Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 12/2019

12 dec. 2019
Vizualizari: 785
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

STUDII-DISCUȚII-COMENTARII

 

LIVIU POP: Despre ordinea publică clasică și ordinea publică modernă

Rezumat: Studiul are ca temă ordinea publică privită în înțelesul său de limită a principiului libertății contractuale. Autorul pornește în analiza acestui concept de la constatarea că, în prezent, este aproape imposibilă formularea unei definiții suficient de cuprinzătoare, pentru a fi unanim acceptată de către doctrina de specialitate și de jurisprudență. Aceasta pentru faptul că este o noțiune al cărui conținut  este într-o continuă evoluție, în funcție de trebuințele vieții juridice, aflate într-o dinamică tot mai accelerată. De aceea, constată că ordinea publică actuală are două componente: ordinea publică clasică și ordinea publică modernă ; prima a fost și continuă să fie conservatoare și cea de a doua se vrea a fi novatoare. Ordinea publică clasică constă, de regulă, în apărarea coloanelor principale de susținere a societății, cum sunt: statul, familia și individul, precum și drepturile fundamentale ale omului, denumite „drepturi ale personalității”. Ordinea publică modernă are misiunea de a răspunde trebuințelor vieții contractuale, determinate mai ales de marile schimbări economice care s-au produs și continuă să se producă în societatea modernă.

Ordinea publică modernă are două componente: ordinea publică economică de direcție și ordinea publică economică de protecție. Ordinea publică economică de direcție se obiectivează în reglementările legale care oferă statului posibilitatea de a îndruma, conduce și dirija viața contractuală, pentru a fi cât mai conformă cu utilitatea economică. Ordinea publică economică de protecție are ca obiectiv restabilirea și realizarea echilibrului contractual între contractantul mai slab, care trebuie protejat, și contractantul mai puternic economic, care este cel mai adesea un profesionist bine informat.

Studiul se încheie cu o scurtă analiză a sancțiunilor care intervin în cazul încălcării ordinii publice la încheierea contractelor. În principiu, sancțiunea este nulitatea absolută, totală sau, după caz, parțială, a contractului în cauză; evident că această sancțiune va fi aplicată în cazurile în care legea o prevede expres, precum și în ipoteza în care prin norma legală încălcată se apără un interes general. Prin excepție, nulitatea contractului va fi relativă, când norma imperativă încălcată apără un interes particular, făcând parte din conținutul ordinii publice de protecție. În afara sancțiunii nulității contractului, unele acte juridice pot fi sancționate cu ineficacitatea lor totală sau parțială.

 

DAN ȚOP: Considerații privind perioada de probă inserată în contractul individual de muncă

Rezumat: La încheierea contractului individual de muncă se poate stabili, prevede art. 31 din Codul muncii, o perioadă de probă. Legiuitorul a stabilit numai durata maximă a perioadei de probă; concret, întinderea perioadei de probă se convine prin contractul individual de muncă, în momentul negocierii clauzelor. Perioada de probă nu poate fi modificată, ea fiind stabilită la încheierea contractului individual de muncă, dar poate fi suspendată. În cazul perioadei de probă, procedura concedierii este limitată doar la notificarea scrisă, care nu trebuie motivată, fără alte obligații pentru angajator, nici măcar acordarea unui termen de preaviz și nici efectuarea procedurii de evaluare a salariatului.

 

IOAN LEȘ: Soluții judiciare de avangardă, inovații și restaurări procesuale în materie civilă

Rezumat: În cuprinsul studiului de față autorul realizează un examen sumar al principalelor modificări și completări ale Noului Cod de procedură civilă, realizate în perioada parcursă de la adoptarea acestuia și până în prezent. Unele dintre cele mai semnificative modificări și completări normative au fost realizate prin Legea nr. 310/2018 și vizează materia competenței materiale a judecătoriilor.

Autorul consideră că prin aceste intervenții legislative viziunea legiuitorului despre competența judecătoriilor a fost amendată în mod semnificativ, aceasta fiind lărgită cu cauze de o importanță aparte, cum sunt cele în materie de moștenire și uzucapiune. În acest fel, judecătoriile tind să devină, într-o anumită măsură, instanțe de drept comun, iar nu instanțe pentru micile creanțe. O schimbare de substanță și care a fost subliniată în mod deosebit este și cea care oferă o altă perspectivă asupra competenței instanței supreme în materie de recurs.

Evoluții importante au fost aduse și în materia incompatibilității, a procedurii de regularizare și în domeniul executării silite. Cu privire la aceste instituții autorul a formulat și unele critici legate de conținutul lor, dar și în raport cu unele decizii de neconstituționalitate, dintre care unele apreciate ca discutabile.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

 

MARIA FODOR: Proba prin rapoartele de expertiză în procesul civil (I)   

Rezumat: Expertiza reprezintă activitatea de cercetare a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, ce necesită cunoștințe de specialitate, activitate desfășurată de un expert sau, în cazurile prevăzute de lege, de un specialist dintr-un anumit domeniu, desemnat de instanță la cererea părților sau din oficiu, și ale cărei constatări și/sau concluzii sunt relatate într-un înscris, numit raport de expertiză. Ca atare, expertiza și raportul de expertiză sunt două operațiuni interdependente, întrucât raportul de expertiză este urmarea expertizei, actul final al acesteia, iar expertiza este activitatea de cercetare pe care se întemeiază raportul de expertiză. Deși legiuitorul stabilește că dovada se poate face, printre altele, prin „expertiză” (art. 250, art. 330-340 C.pr.civ.), ceea ce constituie mijlocul de probă, din punct de vedere juridic, este raportul de expertiză, iar nu expertiza însăși.

Expertiza poate avea ca obiect numai împrejurări de fapt asupra cărora expertului i se solicită să dea lămuriri sau să le constate, împrejurări care necesită cunoștințe de specialitate și care ajută la soluționarea cauzei. Normele juridice nu pot forma obiect al expertizei, deoarece judecătorii trebuie să cunoască dreptul în vigoare în România. Însă, conținutul legii străine se stabilește de instanța judecătorească prin „atestări obținute de la organele statului care au edictat-o”, prin „avizul unui expert” sau printr-un alt mod adecvat [art. 2562 alin. (1) C.civ.].

În principiu, admiterea sau dispunerea unei expertize este facultativă, instanța fiind liberă să aprecieze dacă în cauză este admisibilă și concludentă o anume expertiză sau alta ori niciuna. Sunt însă și situații în care instanța nu poate aprecia asupra admisibilității expertizei, deoarece această apreciere a făcut-o însuși legiuitorul, stabilind, în concret, cazuri de expertiză obligatorie, sub sancțiunea anulării hotărârii. De pildă, în cazul înregistrării tardive a nașterii, în materie de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în cadrul măsurilor prealabile punerii sub interdicție.

Expertiza se poate efectua în instanță, dacă experții pot să-și exprime de îndată opinia asupra împrejurării de fapt nelămurite (caz în care nu este necesară întocmirea unui raport de expertiză), sau în afara instanței, dacă expertiza implică unele lucrări care necesită timp, deplasări, analize, măsurători etc. Dacă pentru efectuarea expertizei este nevoie de o lucrare la fața locului sau sunt necesare explicațiile părților, operațiunea nu poate fi făcută decât după citarea acestora prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire.

La fel ca în cazul celorlalte mijloace de probă, puterea doveditoare a raportului de expertiză este lăsată la libera apreciere a judecătorului. Totuși, cât privește mențiunile cuprinse în raportul de expertiză facem următoarea distincție: mențiunile referitoare la constatările de fapt ale experților (data întocmirii raportului, susținerile părților făcute în prezența expertului etc.) fac dovada până la declararea falsului, deoarece experții lucrează în calitate de delegați ai instanței, iar raportul de expertiză are natura juridică a unui înscris autentic; celelalte mențiuni (răspunsurile date de expert la întrebările ce i-au fost puse și concluziile raportului) nu leagă instanța, ele putând fi combătute prin celelalte probe de la dosar. În unele cazuri, raportul de expertiză nu poate fi înlăturat decât printr-un mijloc de probă de o valoare științifică egală. Este vorba de concluziile raportului de expertiză medico-legală, a căror valoare probatorie prezintă unele particularități. De pildă, proba serologică nu poate fi înlăturată prin depozițiile martorilor. Testul de stabilire a filiației, efectuat prin amprentarea ADN, furnizează rezultate concludente cu o precizie de aproximativ 99,999%, chiar 100%.

 

MARIUS ANDREESCU, CLAUDIA ANDREESCU: De la libertățile juridice la libertatea ontologică

Rezumat: Orice încercare în sfera științelor umaniste de a caracteriza și de a explica omul în individualitatea sa dar și în contextul existențial social se raportează și la problema libertății. Libertatea este esențial legată de ființa umană dar și de fenomenalitatea existențială a omului

Omul este singura ființă  ale cărui dimensiuni ontologice fundamentale sunt libertatea și spiritul. În acest studiu autorii analizează succint conceptul de libertate nu numai ca valoare sau categorie morală cât mai ales ca dimensiune ontologică a omului. In acest fel se realizează  distincția dintre libertatea ontologică și libertățile juridice consacrate sau recunoscute prin norme juridice de către stat.  Libertățile juridice sunt o expresie fenomenală a existenței umane, a căror legitimitate și temei sunt conferite de dimensiunea ontologică a libertății umane. În acest context, sunt analizate principalele caracteristici ale libertăților juridice și importanța practică a sensului ontologic care trebuie să se regăsească în libertățile consacrate de lege.

 

ALEXANDRU PARENIUC, LILIANA LUCAS: Delimitarea infracțiunii de escrocherie de alte infracțiuni omogene conform Codului penal al Republicii Moldova

Rezumat: In the present scientific study, we decided to carry out a thorough investigation into the concept of applying criminal liability for swindling in the conditions in which the state has a limited role in regulating the economic market relations and the coercive methods of preventing and combating this crime must have a status subordinated to economic, informational, political, juridical-civil methods.

In order to make the prevention of scams more effective, it is necessary to strictly correlate it with the many transformations and processes taking place in the political, economic, social and ideological domain of the state.

 

RADU-IONUȚ CHIRIAC, SIMONA NEDELCU: Legalitatea limitării exercitării dreptului persoanelor private de libertate la primirea, cumpărarea, folosirea sau deținerea unor categorii de alimente

Rezumat: Lucrarea prezintă o analiză a legalității deciziilor luate de administrațiile locurilor de deținere de a interzice persoanelor private de libertate primirea și cumpărarea de diferite categorii de alimente, decizii întemeiate pe rațiuni de siguranța deținerii, prevăzută de art. 148 alin. 6 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 254/2013, precum și măsura în care aceste decizii încalcă sau nu dreptul de a primi și cumpăra bunuri, în temeiul art. 70 din Legea nr. 254/2013.

Lucrarea sintetizează curentele de opinie formate atât în practica judecătorilor de supraveghere, cât și în cea a instanțelor de judecată, punând în evidență anumite situații juridice legate de natura unor produse alimentare nereglementate special în Anexa 1, Titlul IV din Regulament, situații care, nici în prezent, nu au primit o dezlegare unitară în ceea ce privește caracterul măsurilor luate de penitenciar de a fi o restrângere sau o diminuare a dreptului la a primi și cumpăra bunuri.

Concluziile studiului oferă o posibilă dezlegare a acestei probleme de mare actualitate în practică pornind de la considerarea că restrângerea exercitării dreptului la primire și cumpărare de bunuri este legală în măsura în care se respectă principiile legalității, echității, al realizării scopurilor și al proporționalității.

 

IULIA ELENA NIȚĂ: Aspecte teoretice și practice privind provocarea la comiterea de infracțiuni în scopul obținerii de probe în procesul penal

Rezumat: Studiul de față este destinat abordării din perspectivă teoretică și practică a problematicii provocării la săvârșirea unei infracțiuni sau continuarea săvârșirii unei infracțiuni în scopul obținerii de probe în contextul utilizării tehnicilor speciale de investigație. Problematica prezentată are la bază o analiză ex post facto, cu caracter aplicat prin conturarea unor ipoteze concrete.

Sunt evidențiate aspecte elaborate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe cale jurisprudențială, dar și aspecte relevante din jurisprudența națională a României în scopul identificării criteriilor de stabilire a caracterului nelegal al activităților organelor de urmărire penală necesare strângerii și administrării probelor în procesul penal. De asemenea, sunt prezentate și analizate condițiile reținute de Curtea de la Strabourg necesar a fi îndeplinite pentru ca activitățile organelor statului să nu depășească sfera loialității administrării probelor.

În plus, se încearcă delimitarea provocării la comiterea de infracțiuni de activitatea legală a investigatorilor sub acoperire în contextul în care s-a autorizat utilizarea metodei speciale de cercetare a utilizării investigatorilor sub acoperire sau a colaboratorilor prevăzută de Codul de procedură penală.

Importanța calificării și diferențierii activităților organelor de urmărire penală efectuate în scopul obținerii probelor în cursul procesului penal se grefează, în special, pe identificarea corectivelor necesare respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei anchetate. Dat fiind caracterul intruziv, cât și caracterul discret al activităților efectuate prin utilizarea metodei speciale de investigație prezentate, echilibrul acuzare-apărare este unul fragil, motiv pentru care este necesară o analiză riguroasă, orice protecție suplimentară a persoanei anchetate fiind în detrimentului statului obligat să apere societatea împotriva celor ce săvârșeșc infracțiuni, cât și invers.

 

DREPTUL UNIUNII EUROPENE

 

MIRCEA DUȚU: Rolul contenciosului judiciar în prevenirea și combaterea poluării aerului. Contribuția jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene

Rezumat: Poluarea aerului reprezintă cea mai mare amenințare de mediu pentru sănătatea publică; ea generează, în fiecare an, îmbolnăvirea și decesul prematur a peste 5 milioane de persoane la nivel mondial și a peste 400.000 locuitori U.E. Asemenea realități și înmulțirea cazurilor de nerespectare a reglementărilor legale și măsurilor adoptate pentru prevenirea și combaterea poluării atmosferice a generat un contencios judiciar tot mai amplu și mai divers, atât în plan național, cât și în cel al jurisdicțiilor U.E. Prin hotărârea din 26 iunie 2019, Curtea de Justiție a U.E. s-a pronunțat în soluționarea unei trimiteri preliminare ridicate în fața unui tribunal belgian asupra interpretării art. 6, 7, 13 și 23 și Anexa III a directivei 2008/50/CE. S-a dorit să se știe în ce măsură jurisdicțiile naționale pot controla amplasamentul punctelor de prelevare și dacă este posibil de a se stabili o valoare medie, plecând de la rezultatele diferitelor stații de măsurare, pentru a evalua respectarea valorilor-limită. Curtea de Justiție a U.E. a statuat că jurisdicțiile naționale sunt competente  pentru a controla alegerea amplasamentului stațiilor de măsurare a calității aerului și a lua, față de autoritățile naționale vizate, orice măsură națională pertinentă; pentru evaluarea respectării valorilor-limită, nivelul de poluare al fiecărui punct de prelevare trebuie să fie luat în calcul în mod individual. Noua jurisprudență a instanței de la Luxemburg contribuie la consolidarea contenciosului mediului și a rolului său la asigurarea aplicării reglementărilor în domeniu.

Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 12/2019 was last modified: decembrie 12th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: