Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 9/2019

19 sept. 2019
Vizualizari: 831

STUDII-DISCUȚII-COMENTARII 

FLORIN LUDUȘAN: Tabelul definitiv de creanțe și contestațiile împotriva acestuia. Studiu de doctrină și jurisprudență

Rezumat: Tabelul definitiv al creanțelor este rezultatul expirării termenului contestațiilor, fără ca o astfel de contestație să fi fost depusă sau, după caz, rezultatul soluțiilor date de instanțe în judecarea contestațiilor. În tabelul definitiv pot fi trecute, la cererea titularilor lor, și creanțele curente și acesta nu mai poate fi contestat pentru motivele obișnuite pentru care a putut fi contestat tabelul preliminar. În schimb, în conformitate cu art. 113 din Legea nr. 85/2014, tabelul definitiv poate fi contestat de orice parte interesată (deci, nu numai de debitori sau creditori), în tot timpul procedurii (deci nu numai în 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în BPI) pentru descoperirea unui fals, a unui dol sau pentru o eroare esențială în întocmirea tabelului ori pentru descoperirea unor titluri hotărâtoare, până atunci necunoscute (denumită, în practică, brevitatis causa „contestație pentru eroare esențială”). Am semnalat aceea că actuala reglementare repeta eroarea din art. 75 din vechea Lege a insolvenței nr. 85/2006, întrucât se referă doar la înscrierea în tabel, nu și la omisiunea înscrierii în tabel, atunci când reglementează obiectivul contestației.

Afișarea tabelului definitiv este un jalon important al procedurii, întrucât de la momentul acesteia curg cele 30 de zile în care trebuie propus un proiect al planului de reorganizare, sub sancțiunea trecerii la faliment. Tabelul preliminar al creanțelor conține toate creanțele acceptate de administratorul judiciar, ca rezultat al verificării efectuate conform art. 106 din Lege. În cadrul acestuia se trec creanțele născute înainte de deschiderea procedurii, atât cele scadente, cât și cele nescadente, pure și simple sau sub condiție, precum și cele în litigiu (dacă acestea sunt cunoscute administratorului judiciar). Pe poziții distincte, se trec atât sumele și cauzele de preferință solicitate în declarația de creanță de titularul acesteia, cât și sumele și cauzele de preferință acceptate de administratorul judiciar, iar în caz de respingere totală sau parțială, se trec, în prescurtare, motivațiile respingerii (creditorului vizat i se explică mai pe larg aceasta motivație într-o notificare specială emisă de administratorul judiciar, în așa fel încât creditorul să poată să formuleze contestație, dacă va fi cazul). După câte se pot observa din analiza definiției tabelului preliminar, creanțele avute în vedere sunt cele bănești, întrucât se enunță conceptul de „sumă acceptata” de către administratorul judiciar. Tabelul preliminar este „opera” administratorului judiciar (sau a lichidatorului, în caz de procedură simplificată care se deschide direct ca faliment). Verificând creanțele și trecându-le în tabelul preliminar (ceea ce, consecvențial, atrage dreptul titularului creanței de a participa la procedură), administratorul judiciar sau lichidatorul exercită o parte a competenței funcționale obișnuite a judecătorului, mai precis, aceea de cercetare a faptelor. Intervenția judecătorului-sindic este necesară doar în caz de contestație la tabel.

Tabelul preliminar poate fi contestat în concret pentru fiecare poziție în parte sau pentru mai multe astfel de poziții, acesta putând fi contestat în întregime, ca o măsură unică a administratorului judiciar în întregime greșită sau ilegală. Contestația poate fi făcută de debitor sau de oricare dintre creditori, atât în privința creanței proprii, cât și în privința creanței altor creditori (contestatorul, în această contestație, încearcă să își majoreze șansele concursuale de a recupera creanța proprie). Dacă nimeni nu contestă în termen, tabelul devine definitive, iar dacă, totuși, tabelul preliminar se contestă, definitivarea tabelului se amână până la soluționarea definitivă a contestațiilor de către instanțe. Pentru accelerarea procedurii, mai ales pentru rațiunile unei reorganizări judiciare rapide, unele creanțe, a căror verificare în cadrul contestației necesită probe complicate, pot fi trecute ca înscrise provizoriu.

Momentul afișării tabelului preliminar este un jalon esențial al procedurii, întrucât, în 5 zile, trebuie ținută prima adunare a creditorilor, unde se decide desemnarea definitivă a administratorului judiciar, componența comitetului creditorilor și, dacă este cazul, continuarea procedurii în vederea unei eventuale reorganizări judiciare sau trecerea accelerată la faliment.

Tabelul definitiv consolidat este tabelul definitiv al creanțelor în care se trec, suplimentar, creanțele născute după data deschiderii procedurii, necontestate sau rezultate în urmarea admiterii unor contestații la tabelul suplimentar. Dacă trecerea la faliment este rezultatul unui eșec al unei reorganizări judiciare, în tabelul definitiv consolidat se trec toate creanțele din tabelul definitiv, precum și cele din tabelul suplimentar, minus creanțele achitate conform programului de plăți din planul de reorganizare. În tabelul suplimentar se trec creanțele născute în timpul procedurii, până la trecerea la faliment, astfel cum au fost acestea verificate și acceptate de lichidator și acesta poate fi contestat, dar numai în privința creanțelor care nu figurau în tabelul definitiv. Tabelul suplimentar este un fel de tabel preliminar al perioadei care se întinde între data deschiderii procedurii și data trecerii la faliment. Chiar dacă patru tipuri de tabele este un număr destul de mare pentru a complica o procedură oricum complicată, în practică aceste tabele sunt supuse unui interminabil proces de rectificare, îndreptare a unor erori, înlocuire a unor creditori cu alții, excludere din tabel urmarea admiterii unor contestații sau, dimpotrivă, includere în tabel pentru același motiv, reducere succesivă prin plăți parțiale ale unor creanțe etc. Din acest motiv, deși tabelul creanțelor ar trebui să fie principalul pilon de stabilitate și predictibilitate al procedurii, în realitate este un obiect și un concept cu geometrie variabilă, cu care se lucrează dificil și în condiții de incertitudine.

Prezentul studiu cuprinde o analiză doctrinală și jurisprudențială a unuia dintre cele patru tipuri de tabele de creanțe menționate, respective tabelul definitiv.

 

MARIA FODOR: Producerea sau depunerea de înscrisuri în procesul civil din perspectiva Codului de procedură civilă român și a Codului de procedură civilă francez

Rezumat: Administrarea probelor implică în mod necesar ca probele să fie mai întâi propuse și produse (depuse) de către părți, apoi încuviințate de către instanță.

Legiuitorul Codului de procedură civilă a instituit un regim al probei reînnoit în spiritul său și în expresia sa formală, consacrând, pe lângă dispozițiile generale referitoare la administrarea probelor (art. 260-263 C.pr.civ.), și unele dispoziții specifice administrării probei prin înscrisuri (art. 292-300 C.pr.civ.), precum și desfășurării procedurilor de verificare a înscrisurilor (art. 301-308 C.pr.civ.).

De regulă, producerea (depunerea) înscrisurilor are loc voluntar, în condițiile și în termenele stabilite de lege. Însă, în unele cazuri, înscrisurile ce au legătură cu procesul pendinte nu sunt produse voluntar, întrucât prezentarea lor în instanță ar putea avea consecințe asupra acelora care le dețin sau asupra soțului, rudelor ori afinilor acestora. Atitudinea celui care deține înscrisul de a nu-l produce voluntar poate avea diferite mobiluri: secret familial, secret de afaceri, caracter confidențial, chestiuni strict personale privind demnitatea sau viața privată a unei persoane etc. În alte cazuri, aducerea înscrisurilor în instanță ar fi prea costisitoare sau înscrisurile ar fi prea voluminoase ori numeroase.

În astfel de cazuri, justiția dialogului își va spune cuvântul. Din corelarea prevederilor art. 22 alin. (2) teza finală cu cele ale art. 254 alin. (2), art. 254 alin. (5) C.pr.civ., rezultă că legiuitorul atrage atenția asupra cooperării care trebuie să existe între judecător și părți, în ceea ce privește proba faptelor, fără a se înțelege prin aceasta că judecătorul se substituie părților, suplinind automat pasivitatea părții care pretinde sau se apără. Inspirat, probabil, și de prevederile Codului francez de procedură civilă, legiuitorul român a instituit dispoziții referitoare la depunerea forțată a înscrisurilor care se găsesc la partea adversă celei care intenționează să le folosească în proces, la o terță persoană, la o autoritate sau instituție publică. Pe de altă parte, consacră la rang de principiu fundamental al procesului civil obligațiile părților în desfășurarea procesului, printre care și obligația de a-și proba pretențiile și apărările (art. 10 C.pr.civ.). Totodată, încorporează în art. 11 C.pr.civ. obligația oricărei persoane de a sprijini realizarea justiției, sub sancțiunea plății unei amenzi judiciare și, dacă este cazul, a unor daune interese de către cel care, fără motiv legitim, se sustrage de la îndeplinirea acestei obligații. Soluția este firească, din moment ce înfăptuirea justiției de calitate și cu celeritate este o chestiune de interes general.

Dacă înscrisul se găsește în păstrarea unei autorități sau instituții publice, art. 298-299 C.pr.civ. stabilesc în mod clar măsurile pe care le poate lua instanța pentru aducerea înscrisului. Autoritatea sau instituția publică este însă în drept să refuze trimiterea înscrisului dacă acesta se referă la apărarea națională, siguranța publică sau relațiile diplomatice, iar dispozițiile normative cuprinse în documente clasificate pot fi dovedite și consultate numai în condițiile prevăzute de lege. Unele categorii profesionale (precum avocații, notarii) sunt ținute de secretul profesional și, de aceea, prin dispozițiile legilor speciale care le guvernează activitatea, este interzisă trimiterea la instanțe sau alte autorități a înscrisurilor din arhiva acestora.

 

CRISTIAN IONESCU: În legătură cu natura juridică a Curții Constituționale

Rezumat: În acest articol autorul analizează natura juridică a Curții Constituționale, autoritate de jurisdicție politico-jurisdicțională, al cărui rol constă, în principal, în controlul constituționalității legilor și al altor acte adoptate de Parlamentul României și de Guvern. Adunarea Constituantă din 1991 a optat pentru instituționalizarea modelului european de jurisdicție constituțională, potrivit căruia un organism independent față de puterile statului își asumă rolul de garant al supremației Constituției. Legiuitorii constituanți au preferat să renunțe la controlul constituționalității legilor exercitat de instanța supremă, care a fost instituit prin Legea fundamentală din 1923. În arhitectura constituțională a statului român proiectată după schimbarea de regim politic la sfârșitul anului 1989, Curtea Constituțională este un organism politico-jurisdicțional a cărei natură juridică rezultă din modul în care este organizată și compusă, precum și din atribuțiile care i se conferă prin Constituție. În același timp, Curtea Constituțională apare și ca un organism cu funcție reglatoare a autorităților publice cu atribuții de guvernare în stat, pe care le obligă, prin deciziile sale, să revină la legalitatea constituțională.  Autorul pune în evidență atât caracterul politic cât și  cel jurisdicțional al Curți Constituționale și arată că trebuie să existe un echilibru între cele două caracteristici esențiale ale acestei autorități publice, pentru ca aceasta să-și realizeze rolul constituțional într-o deplină independență și imparțialitate și să nu se transforme într-un instrument politic de soluționare a raporturilor între puteri, îndeosebi între puterea legislativă și cea executivă, de care să beneficieze unul sau altul dintre actorii politici.

 

ANTON TRĂILESCU, ALIN TRĂILESCU: În legătură cu controlul judecătoresc al actelor emise de autoritățile publice în materia restituirii imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada 1945–1989

Rezumat: În cadrul acestui studiu autorii și-au propus să cerceteze regulile procedurale specifice controlului judecătoresc al actelor emise de autoritățile publice în materia restituirii proprietăților preluate de stat în perioada regimului comunist, precum și garanțiile procesuale de care beneficiază persoanele interesate pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la respectarea bunurilor reglementate de art. 6, paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, respectiv, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Pe parcursul acestui demers științific, autorii au decelat neajunsurile legislației în materie și au formulat propuneri de lege ferenda pentru respectarea Hotărârii-pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României prin care s-a dispus ca statul român să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a acestor drepturi.

Amendamentele legislative propuse au ca scop redeschiderea accesului la justiție al persoanelor îndreptățite, în conformitate cu exigențele dreptului CEDO, în cazurile în care autoritățile publice refuză să le soluționeze cererile privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat.

 

MIRELA CARMEN DOBRILĂ: Aspecte juridice privind profesia de fizioterapeut/kinetoterapeut în România – implicații în plan european. Considerații pe marginea malpraxisului în fizioterapie         

Rezumat: Reglementarea profesiei de fizioterapeut s-a realizat în România prin Legea nr. 229/2016, prin care a fost înființat și Colegiul Fizioterapeuților din România, ca organizație profesională, de interes public, având ca obiect de activitate autorizarea, controlul și supravegherea exercitării profesiei de fizioterapeut. În acest articol sunt prezentate aspecte privind conturarea noțiunilor de fizioterapeut/kinetoterapeut, privind conținutul și organizarea profesiei de fizioterapeut prin noile reglementări, ca profesie liberală de practică publică autorizată. În prezentul studiu este analizat contextul în care a fost adoptată Legea nr. 229/2019, într-un moment în care statutul profesiei de fizioterapeut nu era reglementat, într-un moment în care erau eliberate autorizații de liberă practică de către Direcțiile de Sănătate Publică Județene, care au autorizat persoane licențiate în alte domenii (educație fizică și sport), sunt evidențiate condițiile actuale pentru eliberarea autorizației de liberă practică pentru fizioterapeuți. Studiul prezintă aspecte privind recunoașterea diplomelor și calificărilor la nivel european și mobilitatea profesiei de fizioterapeut, precum și aspecte care țin de introducerea unui card profesional european și de posibilitatea eliberării certificatului de conformitate. Sunt prezentate aspecte privind măsurile compensatorii destinate să elimine diferențele importante din programele specifice fizioterapiei. În activitatea sa, fizioterapeutul trebuie să respecte Codul deontologic al fizioterapeutului și Statutul Colegiului Fizioterapeuților din România. Sunt prezentate elemente de noutate privind malpraxisul în fizioterapie, cu legături față de experiența acumulată în sfera malpraxisului medical, inclusiv cu trimiteri la fundamentul subiectiv al răspunderii civile a personalului medical.

 

RADU VLAD POJAN: Peculiul condamnaților în legislația românească actuală – o analiză prin raportare la jurisprudență, instrumente internaționale și soluții legislative adoptate de alte state europene

Rezumat: Articolul tratează peculiul persoanelor condamnate penal, respectiv regimul juridic al banilor acestora, sursele de proveniență și destinațiile pentru utilizarea acestora permise în timpul detenției, din perspectiva legislației execuțional-penale și jurisprudenței românești, în corelație cu instrumente internaționale privind protecția drepturilor deținuților și soluții legislative adoptate de alte state europene, aducându-se în discuție unele propuneri de lege ferenda menite să îmbunătățească situația unor categorii de deținuți aflați într-o stare de precaritate economică.

Obiectivele articolului constau în determinarea conținutului noțiunii de peculiu sau venit al condamnatului în legislația românească actuală privind banii deținuților, de asemenea, se urmărește a se stabili dacă aceasta respectă exigențele instrumentelor internaționale în materie și dacă soluțiile legislative alese sunt similare cu cele din alte state europene.

Rezultatele cercetării arată că noțiunea de peculiu ar trebui să includă, cotele din sumele de bani cuvenite condamnaților pentru munca prestată, sumele primite de la persoane fizice sau juridice în cursul detenției și sumele aflate asupra lor la primirea în penitenciar și că legislația românească actuală respectă regulile internaționale, având similitudini cu alte legislații europene, urmărind un trend pozitiv din perspectiva tratamentului aplicat deținuților.

Implicațiile constau în clarificarea problematicii discutate, facilitându-se o practică unitară, sprijinită pe soluții din jurisprudență.

 

ELENA-AURORA DOGARU: Probleme de practică judiciară privind cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală

Rezumat: Conform dispozițiilor art. 260 alin. (2) din Cod penal 1969 [actual art. 273 alin. (3) din Cod penal], poate fi retrasă atât mărturia mincinoasă „activă” (situația în care martorul face afirmații mincinoase), cât și mărturia mincinoasă „pasivă” (caz în care martorul nu spune tot ce știe privitor la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat), cu precizarea că în acest ultim caz, martorul trebuie să ofere detalii complete și reale, pe care le-a perceput în mod direct, care erau esențiale și despre care a fost întrebat.

Pentru a constitui cauză de nepedepsire, retragerea mărturiei mincinoase trebuie să fie făcută în cauza în care a fost dată, iar nu în cauza în care se efectuează urmărirea penală sau se judecă infracțiunea de mărturie mincinoasă.

 

CARMEN SILVIA PARASCHIV: Digitalizarea și dreptul

Rezumat: Articolul trece în revistă principalele caracteristici ale digitalizării și implicațiile acesteia în domeniul economic și social. Perturbațiile tehnologice asupra economiei, comportamentului oamenilor, medicinii, dreptului, psihologiei și educației este semnificativ. Autorul propune înființarea unui Laborator tehnico-juridic național, pe lângă o facultate de drept, și a unei manifestări științifice, cu tema „Drept și Digitalizare – Ameliorarea Serviciilor Juridice” care să contribuie la îmbunătățirea accesului la justiție într-o lume digitalizată.

 

MIOARA KETY GUIU: Legătura părții generale cu partea specială a dreptului penal

Rezumat: Obiectul părții generale a dreptului penal și legătura ei cu partea specială sunt încă incerte, și aceasta, fiindcă doctrina penală a neglijat întotdeauna normele penale generale, concentrându-și toată atenția asupra normelor de incriminare, care sunt specifice părții speciale.

În legătură cu aceste chestiuni, doctrina face adesea afirmații contradictorii, iar, ca urmare, unii autori au dedus că legătura dintre partea generală și partea specială a dreptului penal este aceea dintre o lege generală (drept comun) și o lege specială (drept excepțional), astfel că un eventual conflict între o normă penală generală și o normă penală specială se rezolvă după regula specialia generalibus derogant. Iar, din păcate, o atare opinie tinde să devină dominantă, așa cum dovedește faptul legiuitorul penal nesocotește, tot mai frecvent, normele cu valoare de principii de ramură, înscrise în partea generală a Codului penal.

De aceea, pentru a combate această practică legislativă, complet inacceptabilă, autoarea acestei lucrări și-a propus să evidențieze faptul că partea generală reprezintă o lege-cadru, cu valoare juridică superioară, în timp ce partea specială reprezintă o lege subordonată (derivată), care poate doar să precizeze (să clarifice) normele părții generale, dar nu poate nicicând să deroge de la ele.

Însă, pornind de la această premisă, autoarea a observat că îndoiala care persistă în legătură cu relația dintre cele două părți are și o cauză mai profundă, care rezidă în faptul că niciun legiuitor modern nu s-a preocupat să determine și să prevadă, în mod explicit, condițiile și regulile generale de pedepsire. Deși doctrina penală a sesizat de multă vreme faptul că normele de incriminare stabilesc reguli speciale de pedepsire, a căror sferă de aplicare este limitată la o infracțiune anume, bine determinată, totuși, în lipsa unor reguli generale de pedepsire, ea a conchis, în mod eronat, că normele de incriminare sunt niște norme autonome, de sine stătătoare, în timp ce normele penale generale sunt niște norme derivate (secundare).

În consecință, autoarea a încercat să determine, ea însăși, condițiile și regulile generale de pedepsire, iar, astfel, ea a ajuns să atribuie o cu totul altă semnificație  așa-numitelor „cauze de non-culpabilitate” („de iresponsabilitate” ori „de neimputabilitate”). În opinia ei, normele care consacră aceste cauze nu sunt câtuși de puțin niște norme secundare (derivate), care completează norma de incriminare, așa cum pretinde doctrina dominantă, ci sunt niște norme autonome, care, tocmai ele, fixează condițiile generale de pedepsire, ca și regula comună în materie, potrivit căreia „în principiu, infractorului i se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită”.

Iar, mergând mai departe, autoarea a desprins și alte concluzii, cum ar fi: faptul că singura condiție esențială de aplicare a pedepsei este infractorul; faptul că trebuie să facem distincție între un făptuitor (autorul unei infracțiuni) și un infractor (autorul care poate fi pedepsit, pentru săvârșirea unei infracțiuni); faptul că, în orice „lege penală”, noțiunea fundamentală este aceea de pedeapsă, iar nicidecum aceea de infracțiune etc.

 

DREPTUL UNIUNII EUROPENE

IOANA MARIA COSTEA: Contestația prealabilă în materia fondurilor europene. Reguli și nereguli

Rezumat: Studiul de față analizează ipotezele de lucru în materia procedurii preliminare privind creanțele din fonduri europene. Studiul identifică o serie de scenarii de lucru, pornind de la modul particular în care apar aceste afirmații, specifice mecanismelor de finanțare europene. Un alt filtru al analizei este dat de o neregularitate în gestionarea finanțării, o neregularitate care este tratată diferit așa cum apare înainte sau după efectuarea plății, ținând cont de variabilă, dacă generează o datorie care trebuie recuperată din bugetul Uniunii Europene / donatori publici internaționali și / sau fonduri publice naționale aferente acestora printr-o plată necuvenită. Astfel, studiul observă o serie de nuanțe în ipoteza plăților necuvenite, nuanțe similare de tip contencios cu procedurile fiscale.

 

MIRCEA DUȚU: Poluarea electromagnetică și afectarea drepturilor umane fundamentale. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

Rezumat: Noile tehnologii precum comunicațiile fără fir generează inedite amenințări pentru sănătatea umană și calitatea mediului. Printre acestea, câmpurile electromagnetice (CEM) – ale antenelor releu sau liniilor de electricitate – reprezintă o poluare incoloră, inodoră și invizibilă cu efecte nefaste de ordin sanitar. Tehnologiile domeniului evoluând rapid, mai înainte chiar ca consecințele lor negative să poată fi suficient investigate și dovedite de știință, generează dificultăți pentru capacitatea dreptului de a se adapta și răspunde corespunzător noilor probleme astfel ridicate. Printre primele reacții juridice în materie se numără cele înregistrate în privința drepturilor omului, cu precădere în jurisprudența CEDO, care asimilează amenințările CEM în contextul art. 8 din Convenție, implică principiul precauției și impune noțiunea de prag de gravitate. Cauza Calancea ș.a. c. Republica Moldova (2018) reprezintă un moment important în deschiderea instanței de la Strasbourg spre noua problematică a CEM și, în ciuda reticențelor manifestate prin hotărârea pronunțată, aceasta implică o recunoaștere a existenței și nevoii asimilării juridice a noilor amenințări la adresa drepturilor omului și consolidarea jurisprudențială, în acest context, a dreptului la un mediu sănătos.

 

 

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ

Comentarii asupra deciziilor nr. 220/2019 și nr. 874/2018 ale Curții Constituționale, cu comentariu de Carmen Lazăr- Fără rezumat

 

 

 

Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 9/2019 was last modified: septembrie 19th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: