Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 3/2025

EDITORIAL

ANDREEA ALEXE STĂNCIULESCU: Cine îl protejează pe gardianul Constituției? (Pe marginea unei recente revizuiri a Constituției Republicii Federale Germania referitoare la Curtea Constituțională Federală  (fără rezumat)

STUDII-DISCUȚII-COMENTARII

GABRIEL FLORINEL ION, BOGDAN CIUCĂ: Adopția transnațională – o instituție juridică complexă a dreptului internațional al familiei

Rezumat: Adopția transnațională prezintă o serie de provocări juridice, sociale și etice care testează limitele tradiționale ale dreptului familiei. Acest articol își propune să examineze complexitatea adopțiilor internaționale, examinând conexiunile legislative între diverse reglementări naționale, rolul tratatelor internaționale, precum Convenția de la Haga din 1993, și echilibrul delicat între protecția copilului, integritatea familiei și suveranitatea națională. Printr-o analiză comparativă a politicilor de adopție în diferite jurisdicții naționale, autorii identifică problemele majore, cum ar fi conflictele de jurisdicție, diferențele în criteriile de eligibilitate pentru adopție și riscurile asociate acesteia. De asemenea, sunt analizate efectele psiho-sociale asupra copiilor adoptați, părinților adoptivi și familiilor biologice, subliniindu-se necesitatea cunoașterii și respectării unor standarde etice și a unor tradiții sensibile cultural, în acest domeniu.

Autorii fac în final unele recomandări pentru promovarea transparenței, standardelor etice și cooperării transfrontaliere cu scopul de a proteja interesul superior al copilului, cu respectarea, în același timp, a diversității culturale și legale a statelor implicate.

ANA MARIA LUPULESCU: Teoria impreviziunii din perspectivă europeană

Rezumat: Principiul forței obligatorii este un principiu fundamental ce guvernează în mod tradițional efectele contractului, găsindu-și justificarea, în funcție de epocile istorice, pe diferite considerente. În prezent, indiferent de fundamentul său teoretic, acest principiu este recunoscut de toate sistemele de drept ale statelor europene. În acest context, se pune întrebarea care este misiunea judecătorului  – acesta trebuie să impună părților executarea literală a contractului, indiferent de consecințe, pentru a nu contraveni voinței acestora sau, dimpotrivă, este chemat să intervină pentru revizuirea contractului, atunci când acesta apare în mod evident ca fiind injust și dezechilibrat.

Și din aceste considerente, în majoritatea legislațiilor, principiul forței obligatorii a actelor juridice cunoaște și excepții, categorie în care se înscrie și teoria impreviziunii. Așadar, în prezent teoria impreviziunii este recunoscută legislativ și aplicată, de o manieră similară, în toate sistemele de drept europene, legitimând adaptarea contractului, de preferință prin renegocierea acestuia de către părți, dar și ca urmare a intervenției judiciare.

EMILIA MĂDULĂRESCU, CRISTINA NICOLETA IACHIM: Insolvența transfrontalieră și reflectarea ei la nivel de legislație

Rezumat: Prezentul articol își propune o examinare neexhaustivă a reglementării  insolvenței transfrontaliere, raportat la  Modelul de lege UNCITRAL, transpus la nivel intern prin dispozițiile Legii nr. 85/2014 (titlul III,  capitolul II), și la Regulamentul European 848/2015, în prezent în vigoare. După individualizarea domeniului de aplicare al fiecăruia din cele două acte normative, analiza se concentrează asupra reglementărilor la nivelul Uniunii Europene, având în vedere că  Regulamentul european se aplică în mod direct la nivel național fără altă normă de transpunere. Punem accentul asupra modului de stabilire a competenței internaționale, raportat la noțiunea de ”centru al intereselor debitorului” (COMI), care va fi analizată prin prisma prevederilor Regulamentului (UE)  848/2015  și a jurisprudenței CJUE. Analiza va continua cu prezentarea raportului dintre procedura de insolvență principală și cea secundară, sub aspectul efectelor  fiecăreia dintre acestea. De asemenea, vor fi analizate coroborarea Regulamentului sus menționat cu alte acte de drept european și evoluția legislativă, concretizată în adoptarea Directivei (UE) 2019/1023 privind restructurarea și insolvența  și a unei propuneri de directivă privind armonizarea anumitor aspecte ale normelor de drept în materie de insolvență, din decembrie 2022, care  va fi prezentată pe scurt.

ELENA DANIELA OPRESCU: Încetarea de drept a contractului individual de muncă al personalului didactic din învățământul superior. Compatibilitatea art. 219 alin. (1) din Legea nr. 199/2023 cu Directiva 2000/78/CE

Rezumat: Stabilirea unei vârste pentru încetarea de drept a contractului individual de muncă poate reprezenta o formă de discriminare directă pe criteriul vârstei, conform articolului 2 alin. (2) lit. (a) din directiva 2000/78/CE, în lipsa îndeplinirii condițiilor privind scopul legitim și mijloacele adecvate și necesare pentru atingerea scopului, prevăzute de art. 6 din directivă.

Legea nr. 199/2023 a învățământului superior derogă de la prevederile de drept comun ale Codului muncii în ceea ce privește încetarea de drept a contractului individual de muncă al personalului didactic și de cercetare din învățământul superior; astfel, spre deosebire de dreptul comun, acest act normativ nu condiționează încetarea de drept a contractului individual de muncă al personalului indicat, la împlinirea vârstei de 65 de ani, de existența unui drept de pensie.

Considerăm că nu există un scop legitim pentru care legiuitorul nu a condiționat încetarea de drept a raporturilor de muncă de existența unui drept de pensie. În primul rând, din analiza prevederilor naționale de drept comun cât și cele din legile speciale, rezultă că regula este reprezentată de condiționarea încetării de drept a raporturilor de muncă de un drept de pensie. În al doilea rând, observăm că, prin acordul părților, contractul de muncă al personalului didactic și de cercetare poate continua și după împlinirea vârstei de 65 de ani, fără ca legiuitorul să prevadă o limită maximă de vârstă. Prin urmare, întrucât continuarea raporturilor de muncă este permisă pe o perioadă nedeterminată, și după împlinirea vârstei la care încetează de drept raporturile de muncă, nu putem reține că scopul acestei dispoziții este acela de favorizare a integrării profesionale a tinerilor sau de obținere a diversității de vârstă.

Întrucât legiuitorul nu a indicat motivul pentru care condițiile încetării de drept a raporturilor de muncă ale personalului didactic și de cercetare trebuie să fie diferite de cele aplicabile conform dreptului comun, respectiv conform dispozițiilor specifice unor categorii profesionale determinate, și aceste motive nu sunt evidente în contextul dreptului național, concluzionăm că nu există o justificare rezonabilă pentru tratamentul diferit instituit de art. 219 alin. (1) din Legea nr. 199/2023, acesta fiind discriminatoriu.

ROXANA TRUȚA, CLAUDIA ROȘU: Prin Decizia nr. 39/2024, pronunțată ca hotărâre prealabilă de  Înalta Curte de Casație și Justiție, „iarba e mai verde în curtea altuia”

Rezumat: În articol este analizată Decizia nr. 39/2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prin care s-a admis sesizarea Curții de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Astfel, în interpretarea și aplicarea art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă și prin raportare la dispozițiile art. 74 și 75 din Codul civil, s-a stabilit că proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat și un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul și/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiția asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, și dreptul la viața privată, pe de altă parte, în sensul că încuviințarea probei trebuie să fie indispensabilă exercițiului dreptului la probă și strict proporțională cu acest scop.

Contrar soluției adoptate, autoarele demonstrează că sesizarea era inadmisibilă, însă pe fond sunt de acord cu soluția pronunțată.

Cu toate acestea, suntem în prezența unei dezlegări parțiale, deoarece tot instanțele de judecată vor trebui de la caz, la caz, să stabilească dacă încuviințează sau nu administrarea probei cu înregistrarea convorbirii telefonice când una dintre părți nu a cunoscut acest fapt.

CRISTIAN IONESCU: Principiul reprezentării – esența și cheia democrației parlamentare

Rezumat: În acest articol autorul analizează originile și procesul de cristalizare ale principiului reprezentării. În acest context, se arată că formarea și fundamentarea teoretică, ca și transpunerea în acte constituționale a principiului reprezentării sunt mult ulterioare aplicării sale în forme rudimentare, corespunzătoare stadiului incipient de dezvoltare a relațiilor politice de guvernare în primele comunități umane organizate social. Principiul reprezentării s-a format în strânsă conexiune cu principiul suveranității și are la bază ideea că poporul nu poate exercita direct întreaga gamă de atribute pe care le presupune exercitarea puterii și autorității statale. Potrivit principiului reprezentării arhitectura constituțională a statului trebuie să rezidă în consimțământul celor guvernați exprimat periodic de aceștia în alegeri libere.

VASILE COMAN: Cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1¹) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Condiții și căi de valorificare

Rezumat: Recuperarea prejudiciului material cauzat prin infracțiunea evaziunea fiscală constituie o prioritate a legiuitorului român care a fost mereu încurajată la nivelul textelor de lege, față de impactul acesteia asupra bugetului de stat și a situației juridice concrete a făptuitorilor. Una dintre cele mai energice modalități de atingere a acestui obiectiv este introducerea unei cauze legale de nepedepsire, precum cea prevăzută de art. 10 alin. (1¹) din Legea nr. 241/2005 (în varianta legislativă în vigoare anterior modificărilor legislative operate prin Legea nr. 126/2024), în prezența căreia în anumite condiții procesul penal poate înceta, pe fondul unei repuneri a lucrurilor în situația patrimonial-fiscală anterioară comiterii infracțiunii.

Prezentul studiu este concentrat pe analiza condițiilor în care organele judiciare penale pot reține cauza de nepedepsire reglementată în art. 10 alin. (1¹) din Legea nr. 241/2005, care în concret poate constitui lege penală mai favorabilă în raport de modificările legislative ulterioare, cu trimitere la provocările rezultate din aplicarea acestei dispoziții în jurisprudență, fiind evocate și unele situații în care s-a încercat valorificarea acesteia în diferite etape ale procesului penal. 

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

Litigiu vizând executarea unui contract administrativ încheiat ca urmare a unei proceduri de achiziție directă. Competența materială de soluționare, cu notă de Viorel Terzea  (fără rezumat)

Contracte subsecvente în baza aceluiași acord-cadru. Existență independentă din perspectiva aplicării puterii lucrului judecat, cu notă de Ramona Cîrlig  (fără rezumat)