelege – oameni care ar fi trebuit să înțeleagă – că Uniunea este un partener care trebuie luat în serios. Atunci când se fac proiecte de lege peste noapte; atunci când nu se consultă nimeni nici măcar cu magistrații care fac insolvență, care, așa cum vă spuneam, sunt în stare să emită opinii juridice serioase; nu se consultă cu Uniunea; nu se consultă cu persoanele care, să spunem, au competențe… au scris doctrină în domeniul acesta, au lucrat la proiecte de lege. Atunci lucrurile tind s-o ia razna. Numai că viața, economia de piață o să le corecteze pe toate. Însă, din păcate, vreau să spun, că mersul înainte al Uniunii nu poate fi făcut decât împreună. Uniunea trebuie văzută ca o parte din corpusul ăsta social, care are o anumită misiune. Și îmi pare foarte rău să spun că poate lupta aceasta politică, care agită viața românească de 2-3 ani, a dus la o polemizare excesivă sau la o fragmentare excesivă a forțelor, pentru că ăsta este un domeniu, de fapt… unde pun mâna practicienii în insolvență e un domeniu foarte sensibil al economiei. Și nu cred că este cineva care are interesul ca lucrurile să meargă rău, nu? Trebuie să recuperezi cât se poate pentru creditor și să dai o șansă întreprinderilor respective, care sunt purtătoare – dl Târnoveanu poate să vă spună – de zeci de mii de locuri de muncă. Sunt de o importanță socială inevitabilă. Deci, nu poți să faci singur. Uniunea, cât vrea ea, pe dinăuntru se poate perfecționa, dar nu poate să ajute, nu poate să pună umărul, ca să folosim un limbaj mai arhaic, la rezolvarea problemelor pentru care este creată, dacă nu se înțelege că trebuie să colaboreze. Sau dacă nu este chemată sau nu i se dă posibilitatea să-și exprime punctul de vedere.

Acesta e regretul meu cel mai mare, pentru că în ultimul timp am observat că această tendință este din ce în ce mai accentuată.

Nicolae Cîrstea: În încheiere aș vrea să vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră să ne spuneți care ar fi calitățile pentru un practician în insolvență, ca să fie foarte bun în profesie; și, de asemenea, care este, din punctul dumneavoastră de vedere, frumusețea profesiei de practician în insolvență.

Radu Bufan: Eu vă spuneam că nu trăiesc din meseria aceasta, dar nu înțeleg de ce colegii mei ocolesc un subiect. Eu, dacă aș fi practician în insolvență și aș trăi din aceasta, mi s-ar părea că e foarte frumoasă și când aș lua un onorariu mare de succes. Nu știu, toată lumea ocolește subiectul acesta..

Radu Bufan: Ba îi dă o anumită frumusețe. Așa zic eu că mi-ar plăcea. Eu știu și ca avocat de fiscal, când reușim să luăm și un onorariu de succes câștigând ceea ce nimeni nu credea, atunci eu simt că e un plus de atractivitate. Dar nu știu dacă meseria, în condițiile de azi, nu-și pierde puțin din atractivitate.

În ceea ce privește calitățile, eu cred că un practician în insolvență, așa cum ziceau colegii, trebuie să fie echilibrat, adică trebuie să stea călare – cum ar zice colegul Nas de la Timișoara – să stea cu un picior călare pe lege și cu celălalt pe realitate, pe activele debitorului. Adică, dacă n-ai un om de teren bun și un jurist foarte bun, atunci ori ți-i angajezi, ori, dacă nu ești niciuna din ele, n-ai ce căuta în profesie. Cu alte cuvinte, rolul nostru este să ținem un echilibru între debitor și creditor – despre aceast lucru e vorba. Și atunci, trebuie să știi ce se întâmplă cu activele debitorului, pentru că avem cazuri în care ele au dispărut și practicianul care are 50 de lucrări luate și n-are oameni, nici nu știe lucrul acesta. Și, pe de altă parte, trebuie să ai cel puțin posibilitate a să anticipezi ce se întâmplă în sala de judecată sau în relația cu creditorii. Eu așa știu, că ce am lucrat am lucrat în echipă. Și am avut oameni foarte buni pe legal și oameni de teren foarte buni. Deci astăzi nu trebuie să fii neapărat un bun economist. Trebuie să ai, sigur, simțul business-ului puțin, dar înregistrările contabile le faci după ce se întâmplă aceste lucruri. Eu așa văd echilibrul: trebuie să controlezi ce se întâmplă pe teren; în sala de judecată nu poți să ai control, dar trebuie să știi măcar, să încerci să prevezi ce se poate întâmpla.

Nicolae Cîrstea: Totuși, aș vrea să vă mai întreb pe fiecare dintre dumneavoastră ceva: cum vedeți activitatea dumneavoastră, a practicienilor în insolvență, dar și a UNPIR, din perspectiva următorilor 10-20 de ani?

Radu Bufan: M-am gândit la vreo trei elemente care cred că sunt decisive. Profesia de practician nu este un rău necesar; este un ceva necesar, pentru orice economie de piață. Dacă vrem să fie economie de piață. Și din perspectiva Uniunii – eu cum am idei puține dar fixe – cred că, în primul rând, Uniunea trebuie să fie foarte conectată și să contribuie la dezvoltarea doctrinei și să-și apropie doctrinarii, așa cum a reușit să facă și până acum. Pe de altă parte, trebuie neapărat încurajate schimburile de experiență cu judecătorii – și mie mi se pare că seminariile și activitățile comune cu INM sunt extraordinar de importante. Și sper că am depășit perioada aia de mercantilism, în care se considera că orice întâlnire între un practician și un judecător este presupusă a fi o manoperă frauduloasă sau făcută cu intenția de a păcăli pe cineva. Deci, mie mi se pare – și aceasta este o chestiune care nu depinde numai de bunăvoința sau de eforturile pe care le face Uniunea și Institutul creat cu ajutorul Uniunii. Și, în al treilea rând, și Uniunea trebuie să încerce să se uniformizeze, să-și uniformizeze practicile – și noi ne luptăm de mult timp și sperăm că, la un moment dat în viitor, o să avem un manual de bune practici. Pentru că se consideră, eu cred că practicianul trebuie să fie nu de bună-credință; de foarte bună-credință – apropo de ce spunea Todor despre aspectul moral. Deci, dacă ai un practician de foarte bună-credință, care atunci când se întâlnește cu situații mai puțin obișnuite, are un guidance, are un manual de ceea ce înseamnă bună practică, pentru că legea nu poate – așa cum spunea Bebe Târnoveanu, fenomenul e complex – să le prevadă pe toate. Și se duce după aceea cu soluția aceasta în instanță și are un judecător care înțelege și face eforturi, și este conștient de dificultățile și practice ale aplicării unui text legal – atunci putem ajunge la o soluție care să fie în acord cu ceea ce este cel mai bine pentru societate.

Deci eu sunt convins că profesia va evolua, însă măsura în care va evolua, din păcate nu depinde numai de bunavoință și de buna-credință a practicienilor.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc tuturor pentru această discuție la început de an 2019.

Dacă tu conduci acel concert în care cineva pleacă neplătit acasă, sigur că nu-ți atragi mulțumiri was last modified: aprilie 4th, 2019 by Radu Bufan

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Radu Bufan

Radu Bufan

Este profesor universitar, doctor în drept, conducător de doctorat în drept fiscal și avocat în cadrul Baroului Timiș.
A mai scris: