Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 2/2019

19 feb. 2019
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 170

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

„DREPTUL” nr. 1/2019

CUPRINS

 

 

STUDII-DISCUȚII-COMENTARII

 

GABRIEL ADRIAN NĂSUI: Aspecte de procedură privind exercitarea acțiunii în atragerea răspunderii administratorului statutar în cadrul procedurii insolvenței împotriva moștenitorilor acestuia, în cazul decesului administratorului statutar

          Rezumat: The company’s entry into insolvency proceedings may be the result of an unfavourable economic situation or the abusive or negligent attitude of the governing bodies may contribute to this outcome. Sometimes people outside the company may have exercised a direct or indirect control of the company’s activities and be liable for insolvency. In these last hypotheses, the legislator chose to sanction insolvency peers who are held patrimonial alongside the insolvent society in order to satisfy creditors’ claims. As a rule, the former statutory administrator is the one who is called upon to respond to the mismanagement of the company’s business. Taking responsibility for this person implies the making of a claim for property liability which is the subject of a separate litigation in the company’s insolvency proceedings. This distinct dispute is settled in a contradictory procedure, with the administration of evidence in order to establish the meeting of the conditions of civil liability under Art. 169 of Law 85/2014.

When, prior to the opening of insolvency proceedings or during the course of the proceedings, whether or not an application for the liability of the statutory administrator was initiated, the question arises as to what happens when the death of the statutory administrator occurs. Such a request to obtain a patrimonial response in conflict with the heirs of the predecessor administrator may be made or continued or the liability is limited to the person of the deceased and a decision cannot be made to order the successors to answer for de cujus clerical errors.

The liability of the directors (administrators) in the situations stipulated by art. 138 of the Law no. 85/2006 and respectively by art. 169 of the Law no. 85/2014 is a special liability that borrows most of the features of the delictual liability. We are in the presence of a special form of delictual liability – in which we cannot speak about pre-existent legal relations between the holder of the action in covering the passive and the author of the illicit action, specific for the contractual liability. It is possible that the former director (administrator) of the Company be deceased either prior to the opening of the procedure, or on the course of its deployment. In such unfortunate hypothesis, the question must be asked if a legal action may still be filed for the purpose of engendering the liability regulated by the special provisions of art. 169 of the Law no. 85/2014, against the heirs, in the case of the death of the statutory director (administrator) before the opening of the procedure or during the deployment of the insolvency procedure. Art. 169 of Law 85/2014 institutes a patrimonial liability of the director (administrator), and not a personal one, especially view that the area of the persons against whom it may be exerted was extended via the special norm to any other persons who have contributed to the insolvency of the debtor. The action grounded on art. 169 of the Law no. 85/2014 may not be exerted in the consideration of a special quality of the defended director (administrator) – which would determine the nature of this action – but in the consideration of the action executed by him, and, as a result, it is included in the patrimonial passive that, in the hypothesis of an eventual death, passes on to the heirs, depending on how the succession is accepted.

 

ȘTEFAN RĂZVAN TATARU, ANDREEA ȘERBAN: Protecția datelor cu caracter personal ale participanților în studiile clinice

Rezumat: Având în vedere că noul Regulament privind Protecția Datelor a influențat majoritatea sectoarelor industriale, acesta a generat provocări noi și în domeniul științelor vieții, în special cu privire la protecția eficientă a datelor cu caracter personal ale pacienților – subiecți ai studiilor clinice. Noile modificări au vizat în primul rând modul în care datele sunt percepute și drepturile pe care persoanele vizate – persoanele ale căror informații sunt prelucrate, au fost conștientizate de acestea și de către operatori și împuterniciții acestora. Prezentul studiu urmărește să identifice și să stabilească impactul acestui regulament asupra studiilor clinice și politicilor de patient engagement, având în vedere și derogările de la drepturile persoanelor vizate referitoare la scopul cercetării științifice. De asemenea, urmărim să definim concret concepte precum date sensibile, date privind sănătatea, date prelucrate în studiile clinice, rezultatele obținute raportate la Regulamentul General privind Protecția Datelor, prelucrarea datelor, dar și noțiunile referitoare la părțile implicate – subiect-pacient ori CRO (contract research organization) prin prisma termenilor de persoană fizică, respectiv operator, persoană împuternicită, destinatar. Dorim să clarificăm în ce măsură studiile clinice pot fi incluse în categoria cercetărilor științifice în sensul noului regulament și dacă aplicarea acestuia în acest domeniu face distincția între scopul urmărit de cercetare – fie obținerea de profit, fie dezvoltarea cunoștințelor în domeniul medical.

Un alt aspect pe care îl urmărim în prezentul studiu îl reprezintă prelucrarea datelor cu caracter personal în domeniul abordat prin prisma principiilor legate de prelucrarea datelor, a drepturilor persoanei vizate, precum și stabilirea dacă derogările privind cercetările științifice prevăzute de Regulamentul General privind Protecția Datelor se aplică în acest caz. Analiza va fi realizată având în vedere patru etape: momentul selecției participanților la studiul clinic, momentul ulterior definitivării listei de subiecți, etapa studiului clinic propriu-zis și momentul valorificării rezultatelor studiului.

Regulamentul  General privind Protecția Datelor nu ar trebuie să împiedice sub nicio formă avansul tehnologic în domeniul medical și inițierea de cercetări științifice în planul farmaceutic. Caracterul general și imperativ al regulamentului trebuie adaptat la interesul public primar în ceea ce înseamnă sănătatea publică la nivelul statelor europene.

 

ADRIANA-FLORENTINA DOBRE, PETRUȘ-COSTEL PARTENE: Necorelarea motivelor cu petitele cererii de chemare în judecată

            Rezumat: Prezenta analiză a fost realizată în vederea clarificării situației în care nu există concordanță între petitele cererii de chemare în judecată și motivarea în fapt și în drept a respectiv cereri, precum și în vederea identificării posibilelor soluții procedurale, care pot rezolva o astfel de problemă. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că această situație nu își găsește un remediu concret nici în prevederile legale, nici în jurisprundență și nici în literatura de specialitate.

Premisa de la care pornim, constă în situația în care un reclamant formulează o cerere de chemare în judecată conținând doar un capăt de cerere, deși conținutul cererii include argumente și motive care nu pot fi încadrate exclusiv în unicul petit formalizat, ci cuprinde o serie de argumente noi, aferente unor solicitări diferite (de exemplu, o solicitare subsidiară), neformulate corespunzător în partea introductivă a cererii de chemare în judecată.

Prezenta analiză își propune să expună problemele ce derivă din situația prezentată mai sus, atât din perspectiva reclamantului, cât și a pârâtului, dar și care sunt remediile la îndemâna acestora în cazul în care o asemenea situație intervine. În plus, studiul tratează această chestiune și din perspectiva instanței de judecată, luând în considerare opțiunile și obligațiile acesteia în cazul în care este pusă să soluționeze un asemenea incident în diferite faze ale procesului civil, prezentând, de asemenea, consecințele ce intervin dacă acest viciu nu este analizat și remediat corespunzător de către părți sau instanță.

În opinia noastră, o asemenea situație este demnă de o analiză aprofundată. Argumentele și motivele prezentate în studiu pledează pentru o conduită riguroasă din partea reclamantului în cazul în care acesta decide să învestească instanța cu soluționarea litigiului. Considerăm că o asemenea conduită riguroasă, constând în asigurarea unui corespondent între petite și motivare, nu poate fi considerată drept o cerință excesiv de formalistă.

Astfel, pentru a se asigura legalitatea soluției judiciare prin care este tranșat litigiul, precum și pentru a asigura respectarea principiilor care guvernează procesului civil este necesar ca din punct de vedere al modului de redactare a cererii de chemare în judecată să asigure o simetrie/ o concordanță între capetele de cerere și argumentele și motivele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

 

ION CROITORU, CRISTIAN TĂNASĂ: Aplicarea principiului neretroactivității legii în practica jurisdicțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție – studiu critic al deciziei nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept –

Rezumat: Prin Decizia nr. 369/30.05.2017, Curtea Constituțională a declarat ca neconstituțională sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și a statuat că „sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei”.

Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 52/2018, a stabilit că „efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)”.

În considerentele Deciziei, Înalta Curte a apreciat că aplicarea deciziei Curții Constituționale și proceselor în curs ar reprezenta o încălcare nepermisă a principiului neretroactivității legii, consacrat la nivel constituțional.

Prezentul studiu își propune, întâi, să prezinte principalele teorii care abordează problema conflictului de legi în timp, cu accent pe analiza comparativă a teoriei aplicării imediate a legii noi și a teoriei normativiste, urmând ca, apoi, să prezinte concepția despre retroactivitate adoptată de către legiuitorul român și de către Curtea Constituțională.

În continuare, studiul abordează concepția despre retroactivitate reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în partea finală sunt prezentate argumentele care, în opinia autorilor, conduc către o potențială neconstituționalitate a interpretării date art. 27 din Codul de procedură civilă de către instanța supremă.

Astfel, autorii ajung la concluzia că aplicarea Deciziei nr. 369/30.05.2017 cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după data publicării acestei decizii, deci inclusiv în procesele începute anterior, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile, iar interpretarea dată de Înalta Curte este de natură să contravină art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, deoarece neagă efectul imediat de suspendare și cel amânat cu 45 de zile de încetare a efectelor textului declarat neconstituțional, precum și să creeze o distincție artificială și o diferență de tratament nejustificată între justițiabili în funcție de momentul începerii procesului, încălcându-se, astfel, și art. 16 alin. (1) din Constituția României.

 

VLAD NEAGOE: Despre raporturile constituționale dintre ministrul justiției și procurori. Decizia Curții Constituționale nr. 358/2018 privind conflictul juridic de natură constituțională dintre ministrul justiției și Președintele României – limitele interpretării art. 132 alin. (1) din Constituția României, republicată –

          Rezumat: Soluția Curții Constituționale, dată prin Decizia nr. 358/2018, conflictului juridic de natură constituțională dintre ministrul justiției și Președintele României, privind revocarea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, în sensul recunoașterii unei „puteri de decizie” a ministrului justiției asupra activității procurorilor, pleacă de la interpretarea art. 132 alin. (1), din Constituție, potrivit căruia procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției, cu privire la care instanța constituțională a aplicat metoda istorică de interpretare, prin trimitere expresă la voința constituantului originar, de la care nu s-ar fi putând îndepărta fără a depăși limitele operației de interpretare și a intra astfel nepermis în procesul legiferării.

Dar care sunt limitele interpretării juridice? Cum și-a justificat Curtea opțiunea pentru interpretarea istorică? Interpretare istorică statică sau dinamică, evolutivă? S-ar fi putut interpreta evolutiv textul constituțional? Dar chiar și așa, a făcut Curtea o justă interpretare istorică a textului constituțional, fundamentată pe o doctrină relevantă în domeniu? Ce soluții se întrevăd acum și cum se poate împlini rolul Curții Constituționale în statul de drept?

 

VLADIMIR-ADRIAN COSTEA: Rolul Curții Constituționale în definirea regimului politic românesc postcomunist

Rezumat: Acest articol analizează modul în care a fost definit regimul politic românesc postcomunist, cu accent special pe soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională prin intermediul deciziilor Curții Constituționale. Prin această cercetare ne propunem să identificăm formele de exprimare succesivă ale regimului politic, având ca reper dinamica regimului politic românesc postcomunist în raport cu relația continuă și variată a raporturilor de forțe ale actorilor politici, precum și în raport cu modul în care aceștia interpretează și aplică normele constituționale. Originalitatea acestei cercetării rezidă în faptul că în analiza regimului politic românesc vom îmbina perspectiva normativ-instituțională  cu perspectiva practicii politice și instituționale,  cu scopul de a obține o imagine complexă, de ansamblu, asupra modului de formare și articulare a regimului politic românesc. Articolul marchează o permanentă evoluție a regimului politic în raport cu relațiile continue și variate determinate de raporturile de forțe ale actorilor politici, precum și de modul în care dispozițiile constituționale sunt interpretate și aplicate de către aceștia. Incursiunea în jurisprudența Curții Constituționale în materia soluționării conflictelor juridice de natură constituțională confirmă analiza politologului Giovanni Sartori, potrivit căruia alternanța naturii regimului politic românesc postcomunist este determinată de practica politică și instituțională construită în raport cu relația de natură politică dintre președinte și majoritatea parlamentară. Definirea naturii regimului politic românesc ne ajută să înțelegem dinamica și frecvența crizelor constituționale.

 

DAN LUPAȘCU, MIHAI MAREȘ: Excepția de neconstituționalitate: palid instrument de asigurare a ordinii constituționale? II. Condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale. Inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate. Concluzii            Rezumat: This second part of the study addressing the legal regime of the exception of unconstitutionality and the impact of such legal instrument on ensuring the constitutional order focuses on the admissibility conditions of requests to refer an exception of unconstitutionality to the Constitutional Court of Romania as well as the grounds for finding an exception of unconstitutionality inadmissible. In this context, there is strong emphasis placed on divergent case-law approaches, which seems symptomatic for a certain ‘eccentric’ tendency of construing the long-standing type of constitutional review enshrined in the Romanian Constitution. The conclusions of the study suggest the need for giving careful consideration to the manner of tackling such referrals to the Constitutional Court so as to remain in line with the structural requirements relating to the constitutional review as enshrined in our fundamental law.   

 

EDUARD BOIȘTEANU, NICOLAI ROMANDAȘ: Regimul juridic al concedierii colective prin prisma legislației europene și a Codului muncii al Republicii Moldova          Rezumat: La data de 24 mai 2018, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea RM nr. 85/2018 „Pentru modificarea și completarea Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003”, având drept scop ajustarea legislației naționale la Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective. Grație acestor completări, operate în Codul muncii al Republicii Moldova (în continuare – CM al RM), legiuitorul moldovean a consacrat, în mod expres, instituția concedierii colective.

Prezentul studiu are ca scop elucidarea multiaspectuală a regimului juridic al concedierii colective prin prisma legislației naționale, a standardelor europene, dar și a opiniilor doctrinare. Identificarea și configurarea circumstanțelor și a datelor care au stat la temelia prezentei cercetări i-au ajutat pe autorii studiului să elucideze, din punct de vedere științific, conceptul concedierii colective și să determine procedura generală de înfăptuire a acesteia.

Pentru realizarea scopului au fost trasate următoarele obiective:

– analiza noțiunii de „concediere colectivă” prin prisma doctrinei și a legislației moldovenești;

– evidențierea și elucidarea condițiilor cumulative ale concedierii colective;

– conturarea procedurii aplicabile concedierii colective, o procedură care are un caracter complex și comportă parcurgerea mai multor etape;

– relevarea rolului angajatorului, reprezentanților legali și al agenției pentru ocuparea forței de muncă în procesul de operare a concedierii colective;

– evidențierea carențelor de ordin conceptual, dar și practic, în aplicarea reglementărilor naționale privind procedura de înfăptuire a concedierii colective;

aprecierea gradului de armonizare a legislației moldovenești din domeniul concedierilor colective la Directiva 98/59/CE și la interpretările date dispozițiilor acesteia de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În urma cercetărilor întreprinse, au fost atinse obiectivele enunțate anterior, în special:

– autorii au analizat definiția legală a noțiunii de „concediere colectivă”, prevăzută la art. 185¹ alin. (1) din CM al RM, și au concluzionat că aceasta nu poartă un caracter comprehensiv, întrucât legiuitorul moldovean nu evidențiat finalitatea unei astfel de măsuri dispuse de către angajator. Prin urmare, autorii au menționat că prin noțiunea de concediere colectivă se subînțelege acea măsură dispusă de către angajator (aflat cel mai des în criză sau recesiune economică) care rezidă în disponibilizare, într-o perioadă de 30 de zile, a unui anumit număr de salariați, raportat la numărul total al salariaților acelui angajator, din unul sau mai multe motive neimputabile salariaților, și care pune în sarcina angajatorului, pe lângă obligațiile ce îi revin acestuia în cazul concedierii individuale, obligații suplimentare vizând notificarea și consultarea reprezentanților salariaților și a agenției pentru ocuparea forței de muncă în vederea evitării sau diminuării impactului negativ al unei astfel de măsuri;

– a fost realizată o sistematizare a opiniilor autorilor români asupra condițiilor cumulative ale concedierii colective și procedurii aplicabile unei asemenea concedieri;

– au fost evidențiate carențele existente în cadrul legal de reglementare a concedierilor colective și, totodată, au fost formulate propuneri și recomandări în vederea punerii legislației în acord cu soluțiile teoretice și practice, elaborate de doctrină și jurisprudență. Astfel, a fost relevat locul impropriu al instituției concedierii colective, ea fiind plasată neinspirat în Capitolul IV „Garanțiile și compensațiile acordate salariaților în legătură cu încetarea contractului individual de muncă” din Titlul VI „Garanții și compensații” din CM al RM. Din punct de vedere conceptual și al tehnicii legislative, reglementările legale privind concedierea colectivă ar trebui să fie plasate în Titlul III „Contractul individual de muncă”, Capitolul V „Încetarea contractului individual de muncă”, după art. 88 din CM al RM, rezervat procedurii de concediere în cazul lichidării unității, reducerii numărului sau a statelor de personal.

În plus, autorii au formulat mai multe propuneri de lege ferenda în vederea modificării legislației moldovenești în domeniul concedierilor colective, și anume: a) pentru ca legislația muncii să fie mai bine ajustată la normele Directivei 98/59/CE, urmează să fie exclusă sintagma „prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. z)” din textul art. 185¹ alin. (2) din CM al RM, întrucât redactarea actuală a art. 185¹ alin. (2) din CM al RM restrânge posibilitatea asimilării încetării contractului individual de muncă cu concedierea; b) necesitatea atribuirii sensului extensiv noțiunilor de „unitate” și „concediere” în materia operării concedierilor colective; c) perioada de referință privitoare la numărul minim de concedieri trebuie să fie fixată în zile calendaristice; d) în CM al RM urmează să fie statuat expres dreptul reprezentanților salariaților de a recurge la serviciile unor experți pentru identificarea unor măsuri în vederea evitării concedierii colective sau a diminuării impactului negativ al acesteia; e) în textul CM al RM trebuie să fie consfințit dreptul reprezentanților salariaților de a transmite (după primirea notificării angajatorului) eventualele obiecțiuni agenției pentru ocuparea forței de muncă; recunoașterea legală a dreptului persoanelor concediate colectiv la reangajare.

În ceea ce privește implicațiile teoretice și practice ale studiului realizat,  au fost sintetizate cele mai relevante opinii și concepții expuse în doctrină în materia concedierilor colective. Este primul studiu în care este realizată o cercetare științifică a principalelor probleme juridice ce țin de modul de operare a concedierii colective prin prisma CM al RM. Așadar, prezentul articol poate servi, cu siguranță, ca bază de pornire în cercetare și pentru alți specialiști din domeniul dreptului muncii și nu numai.

 

SIMONA CIREȘICA NEDELCU: Competența judecătorului de supraveghere a privării de libertate de a dispune aplicarea prin procedura reglementată de art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate a dispozițiilor Legii nr. 169/2017 și de anulare a măsurii popririi înființate de către Agenția Națională de Administrație Fiscală asupra conturilor unor persoane private de libertate

Rezumat: This study is an analysis of the conditions of admissibility by the procedure covered by article 56 of the Law no 254/2013 of complaints made by the convicted persons in connection with the awarding compensation days for inadequate conditions of accommodation and the cancellation of the wage garnishment measure set up by the tax enforcement bodies in order to recover judicial expenses due to the state by those persons.

I have chosen to analyse these two situations in the context in which the judge of surveillance of deprivation of liberty are increasingly faced with such complaints from private persons of liberty claiming violation of rights as a result of the application of these two measures.

For the presentation of legal problems and the situation I used national case- law of judges of supervise deprivation of freedom, but also the national case- law of the courts.

 

VLAD-ALEXANDRU BENȚAN: Unele considerații cu privire la infracțiunea continuată

Rezumat: În această analiză, autorul realizează un studiu al infracțiunii continuate reglementată de Codul penal al României, vizând atât aspecte de ordin teoretic, cât și chestiuni practice, propunând diferite dezlegări în ceea ce privește stabilirea încadrărilor juridice în funcție de circumstanțele concrete ale cauzelor. În analiza efectuată se pornește de la cadrul de reglementare a infracțiunii continuate, se continuă cu referințe doctrinare și se argumentează sau contraargumentează cu argumente proprii, fiind exprimată opinia proprie a autorului. În mod special, atunci când sunt analizate condițiile infracțiunii continuate se insistă asupra celei care privește omogenitatea faptică a actelor materiale care alcătuiesc unitatea legală de infracțiune.

Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 2/2019 was last modified: februarie 19th, 2019 by Universul Juridic
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter