Cursul e-learning „Lupta împotriva rasismului, xenofobiei, homofobiei și transfobiei” (limba engleză)

9 iun. 2016
Vizualizari: 992

Despre

  • Programul „HELP in the 28”
  • Legislația europeană privind combaterea discriminării
  • Jurisprudența în acest domeniu

INM anunță lansarea primului curs comun Uniunea Europeana/Consiliul Europei „HELP in the 28” privind „Lupta împotriva rasismului, xenofobiei, homofobiei și transfobiei” („Fight against racism, xenophobia and homophobia/transphobia”), desfășurat în limba engleză.

Rasismul și xenofobia reprezintă o problemă larg răspândită astăzi în Europa, mai ales în contextul radicalizării atitudinilor negative privind imigranții.

Cursul tratează într-o maniera interactivă legislația europeană privind combaterea discriminării (a Consiliului Europei și a Uniunii Europene), precum și impresionanta jurisprudență elaborată în acest domeniu de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului și de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, alături de deciziile Comitetului European privind Drepturile Sociale.

Jurisprudența acoperă arii diverse: discriminare cu ocazia recrutării, angajării sau la locul de muncă, discriminare suferită în contextual îngrijirilor medicale, infracțiuni motivate de ură, discurs care incită la ură rasială sau la homofobie, viața privată și de familie a persoanelor aparținând comunităților LGBTI, lipsa recunoașterii legale a modificărilor de sex.

Cursul a fost elaborat în cadrul  Programului “HELP in the 28” implementat de către Consiliul Europei. Beneficind de finanțare din partea Uniunii Europene, “HELP in the 28” este cel mai mare program de formare în domeniul drepturilor fundamentale adresat judecătorilor, procurorilor și avocaților.

Cursul poate fi accesat aici.

Sursa informației

Cursul e-learning „Lupta împotriva rasismului, xenofobiei, homofobiei și transfobiei” (limba engleză) was last modified: iunie 10th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: