132 views
IONUȚ VIDA-SIMITI: Analiza comparativă a soluționării situațiilor de malpraxis din serviciul militar medical al Statelor Unite ale Americii și României
Rezumat: Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a statuat, prin hotărârea sa din 4 decembrie 1950, în cauza Feres Executrix v. United States, că o acțiune a persoanelor care pretind că sunt victime ale malpraxisului în serviciul medical militar în temeiul Federal Tort Claim Act este inadmisibilă, deoarece relația dintre Statele Unite și personalul militar nu poate fi echivalată cu nicio relație juridică de drept privat, astfel încât guvernul federal ar acționa și ar fi răspunzător pentru daune ca orice parte privată. Cu toate acestea, în temeiul unei noi lege federală, secțiunea 731 din titlul VII div. A din Legea publică 116-92, care adaugă o nouă secțiune 2733(a) în capitolul 163 din titlul 10 din Codul Statelor Unite, Departamentul Apărării poate acoperi daunele rezultate din astfel de malpraxis medical militar în serviciul medical militar printr-o procedură administrativă necontencioasă care nu face obiectul unei revizuiri judiciare. În România, articolele 166 și 655 din Legea nr. 95/2005 reglementează expres răspunderea spitalului militar pentru situațiile de malpraxis, însă Ordinul nr. M 110/2009 al ministrului apărării transferă întreaga răspundere (atât pentru actul medical, cât și pentru cadrul de prestare a serviciului medical) către comandantul spitalului, șeful de secție și medicul curant, care răspund juridic ca persoane fizice.
VERGINIA VEDINAȘ, TEODOR NARCIS GODEANU: Abordare critică a legiferării în materia dreptului la pensie în sectorul public. Exigențe, excese, efecte
Rezumat: În prezentul studiu am analizat unele mutații intervenite în regimul pensiei în sectorul public, privită atât ca drept fundamental, cât și ca modalitate de încetare a raportului de serviciu la funcționarii publici și a raportului de muncă, la salariați.
La ambele categorii de personal, pensia reprezintă un drept patrimonial acordat după încetarea activității, recunoscut de Constituție, ca o dimensiune a dreptului cetățenilor la un nivel de trai decent.
Ca drept fundamental, el a fost reglementat prin legi speciale succesive, ultima fiind adoptată în anul 2023 și este recunoscut de principiu, pentru funcționarii publici în art. 425 din Codul administrativ, iar pentru salariați în art. 38 din Codul muncii, ca o modalitate de încetare a raportului de muncă.
Legislația consacră limite de vârstă diferite pentru pensionari la bărbați și femei, motiv pentru care Curtea Constituțională a statuat cu privire la posibilitatea femeii de a continua încă trei ani activitatea, până la 65 de ani, în baza unei cereri comunicată conducerii.
În practică a apărut problema menținerii în vârstă a unor persoane și după emiterea deciziei de pensionare, a cărei executare a fost sau nu suspendată. În acest context, prin Decizia (HP) nr. 91/25.11.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că emiterea unei asemenea decizii de pensionare, indiferent dacă executarea ei a fost sau nu suspendată, atrage încetarea de drept și de îndată a raportului de serviciu pentru funcționarii publici. Ulterior, prin O.U.G. nr. 9 din 06 03 2025 s-a consacrat aceeași soluție pentru salariați, pentru ca, la o săptămână, prin O.U.G. nr. 12/13 martie 2025 să se suspende efectele soluției consacrate privind încetarea raportului de muncă până la 31 decembrie 2025. Problema este aceea că între timp se produseseră deja efecte juridice, unii salariați fuseseră deja pensionați în ciuda voinței lor și, urmare a noii ordonanțe de urgență, doresc să revină la locul de muncă. Din păcate, O.U.G. nr. 12/2025 nu consacrat pârghii pentru această situație, ceea ce creează probleme deosebite în practică.
Concomitent cu aceste aspecte, am analizat și modul deficitar în care se reglementează, scoțând în evidență efectele, defectele și necesitatea ca să se înlăture pe viitor astfel de practici.
BOGDAN IANCU: Democrația militantă și „lecția Weimarului” în România: aspecte juridice și politice
Rezumat: Studiul de față analizează problematica juridică și politică a „democrației militante”, în contextul recentelor evoluții constituționale românești.
O primă parte analizează declararea neconstituționalității partidelor politice în dreptul comparat, cu accent pe istoria constituțională a Republicii de la Weimar și pe doctrina germană postbelică. O a doua parte discută „democrația militantă individuală”. Partea a treia analizează democrația militantă prin raportare la identitatea constituțională.
MIRCEA DUȚU: Dreptul Consiliului Europei privind inteligența artificială (IA)
Rezumat: Problema impactului tehnologiilor moderne asupra valorilor drepturilor omului, democrației și statului de drept a preocupat de timpuriu Consiliul Europei, care a adoptat o serie de documente (rezoluții, recomandări, convenții) în acest sens, a subliniat nevoia adaptării jurisprudenței CEDO pertinente și a cerut statelor membre dezvoltări corespunzătoare la nivelul legislațiilor naționale. Emergența noilor tehnologii digitale și de inteligență artificială a ridicat inedite provocări care au reclamat adaptări creatoare ale cadrului juridic preexistent, stabilirea corelărilor necesare dintre reglementările anumitor sectoare (protecția datelor, securitatea cibernetică, dreptul consumatorilor) și adoptarea unor reglementări speciale. În acest ultim sens, la 5 septembrie 2024 sub egida CE s-a încheiat, la Vilnius, Convenția-cadru privind inteligența artificială și drepturile omului, democrația și statul de drept, primul tratat internațional în materie, cu vocație universală. Ea vizează să garanteze că sistemele de IA respectă normele europene și, în cele din urmă, demnitatea ființei umane, de-a lungul întregului lor ciclu de viață. Concepută în conexiune cu IA Act al UE, Convenția-cadru contribuie, alături de acesta, la stabilirea modelului juridic european de guvernare a IA, ca una deschisă, liberă, transparentă și responsabilă. Se codifică astfel dreptul internațional al drepturilor omului din perspectiva impactului aplicațiilor IA, deschizându-se noi perspective de reglementare și dezvoltare a dreptului IA.
DAIANA MICULA: Dreptul, sinergia dintre etică și empirism. O încercare de explicare filosofică a dreptului
Rezumat: Știința dreptului este privită din exterior și deseori din interior ca fiind o instrucție care abundă în tehnicitate, a cărui scop este de a crea și implementa un palier legislativ, de a poseda și guverna o societate, indiferent de modul de guvernare a societății respective.
Prezenta lucrare a dorit să dirijeze fluxul de lumină înspre esența dreptului, înspre nucleul filozofic care a închegat fundamentul acestei științe, iar, în ultimă instanță, să scoată la suprafață conceptele care au înființat noțiunea de drept, care subzistă și în contemporan, sub o formă ternă.
Acest imbold vine dintr-o aspirație de a cuprinde această știință vastă și de a o transpune dincolo de litera legii, prin uniunea indisolubilă dintre drept si filozofie, într-o manieră care dorește să impute acele înțelegeri stăruitoare care proclamă o noțiune a dreptului strict obiectivă, lipsită de identificarea afectivă necesară înfăptuirii oricărui act de justiție.
VASILE COMAN: Respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției. Cazuri
Rezumat: Reglementată cu caracter de noutate în noul Cod de procedură penală, instituția acordului de recunoaștere a vinovăției reprezintă un instrument esențial care contribuie la celeritatea proceselor penale și stabilirea mai facilă a adevărului, printr-o procedură sumară, sens în care este necesară armonizarea cu celelalte instituții și garanții ale procedurii penale. Având dedicată o procedură specială în cadrul părții speciale a Codului de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției presupune în esență o individualizare judiciară a sancțiunii penale și a modalității de executare, realizată de către procurorul de caz în urma negocierilor purtate cu inculpatul, în anumite condiții și limite, supuse verificării ulterioare de legalitate și temeinicie din partea judecătorului.
Studiul de față încearcă să facă o analiză a cazurilor în care acordul de recunoaștere a vinovăției este respins de către instanțele de judecată, iar în acest scop, caracterul sumar al reglementării acestora reclamă o analiză cu accent inerent pe cazuistica judiciară în materie, prin menționarea câtorva dintre cele mai frecvente și relevate ipoteze în care instanța poate invalida în concret o sesizare cu acest obiect, din perspectiva legalității și a temeiniciei, ce pot constitui repere viitoare pentru legiuitor în scopul îmbunătățirii cadrului legal în această materie.
LARISA-CĂTĂLINA IONESCU: Infracțiunea de împiedicare a efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale și dreptul persoanei juridice la respectarea sediului
Rezumat: Prezentul articol analizează relația dintre infracțiunea de împiedicare a verificărilor fiscale prevăzută de art. 5 din Legea nr. 241/2005 și dreptul persoanelor juridice la respectarea sediilor lor. Situată la intersecția dintre dreptul penal, dreptul fiscal și dreptul constituțional, discuția devine deosebit de actuală în urma hotărârii recente a Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Italgomme Pneumatici S.R.L. împotriva Italiei (2025), care a subliniat necesitatea existenței unor garanții legale efective atunci când autoritățile statului îngrădesc drepturi fundamentale în scopul efectuării inspecțiilor fiscale. Decizia Curții a statuat că legislația națională, care nu prevedea garanții procedurale suficiente și oferă autorităților o putere discreționară excesivă, nu îndeplinește cerința de „calitate a legii” impusă de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, articolul explorează implicațiile atenuării principiului legalității, în special în contextul infracțiunilor legate de evaziunea fiscală, unde presiunea pentru protejarea bazelor de impozitare naționale poate duce la dispoziții penale excesiv de generale. Discuția se bazează pe interpretarea principiului nullum crimen, nulla poena sine lege, evidențiind tensiunea dintre necesitatea unei aplicări eficiente a măsurilor fiscale și respectarea statului de drept. În lumina jurisprudenței europene recente, articolul argumentează necesitatea reformei legislative pentru a asigura proporționalitatea și certitudinea juridică în procedurile de inspecție fiscală, protejând drepturile persoanelor juridice, în timp ce sprijină obiectivele legitime ale statului.
PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ŞI COMENTATĂ
A. Acțiune în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare. Prescripția dreptului material la acțiune. Incidența termenului special prevăzut de art. 1669 Cod civil. B.Încheierea, în timpul procesului, a unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la bunul în litigiu. Respingerea cererii de introducere forțată în cauză a cumpărătorului. Incidența dispozițiilor art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu notă de Viorel Terzea (fără rezumat)
Tribunalul arbitral nu are competența de a analiza întârzieri din alt contract sau legături de cauzalitate între două contracte diferite, dintre care unul nu este acoperit de clauză arbitrală, cu notă de Ramona Cîrlig (fără rezumat)
