Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 7/2021

21 iul. 2021
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
44 views

EDITORIAL

CRISTIAN IONESCU: Astăzi, despre vulnerabilitatea regimului politic semiprezidențial, sau cum voința Adunării Constituante din 1991 a fost denaturată prin interpretarea frauduloasă a Constituției (fără rezumat)

 

STUDII – DISCUȚII – COMENTARII

VALERICĂ DABU, ANA MARIA GUȘANU: Unele limite legale ale contractului de novație reglementat de actualul Cod civil

Rezumat: Autorii prezentului studiu, plecând de la o speță, abordează noua reglementare a contractului de novație prin schimbarea debitorului, oprindu-se asupra unor limite legale ale acestui contract, în ipotezele în care noul debitor persoană juridică preia o datorie cu titlul gratuit. În acest sens, evidențiind limitele prevăzute de Constituție, Codul civil, Legea societăților nr. 31/1990 , Codul penal, Legea insolvenței nr. 85/2014 , ajung la concluzia că contractul de novație prin schimbarea debitorului și preluarea cu titlu gratuit a datoriei vechiului debitor de un terț persoană juridică este interzis de mai multe dispoziții imperative ale Codului Civil, Legii societăților nr. 31/1990, Codului penal și Legii insolvenței nr. 85/2014. A admite contrariul înseamnă a accepta îmbogățirea fără justă cauză a vechiului debitor, a-i favoriza pe administratorii vechiului debitor de a se sustrage de la răspunderea pentru aducerea în stare de insolvență a acestuia, sau stare de nerambursare, precum și de prejudicierea asociaților noului debitor, creditorii acestuia, etc.

 

CRISTIAN-COSTA IANUȘ: Despre soarta locuinței conjugale la divorț. Probleme practice

Rezumat: Deși suntem aproape de aniversarea a zece ani de la intrarea în vigoare a noului Cod civil, doctrina conturată în jurul instituției atribuirii beneficiului locuinței de familie la divorț a fost reținută în a oferi soluții unor probleme cruciale în soluționarea acestui tip de cereri. Totodată, instanțele au venit de multe ori cu rezolvări contradictorii pentru aceste probleme, putându-se totuși distinge câteva soluții directoare.

Principalele aspecte asupra cărora am notat existența unor divergențe au privit admisibilitatea pe cale separată, ulterior pronunțării divorțului, a cererii pentru atribuirea locuinței ce a servit drept locuință de familie. O altă ipoteză asupra căreia ne vom apleca în prezentul studiu este cea a deținerii locuinței de către soți în baza altor drepturi decât cele aduse în discuție în mod expres de art. 324 Cod civil, cum ar fi dreptul de uzufruct ori cel născut din contractul de comodat. Totodată, vom încerca să oferim mai multe argumente în temeiul cărora instanțele ar putea să atribuie soțului netitular al contractului de locațiune, în anumite condiții, chiar locuința cu regim special de închiriere repartizată inițial celuilalt soț conform criteriilor prevăzute de Legea 152/1998 , existând numeroase discuții în jurul acestui subiect chiar dinaintea intrării în vigoare a actualului Cod civil.

Dezbaterile din spatele acestor divergențe nu prezintă interes doar pentru teoreticienii dreptului, ci au puternice implicații practice, de soluția oferită depinzând soarta întregii cereri, fiind astfel esențială consacrarea unor reguli stabile și previzibile, mai ales într-o materie unde ar trebui să primeze siguranța, dată fiind situația adesea vulnerabilă a părților implicate în proces.

De aceea, prezentul studiu încearcă să ofere unele soluții adecvate pentru inconvenientele sus-menționate, debutând cu analiza criteriilor pe care legiuitorul le-a creat în vederea atribuirii locuinței conjugale, cu precădere asupra interesului superior al minorului, urmând ca în partea secundă a studiului să tratăm efectiv problemele amintite.

 

MARIA VIOLETA DUCA: Evoluții ale conceptului de flexicuritate în materia telemuncii

Rezumat: Ca urmare a măsurilor adoptate la nivelul statelor membre în vederea combaterii pandemiei de Covid-19, datele statistice reflectă faptul că a crescut numărul de telesalariați și, în același timp, telemunca poate deveni o „muncă fără sfârșit”, cu efecte negative asupra sănătății psihice și fizice a telesalariaților.

În acest context, la nivelul Uniunii Europene s-a apreciat că este necesară securizarea raporturilor de muncă ale telesalariaților prin uniformizarea legislațiilor statelor membre sub aspectul dreptului la deconectare. Maniera implicită de reglementare a acestui drept, existentă și în România, nu creează o protecție adecvată telesalariaților.

Exercitarea dreptului la deconectare implică delimitarea clară a timpului de lucru și a timpului de odihnă și obligația angajatorilor de a monitoriza și măsura timpul de lucru zilnic prestat de telelucrători, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru implementarea dreptului la deconectare este esențial rolul partenerilor sociali și trebuie luate măsurile adecvate de informare individuală care să asigure sensibilizarea telesalariatului și conștientizarea de către acesta a riscurilor asociate unei disponibilități permanente.

Inteligența artificială creează premisele pentru ca telemunca să evolueze spre smartworking, care conferă telesalariatului deplină autonomie în alegerea locului în care prestează munca.

 

IOANA-ANAMARIA FILOTE-IOVU: Divergențe jurisprudențiale privind recuperarea taxei judiciare de timbru, ca urmare a admiterii contestației la executare

Rezumat: Restituirea taxei judiciare de timbru, ca urmare a admiterii în tot, sau în parte a unei contestații la executare, constituie o chestiune care a generat o practică judiciară neunitară.

În acest studiu, autoarea își propune să analizeze modalitatea în care instanțele naționale au interpretat și aplicat normele ce reglementează dreptul contestatorului la recuperarea taxei judiciare de timbru, precum și să identifice soluțiile legale în raport cu diferitele ipoteze prezentate.

 

MARTA-CLAUDIA CLIZA, CONSTANTIN-CLAUDIU ULARIU: Limitele controlului judiciar asupra aprecierii oportunității în materia actelor administrative

Rezumat: În doctrina și practica judiciară, divergențele de opinie și pluralitatea soluțiilor propuse sunt nu numai un efect inerent al unei realități juridice curente, complexe și mulabile, ci și un deziderat al identificării modului corect de interpretare a normelor legale in vigoare și de soluționare a litigiilor juridice deduse judecății. Una din instituțiile juridice specifice dreptului administrativ dintre cele mai disputate de-a lungul ultimelor trei decenii, este cea care vizează abilitarea legală a instanțelor de judecată de verificare a modului de exercitare de către autoritățile administrației publice a puterii discreționare de apreciere a oportunității emiterii/adoptării actelor administrative, precum și identificarea limitelor și, eventual, a excepțiilor care pot și reținute de la regula controlului judiciar asupra activității instituțiilor publice.

Analiza temei juridice în discuție va avea în vedere abordarea unor metode didactice, lingvistice, gramaticale și de analiză juridică, integrate și sinergice, având ca singură finalitate clarificarea înțelesului și a limitelor, obiective și subiective, ale dreptului de apreciere și a puterii discreționare de care se bucură instituțiile publice. Așadar, se impune, pentru început, relevarea înțelesului polivalent, atribuit în limbajul obișnuit noțiunii ”oportunitate”, semantică ce va constitui temeiul identificării garanțiilor juridice inerente procesului de exercitare de către autoritățile administrației publice a dreptului de apreciere a momentului și mijloacelor oportune de emitere/adoptare a actelor administrative.

În cadrul prezentului studiu, fără pretenția de a epuiza problematica prezentată mai sus și de a pune capăt îndelungatelor divergențe pe care aceasta le-a prilejuit, ne propunem să identificăm diversele opinii exprimate în literatura de specialitate, să oferim o interpretare sistematică a diverselor soluții adoptate de către instanțele de judecată și, în final, să propunem o soluție viabilă și pertinentă problemei juridice puse în discuție, oferind argumente logico-juridice și de interpretare teleologică a diverselor norme legale concurente, incidente în această chestiune juridică. Intenționăm să oferim, prin concluziile prezentului studiu, un instrument, valoros și aplicat, practicienilor în domeniul dreptului administrativ, in identificarea posibilelor răspunsuri la întrebările complexe și elaborate pe care le presupune activitatea de soluționare a litigiilor juridice deduse judecății, având un asemenea obiect.

 

GABRIEL MANU: Consultările cetățenești – instrument „eco-democratic”

Rezumat: Acțiunea împotriva schimbărilor climatice implică, deopotrivă, societatea civilă și autoritățile publice. Punerea lor într-un raport adecvat este o provocare istorică, iar paradigma climatică reprezintă contextul necesar definirii acestui raport pentru viitor.

Problematica schimbărilor climatice intervine, la nivelul sistemelor de administrație publică, într-un moment al transformărilor generate de un amplu curent liberal la nivelul acțiunii administrative și relației administrație-cetățean, iar generalizarea dialogului între administrație și cetățeni este un mod de promovare a unor noi forme de acțiune, precum cea colaborativă, ca model de viitoare conduită administrativă.

Problemele încălzirii globale și efectelor schimbărilor climatice au impus accentuarea mișcării de asociere a publicului la procesul de decizie și apariția a noi forme de manifestare, în sensul implicării cetățenilor în opțiunile politice cu o puternică dimensiune ecoclimatică, științifică și tehnică.

Primind caracterizări extrem de diverse, unele chiar severe, de la „inovație” la „escrocherie” democratică, procedurile de luare a deciziei publice cu implicarea substanțială și directă a cetățenilor, precum cele expuse, pot constitui o soluție la lipsa din ce în mai mare de legitimitate a instrumentelor reprezentative tradiționale, insuficient de capabile să răspundă cerințelor urgenței ecoclimatice.

 

GEORGIAN RĂDĂȘANU: Ipoteza particulară a confiscării extinse în cazul terțelor persoane

Rezumat: On November 2, 2020, it was published in the Official Journal of Romania, Part I no. 1019, Law no. 228/2020 for the amendment and completion of some normative acts in the criminal field in order to transpose some directives of the European Union (hereinafter, Law no. 228/2020), an act that modifies and completes both Law no. 286/2008 regarding the Criminal Code and Law no. 235/2010 on the Code of Criminal Procedure.

Among the changes made by the legislator in the Criminal Code is the introduction of the extended confiscation in the case of third parties (which I will generically call „third party acquirers”) so that, taking into account this newly introduced hypothesis, this study aims, in a first stage, to address the issue, starting from the evolution of the institution of extended confiscation from the perspective of the european and national legislative framework, then continuing with a brief analysis of the changes made by Law no. 228/2020. Finally, the article examines the possibility of ordering the extended confiscation security measure in the case of third parties in relation to the relevant doctrine and jurisprudence in this matter.

In a second stage, the present study aims to examine from a procedural perspective the guarantees imposed by Directive (EU) 2014/42 and which the Romanian legislator, in order to respect the right to a fair trial, provides to the third party acquirer during the criminal proceedings, with a closer look at the existence of an effective remedy for the decisions of the courts of appeal which order for the first time the measure of extended confiscation. Also, this part analyzes the possible quality that the acquiring third party has during the criminal process.

Finally, before drawing conclusions on those analyzed, it will also be shown how the other Member States have provided/transposed into their national legislation the particular hypothesis of extended confiscation in the case of third parties.

 

ION DOBRE, CRISTIAN-EMANUEL DOBRE: Declarația necorespunzătoare adevărului dată de succesibil în fața notarului public. Neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de fals în declarații

Rezumat: Declarația că este unic moștenitor, dată de succesibil notarului public, în cadrul procedurii succesorale notariale, chiar dacă este necorespunzătoare adevărului și făcută în scopul stabilirii inexacte a persoanelor îndreptățite să dobândească patrimoniul succesoral, nu constituie o declarație în sensul cerut de dispozițiile art. 326 din Codul penal, deoarece nu îndeplinește condiția esențială ca, potrivit legii sau împrejurărilor, să servească la producerea consecinței juridice urmărite de declarant.

Potrivit art. 108, alin. (1), teza I din Legea notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995, calitatea de succesibil și/sau, după caz, titlul de legatar, precum și numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă, prin testament și cu martori. În condițiile în care dispoziția legală evocată nu menționează declarația succesibilului printre mijloacele de probă prin care se poate face dovada calității sau numărului succesibililor, declarația inexactă dată de succesibil este inaptă să producă efectul juridic urmărit, în sensul că numărul și calitatea succesibililor nu pot fi stabilite pe baza ei. De altfel, ca natură juridică, declarația succesibilului nu este mijloc de probă, ci este un simplu act de procedură, îndeplinit în cadrul procedurii succesorale notariale.

 

TRAIAN DIMA, ADRIAN HĂRĂTĂU: Observații privind conținutul legal al art. 6 din Legea nr. 143/2000, republicată

Rezumat: Făcând observațiile cuvenite cu privire la conținutul legal al art. 6 din Legea nr. 143/2000 republicată în anul 2014, autorii au ajuns la concluzia finală că art. 6 din menționata lege cuprinde trei incriminări distincte privind traficul de droguri de mare risc.

Astfel, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 republicată, cuprinde infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prin prescrierea ne necesară din punct de vedere medical de astfel de substanțe de către un medic.

În alin. (2) al art. 6 din aceeași lege este incriminat traficul de droguri de mare risc, prin eliberarea unor astfel de substanțe din farmacii în baza unei rețete care cuprinde o prescriere care nu este necesară din punct de vedere medical sau este falsificată. În alin. (3) al art. 6 din aceeași lege este incriminat traficul de droguri de mare risc, prin obținerea unor astfel de substanțe, de la o farmacie în baza unei rețete medicale fictive.

În concluzie, precizează autorii, dacă un medic toxicoman își prescrie pe o rețetă droguri de mare risc fără a fi necesar din punct de vedere medical și le obține de la o farmacie, el va comite două infracțiuni în concurs real și anume cea prevăzută la art. 6 alin. (1) și cea prevăzută la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 143/2000 republicată.

 

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

Desființarea contractului de ipotecă pe cale accesorie. Condiții, cu notă de Viorel Terzea (fără rezumat)

 

Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 7/2021 was last modified: iulie 21st, 2021 by Universul Juridic

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter