Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 4/2025

ANDREEA ARHIP: Limita dintre dreptul potestativ de denunțare unilaterală și obligația sub condiție suspensivă pur potestativă

Rezumat: Dreptul potestativ convențional constând în dreptul recunoscut uneia dintre părți de a denunța contractul este imperios necesar a fi delimitat conceptual de obligația contractată sub o condiție suspensivă ce depinde exclusiv de voința debitorului. Astfel, în prima ipoteză, părțile se află în prezența unei clauze de dezicere, valabil convenite, care va produce efecte juridice, în timp ce în a doua ipoteză, dimpotrivă, potrivit art. 1403 C. civ., fiind o obligație sub condiție suspensivă pur potestativă din partea debitorului, aceasta nu va produce efecte. Relevanța, din punct de vedere practic, este aceea că un anumit comportament al părții va determina fie a se considera că nu a existat niciodată contractul, astfel că părțile nu sunt ținute de obligațiile stabilite în acesta, fie a se considera că respectiva clauză nu produce efecte, caz în care oricare dintre părți poate fi constrânsă la a suporta consecințele determinate de neîndeplinirea obligațiilor contractate.

LUCIAN SĂULEANU: Analizarea unor operațiuni din gestiunea societății

Rezumat: Legiuitorul, în vederea protejării acționarilor minoritari, a pus la dispoziția acestora posibilitatea formulării unei cereri de chemare în judecată având ca obiect analizarea unor operațiuni de gestiune a societății. Este o procedură de realizare a unui control de gestiune indirect de către unul sau mai mulți acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social care cer instanței desemnarea unor experți în vederea întocmirii unui raport care ulterior este pus la dispoziția organelor societare spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare.

 

ADRIAN STOICA: Câteva particularități teoretice și practice specifice dreptului locativ

Rezumat: În acest studiu, autorul își propune să analizeze câteva particularități definitori pentru dreptul locativ și raporturile juridice legate de accesul, utilizarea, administrarea și protecția unor spații locative, cu scopul  de a asigura echilibrul între drepturile și obligațiile părților implicate, precum și de a garanta accesul echitabil la o locuință. În acest context, în studiu se arată că  normele dreptului locativ au capacitatea de a influența în mod direct calitatea   raporturilor juridice dintre persoane, conexe dezvoltării economice a unei societăți și întăririi coeziunii sociale. De aceea, o mai bună legiferare a acestui drept, poate avea efecte pozitive  în multiple domenii, deopotrivă juridice și sociale, cum ar fi: o mai bună protecție juridică a unor drepturi fundamentale, accesul egal la locuință, prevenind discriminarea, reducerea  conflictelor între proprietari și chiriași, furnizarea de soluții pentru categoriile sociale vulnerabile, evitându-se astfel inegalitățile sociale și excluziunea locativă (ex., persoanele fără adăpost).

De asemenea, autorul arată că dreptul locativ poate oferi soluții în raporturile juridice ce au ca obiect predilect locuințele sociale, precum și în cele care vizează folosința gratuită sau oneroasă a imobilelor proprietate privată, dar, în același timp, poate preveni fenomenul „squat” (ocuparea fără autorizație a unei clădiri sau a unui spațiu, în general abandonat sau neutilizat, de către persoane care nu sunt proprietare). Autorul consideră că  este necesar ca legiuitorul să  ofere o mai bună protecție, pe de-o parte a titularului dreptului de proprietate și, pe de alta, a titularului unui drept locativ. Sub imperiul acestei protecții, ar fi necesar ca și actele juridice care consacră drepturi locative să respecte o formă unitară, să îndeplinească în mod obligatoriu cerințele legale de publicitate, iar în anumite circumstanțe să le fie recunoscut un caracter executoriu pentru a degreva instanțele de judecată de litigii inutile, prin care se solicită instanței  eliberarea unei titlu executoriu.

 

ELENA DANIELA OPRESCU: Concursul dintre prevederile Codului muncii și cele ale O.G. nr. 137/2000 în materia discriminării: actio popularis și alte aspecte procedurale

Rezumat: Având în vedere că atât Codul muncii, cât și O.G. nr. 137/2000 interzic discriminarea pe criteriul vârstei, în principiu, pentru acuratețe juridică, în materia litigiilor de muncă, fundamentul substanțial al cererii de chemare în judecată nu poate fi reprezentată decât de dispozițiile speciale ale Codului muncii iar, în măsura în care Codul muncii nu reglementează o formă sau un criteriu de discriminare, cererea poate fi fundamentată pe dispozițiile de drept substanțial ale O.G. nr. 137/2000. Prin urmare, atunci când cererea având ca obiect discriminarea pe criteriul vârstei este fundamentată de lucrător atât pe prevederile O.G. nr. 137/2000, cât și pe cele ale Codului muncii, sau exclusiv pe dispozițiile ordonanței menționate, instanța de judecată are obligația de a pune în discuție temeiul juridic corect în funcție de care se va soluționa cererea, potrivit art. 22 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă.

Fundamentarea cererii de chemare în judecată pe dispozițiile Codului muncii sau ale O.G. nr. 137/2000 produce consecințe în sfera procesuală.

În materia calității procesuale active, în litigiile de muncă au calitate procesual activă lucrătorii, precum și organizațiile sindicale ale căror membri sunt, conform art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social. Potrivit art. 28 din O.G. nr. 137/2000, au calitate procesual activă și organizațiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate protecția drepturilor omului sau care au un interes legitim în combaterea discriminării. Observăm că art. 28 din O.G. nr. 137/2000 reprezintă o transpunere a prevederilor art. 9 din Directiva 2000/78/CE. Prin urmare, având în vedere obligația de interpretare conformă directivei a dreptului național, considerăm că, inclusiv în litigiile de muncă, au calitate procesual activă organizațiile neguvernamentale, în condițiile art. 28 din O.G. nr. 137/2000.

 

ILIOARA GENOIU, STELUȚA IONESCU: Partajul – instituție juridică de interes pentru dreptul substanțial și dreptul procesual civil. Note comune, interferențe, diferențieri

Rezumat: Partajul reprezintă, așa cum se precizează în mod unanim în literatura de specialitate, operațiunea juridică ce are menirea de a pune capăt stării de coproprietate ori de indiviziune. Ca urmare a împărțelii, bunul sau, după caz, bunurile stăpânite în comun, în cote-părți, sunt partajate între copărtași (copartajanți), astfel încât aceștia vor cunoaște bunurile sau părțile materiale din bunuri ce le revin în proprietate exclusivă. Tot astfel, prin efectul partajului, bunul ori bunurile deținute în coproprietate pot fi atribuite numai unuia dintre copartajanți, acesta din urmă obligându-se la plata unei/unor sulte către ceilalți coproprietari. Altfel spus, prin partaj, coproprietatea se transformă în proprietate exclusivă. Indiferent că este realizat pe cale amiabilă sau judecătorească, partajul, care poate fi cerut oricând, mai puțin în cazul în care a fost suspendat prin lege, produce, de lege lata, efecte constitutive.

Studiul este circumscris preocupării de a trata problematica evocată în titlu, din dubla perspectivă – a dreptului civil și a dreptului procesual civil – propunându-și să trateze câteva aspecte de interes privitoare la instituția partajului, așa cum este configurat în codurile (civile) în vigoare astăzi, relevând, selectiv, unele note comune, unele puncte de interferență și necesară complementaritate, dar și indiscutabile note particulare sau de specificitate.

 

AUGUSTIN LAZĂR: Most wanted: bunuri culturale tezaure regale dacice furate din situl Sarmizegetusa Regia și urmărite prin OIPC–INTERPOL (cca. 25 kg brățări de aur)

Rezumat: Pornind de la jurisprudența care a consacrat recuperarea brățărilor regale dacice, de aur, cu nr. 1-14, furate din situl UNESCO Sarmizegetusa Regia, lucrarea atrage atenția asupra probelor și informațiilor disponibile care vor permite repatrierea brățărilor „orfane” cu nr. 15-24, aparținând tezaurelor dacice sustrase. Sunt relevate instrumentele juridice aplicabile pentru recuperare: acorduri amiabile, civile (justă despăgubire: prețul plătit și cheltuielile de restituire, cf. art. 4 din Convenția UNIDROIT, 1995), Directiva 2014/60/UE din 15 mai 2014 privind restituirea bunurilor culturale scoase ilegal de pe teritoriul unui stat membru, precum și de constrângere, penale (legislația penală națională, ordinul de înghețare a bunurilor și ordinul european de anchetă). Analizând dosarele acțiunii judiciare „Aurul dacic”, lucrarea evidențiază informații inedite privind alte furturi de artefacte, care trebuie investigate: depozit monetar Koson, coif și două vase de ceremonii (rithon) din aur, brățară spiralică de argint aurit pusă în vânzare la Casa de licitații Christie’s, tezaur de monede celtice etc. Studiul relevă mecanismele frauduloase de spălare/reciclare online, în timp real, a artefactelor și monedelor furate (Koson, Lysimach, denari romani, celți etc.), în scopul ascunderii sau disimulării originii lor infracționale.

 

VITALIE JITARIUC, IULIA BRIA: Probatoriul în procesul penal: concept, conținut și importanță

Rezumat: Instituția probatoriului în procesul penal s-a dezvoltat și s-a transformat în concordanță cu schimbările care au avut loc în societate, stat și, drept consecință, în domeniul dreptului. În teoria procesului penal și în practica organelor de drept, nimeni nu contestă afirmația conform căreia probatoriul este componenta centrală a întregii activități procesual-penale. Totuși, problemele legate de probe și probatoriu, în ciuda numeroaselor cercetări științifice, rămân în continuare subiectul unor discuții aprinse și diversificate, atât în rândul cercetătorilor, cât și al practicienilor. Anumite aspecte referitoare la specificul probatoriului în procesul penal, având în vedere realitatea juridică în continuă schimbare și reformare, necesită o elaborare mai profundă, substanțială și detaliată. Un loc deosebit în teoria probelor îl ocupă problemele legate de conceptul, conținutul și esența gnoseologică și metodologică a probatoriului. În știința procesului penal nu există un consens în privința conceptului, scopului, obiectului și limitelor probatoriului în procesul penal. Probatoriul pătrunde toate etapele procesului penal, însă, în funcție de sarcinile etapei concrete, de natura acțiunilor procesuale și de relațiile care se formează între participanții acesteia, probatoriul capătă anumite trăsături specifice.

 

 

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

 

Obligație de plată asumată printr-un angajament de plată. Natura juridică a înscrisului și efectele juridice care decurg din aceasta, cu notă de Viorel Terzea  (fără rezumat)

 

Contract de achiziție publică. Înlocuirea tehnologiei de execuție a lucrărilor fără acordul beneficiarului, cu notă de Ramona Cîrlig (fără rezumat)

 

Omiterea soluționării unei cereri. Omiterea soluționării unei excepții procesuale. Distincții și observații, cu notă de Radu-Mihai Necula  (fără rezumat)

 

Renunțarea la judecată în recurs și motivul de recurs prin care se critică faptul că instanța de fond nu a luat act de renunțarea la judecată formulată în fața instanței de fond. Distincții, cu notă de Radu-Mihai Necula  (fără rezumat)

 

Majorarea valorii obiectului cererii de chemare în judecată. Stabilirea taxei judiciare de timbru suplimentare. Observații, cu notă de Radu-Mihai Necula  (fără rezumat)