Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 2/2025

MONNA-LISA BELU MAGDO: Voința reală – fundament al actului juridic

Rezumat: Voința juridică complexă în structura sa, este analizată în prima parte a studiului din perspectiva procesului psihologic în cadrul căruia se conturează elementele sale componente. Voința internă întemeiată pe reflectarea liberă, conștientă și serioasă a relației sub forma necesităților, nevoilor, regăsită în substanța motivului determinant, este privită în intimitatea legăturilor cu mijloacele tipice, invariabile aferente categoriei actelor juridice prin intermediul cărora se realizează scopurile individuale, regăsite în conținutul cauzei. Consimțământul în structura sa duală este analizat ca factor de legătură între voința internă și cea declarată pe care se întemeiază prezumția concordanței dintre acestea, în vreme ce efectele actului juridic aduc în discuție dimensiunea acoperitoare a acestora, corespunzătoare sensurilor și valențelor pe care voințele individuale le-au dorit și anticipat să se producă de cei care au încheiat actul juridic. Efectele juridice ale actului sunt puse în legătură cu intenția de a se obliga a individului și declarația de voință, ca situație de fapt, care se transformă prin intermediul cauzei tipizate și invariabile, regăsite în modalitatea de obiectivare și exteriorizare a acestora, într-o realitate juridică.

 

BIANCA MARIA CARMEN PREDESCU: Competența de judecată exclusivă în sfera statutului personal – concursul dintre Codul de procedură civilă și Regulamentele Uniunii Europene

Rezumat: Prima problemă în soluționarea raportului juridic cu element de extraneitate dedus judecății este determinarea competenței de judecată a forului prin norme de aplicare imediată din propriul sistem de drept, norme imperative ce determină competența jurisdicțională în procesul civil internațional. Regulamentele Uniunii Europene și convențiile internaționale pot să conțină și ele norme de atribuire a competenței jurisdicționale către autoritățile statelor părți. În acest moment se pune problema concursului dintre aceste norme de aplicare imediată, ce este cârmuit de principiul specialia generalibus derogant. Cât privește competența exclusivă a instanțelor române în sfera statutului personal stabilită prin art. 1079 din Noul Cod de procedură civil, în ipoteza art. 1079 pct. 1, 2 și 4, cu privire la actele de stare civilă, adopție și ocrotirea majorului prin tutela specială și consiliere judiciară, norma română de competență nu intră în concurs cu norme europene, ea primind aplicare prioritară. Cât privește ipoteza de drept dată de art. 1079 pct. 3 cu privire la tutela și curatela minorului, cât și cea din art. 1079 pct. 5 cu privire la divorț și răspundere părintească, ea intră în concurs cu dispozițiile în materie din Regulamentul UE nr. 2019/1111, care primesc aplicare prioritară, mai puțin cazurile de competență subsidiară, când art. 1079 pct. 3 și 5 primesc aplicare prioritară, tocmai prin dispozițiile regulamentului. În materie de regim matrimonial există Regulamentul UE nr. 2016/1103, ca formă de cooperare consolidată la care România nu participă și norma de competență exclusivă din legea română se aplică prioritar, inclusiv privind excepția de necompetență dată de art. 1079 pct. 5 NCPC.

 

ELENA DANIELA OPRESCU: Principiul nediscriminării pe criteriul vârstei. Posibilitatea instanțelor naționale de a înlătura dispozițiile discriminatorii pe criteriul vârstei în raport de Decizia nr. 818/03.07.2008 a Curții Constituționale

Rezumat: Principiul egalității în fața legii și principiului nediscriminării pe criteriul vârstei sunt principii fundamentale ale dreptului european, având forță juridică superioară față de constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene și trebuind aplicate cu prioritate. CJUE a arătat în mod expres că drepturile și măsurile conținute de tratatele Uniunii Europene se aplică cu prioritate, neputându-se susține că aplicarea acestora ar contraveni constituțiilor statelor membre

Principiul nediscriminării pe criteriul vârstei conferă părților un drept subiectiv ce poate fi invocat inclusiv în litigiile între particulari, astfel încât, conform jurisprudenței CJUE, instanțele naționale au obligația de a înlătura de la aplicare prevederile naționale care încalcă principiul nediscriminării pe criterii de vârstă, astfel cum este concretizat de directiva 2000/78/CE.

În legătură cu posibilitatea instanțelor naționale de a înlătura dispozițiile legale considerate discriminatorii, este relevantă decizia nr. 818/2008 pronunțată de Curtea Constituțională a României, conform căreia: „prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.

Decizia Curții Constituționale urmează a fi aplicată numai în interpretarea prevederilor O.G. nr. 137/2000 în litigiile în care se invocă discriminări care nu intră în sfera de aplicare a directivei, întrucât nu sunt fundamentate pe criteriile prevăzute în mod limitativ de aceasta: apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă și orientare sexuală. În litigiile care intră în sfera de aplicare a directivei, O.G. nr. 137/2000 trebuie interpretată în lumina considerentelor CJUE, astfel încât argumentele Curții Constituționale a României care, de altfel, nu au avut în vedere un litigiu în care se invocă o discriminare interzisă de directivă, urmează a nu fi avute în vedere. Mai mult, în condițiile în care se consideră că directiva nu a fost corect transpusă în dreptul intern, ca urmare a interpretării date actului de transpunere de către Curtea Constituțională a României, particularii au posibilitatea de a invoca împotriva statelor membre drepturile fundamentate pe directivă, ci nu pe legislația națională.

 

PANTELIMON MOVILĂ: Tipologia dreptului de preempțiune reglementat de  Legea nr. 17/2014 în materia executării silite atipice a promisiunii de contract

Rezumat: Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, a fost „părăsită” tradiția legislativă de reglementare a dreptului de preempțiune privind terenurile agricole din extravilan. Totodată, același act normativ reglementa, pentru prima dată după 1991, acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract.

Însă, starea de „normalitate” a fost abandonată, Legea nr. 17/2014 fiind un exemplu de dispoziții legale speciale, ce sunt contrare spiritului reglementării generale, atât în privința dreptului de preempțiune, cât și a acțiunii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract.

Articolul vine, în acest context, să surprindă evoluția sinuoasă a promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare care are ca obiect încheierea unui contract de vânzare privind terenurile agricole situate în extravilan, prin sublinierea modificărilor legislative, a jurisprudenței obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a jurisprudenței Curții Constituționale.

 

BAZIL OGLINDĂ, EUGEN SÂRBU: Repere ale bunei-credințe în dreptul contractual nordic și român. Scurt exercițiu de drept comparat

Rezumat: Deși conceptele de bună-credință și echitate nu beneficiază de o reglementare exhaustivă în dreptul nordic, în mod paradoxal, au creionat un mediu de business stabil și previzibil prin reperele valoroase pe care doctrina și jurisprudența le-au dezvoltat.

Atât din perspectivă morală, cât și din perspectivă pragmatică, dreptul nordic a identificat un principiu general de drept (principiul loialității) și obligații specifice bunei-credințe în contracte, care clarifică procesul de aplicare a unei codificări extrem de suple.

Un cadru legislativ de numai 8 pagini generează cele mai stabile piețe din Europa, ceea ce reprezintă dovada că nu neapărat cele mai stufoase reglementări conferă cel mai ridicat grad de previzibilitate și claritate a vieții de business, ci, într-un final, indiferent de gradul de detaliere a legislației, eficiența contractelor e dată, în primul rând, de buna-credință a actorilor implicați.

Prezenta cercetare reprezintă un exercițiu de drept comparat care își propune să identifice și să analizeze funcțiile principiului bunei-credințe în dreptul român, amplu codificat, prin oglindire cu funcțiile bunei-credințe în dreptul nordic, unde codificarea este extrem de succintă. Prin metoda comparației, se dorește analiza unui paradox care ar trebui să invite profesioniștii dreptului român la reflecție, în sensul că buna executare a unui contract își are rădăcinile mai degrabă în modul de sedimentare a unor principii de bază, decât în abundența de legiferare.

Studiul jurisprudenței ne arată că și în sistemul român de drept, ca și în sistemul nordic, situațiile de fapt survenite pe parcursul executării unui contract pot fi atât de diverse încât, oricât de amănunțită ar fi codificarea dreptului contractual, chiar și instanțele române fac uz adesea de funcțiile bunei-credințe pentru a da dezlegarea de drept cerută pentru împrejurări din ce în ce mai dinamice și mai atipice.

 

MIHAI VIOREL TUDORAN: Arestarea provizorie în vederea extrădării din perspectiva cauzei C.E.D.O. Matthews și Johnson împotriva României

Rezumat: Lucrarea abordează unele neajunsuri cauzate de legiferarea imprecisă și insuficientă a măsurii arestării în domeniul extrădării pasive, astfel cum este acesta din urmă reglementat de către Legea nr. 302/2004, ceea ce a determinat probleme de interpretare a textelor incidente. Aceste probleme au condus la modificări legislative care, însă, sunt unele destul de sumare și care nu satisfac, în opinia noastră, dezideratul impus de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 359 din 26 mai 2022. Apreciem că modalitatea de reglementare a dispozițiilor art. 57 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 nu reprezintă nici în prezent o procedură suficient de clară și previzibilă menită să asigure respectarea exigențelor constituționale și convenționale cu privire la posibilitatea autorităților de a menține o persoană extrădată în stare de privare de libertate.

În acest sens, apreciem că legiuitorul nu și-a îndeplinit în totalitate obligația identificării situațiilor ce determină menținerea măsurii privării de libertate a persoanei extrădate după împlinirea termenelor prevăzute de art. 43 alin. (7) coroborat cu art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 și reglementării unui cadru coerent care să prevadă definirea măsurii, condițiile ce stau la baza dispunerii/prelungirii măsurii, durata maximă a fiecărei dispuneri/prelungiri, conținutul acesteia, calea de atac etc.

În aceeași ordine de idei, în cazul în care procedura de expulzare sau de extrădare este suspendată provizoriu, ca urmare a unei cereri având ca obiect luarea de măsuri provizorii (spre exemplu, blocarea temporară a extrădării), acest lucru în sine nu face detenția persoanei în cauză nelegală, cu condiția ca autoritățile să aibă în vedere în continuare expulzarea, într-o etapă ulterioară, și ca detenția respectivă să nu fie prelungită în mod nerezonabil. Acest aspect, deși s-a dorit a fi reglementat prin Legea nr. 306/2022, clarificându-se faptul că perioada maximă totală pentru care se poate dispune arestarea, de 180 de zile, se calculează până la predarea efectivă a persoanei solicitate., a creat, cel puțin aparent, o altă problemă în condițiile în care măsurile provizorii adoptate în cadrul procedurii în fața Curții Europene a Drepturilor Omului sunt obligatorii pentru statul în cauză, iar durata acestora poate depăși, teoretic, termenul maxim stabilit de legea națională.

Aceste constatări, alături de altele, au plecat de la analiza unei cauze foarte recente de pe rolul CEDO, Matthews și Johnson împotriva României, speță care a repus în discuție unele dintre chestiunile discutabile aparținând domeniului extrădării pasive, chiar dacă în cele din urmă reclamanților li s-au respins plângerile.

 

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

Explicitarea pretențiilor în apel. Semnificație, cu notă de Viorel Terzea  (fără rezumat)

Cerere de sesizare a CJUE vizând Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21.04.2004 respinsă ca inadmisibilă. Calitate procesuală pasivă a sucursalei unei bănci din străinătate înregistrate la BNR, nu și la Registrul Comerțului, cu notă de Ana-Maria Nicolcescu  (fără rezumat)