Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 10/2021

STUDII – DISCUȚII – COMENTARII

VASILE LUHA JR.: Probleme teoretice și practice referitoare la aportarea într-o societate cu răspundere limitată de imobile afectate de existența unui drept de preempțiune

Rezumat: Studiul examinează posibilitatea aducerii într-o societate comercială cu răspundere limitată cu titlu de aport social a unui bun supus unui drept de preempțiune convențional.

Dreptul de preempțiune este legat – prin natura sa, precum și prin reglementarea din codul civil – de contractul de vânzare și dă o preferință – la preț egal – unui anume cumpărător, desemnat prin lege sau prin contract. Nerespectarea preempțiunii desființează contractul făcut cu terțul iar preemtorul devine dobânditor dacă pune la dispoziția vânzătorului prețul. Terțul de bună credință este garantat pentru evicțiune de către vânzător.

Aportarea într-o societate cu răspundere limitată nu realizează o vânzare deși produce o transmitere a proprietății de la asociatul aportator la societate, deoarece asociatul nu primește un preț ci o participație în societatea unde se aduce aportul.

Prin urmare, aportarea unui bun afectat de un drept de preemțiune nu poate fi refuzată societății primitoare de Oficiul registrului comerțului, pe motiv că împotriva ei (a societății) – terț dobânditor – se poate invoca o preferință la dobândire de către preemtorul convențional; asta, chiar și atunci când dreptul de preemțiune este acceptat împotriva unei oferte la înstrăinare.

MONNA-LISA BELU MAGDO: Reglementări procedurale de eficientizare a jurisdicției arbitrale

Rezumat: Actualul Cod de procedură civilă clarifică unele controverse doctrinare și ale jurisprudenței arbitrale și transpune pe plan legislativ unele soluții ale practicii arbitrale, menite să eficientizeze jurisdicția arbitrală.

Printre aceste aspecte de eficientizare, studiul menționează pe acelea legate de extinderea competenței arbitrajului și ale autonomiei de voință a părților în organizarea și desfășurarea procedurii arbitrale, de natură a spori accesul la această jurisdicție privată, ca alternativă la jurisdicția statală.

O altă dimensiune a actualei reglementări este legată de modalitățile de materializare a convenției arbitrale și a prezumției de arbitralitate a litigiilor privind toate neînțelegerile derivate din contractul sau din raporturile juridice la care se referă convenția.

Actuala reglementare se preocupă de calitatea actului jurisdicțional pe care îl leagă de calificarea membrilor tribunalului arbitrar, de imparțialitatea acestora, prin extinderea cauzelor de incompatibilitate față de acelea ale judecătorilor și prin garantarea dreptului la apărare, prin reprezentarea sau asistarea părților de către avocat.

Autonomia de voință, care impregnează procedura arbitrală, se asociază cu principiile procesului civil, extinse de actuala reglementare la procedura arbitrală, de natură a spori garanțiile procesuale oferite de această jurisdicție privată.

O soluție novatoare este legată de participarea terților la procedura arbitrală, în condițiile păstrării compunerii tribunalului arbitral, de natură să asigure soluționarea completă și globală a litigiului. O altă noutate a actualei reglementări este legată de competența materială a curților de apel în soluționarea acțiunii în anulare și soluțiile ce pot fi pronunțate în cazul admiterii acțiunii în anulare.

Nu în ultimul rând, reglementarea face distincția între procedura arbitrajului instituționalizat și ad-hoc, în contextul autonomiei de voință a părților.

MIHAELA-RUXANDRA SAVA: Independența autorităților de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal

Rezumat: Potrivit Regulamentului General privind Protecția Datelor (în continuare RGPD), în fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să funcționeze, în condiții in independență deplină una sau mai multe autorități de supraveghere independente a prelucrării datelor cu caracter personal. Prin urmare, prin acest articol ne propunem să atingem două obiective principale. Un prim obiectiv este acela de a explica noțiunea de „independență deplină”, iar al doilea obiectiv este acela de a găsi și analiza o parte din elementele esențiale pentru garantarea unei independențe depline. Metodologia utilizată s-a orientat pe studiul legislației europene și naționale (tratatele europene, RGPD, Constituția României, Codul Administrativ), pe studiul doctrinei și pe analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (în continuare CJUE) cu privire la problematica independenței depline a autorităților de supraveghere. Din această lucrare se desprinde concluzia că noțiunea de independență a autorităților de supraveghere este o noțiune fragilă ce necesită întreaga atenție a statelor membre. Drepturile și libertățile fundamentale ale omului trebuie să supraviețuiască oricăror mișcări politice sau interese comerciale. Statele membre, prin dreptul național, trebuie să asigure garanții adecvate pentru asigurarea unei independențe depline a autorităților de supraveghere și să instituie norme eficiente privind sancționarea celor care atentează la statutul independent al acestora. Deoarece noțiunea de independență este o noțiune fragilă, în viitor, acțiunile statelor membre pentru garantarea independenței autorităților de supraveghere trebuie să crească în mod direct proporțional cu gradul de risc al noilor tehnologii asupra vieții private și asupra celorlalte drepturi și libertăți fundamentale.

În ceea ce privește structura lucrării, în Introducere, am discutat despre necesitatea existenței unor autorități naționale pentru protecția datelor. În secțiunea II, am prezentat, pe scurt, anumite considerații generale despre autoritățile de supraveghere. În secțiunea III, am expus anumite considerații generale despre regimul juridic al autorităților administrative autonome în România. În secțiunea IV.A am analizat și definit noțiunea de „independență deplină”, iar în secțiunea IV.B am desprins din legislație, doctrină și jurisprudență o parte din elementele esențiale pentru garantarea unei independențe depline și am explicat, pe scurt, aceste elemente.

CRISTIAN IONESCU: Despre răspunderea Președintelui României

Rezumat: Imunitatea de care se bucură Președintele României este o „garanție constituțională, o măsură de protecție juridică a mandatului care are menirea să asigure independența titularului mandatului față de orice presiuni exterioare sau abuzuri. Garanția prevăzută de art. 72 alin. (1) din Constituție încurajează titularul mandatului în adoptarea unui rol activ în viața politică a societății, întrucât înlătură răspunderea juridică a acestuia pentru opiniile politice exprimate în exercitarea funcției de demnitate publică. Însă, titularul mandatului rămâne răspunzător, potrivit legii, pentru toate actele și faptele săvârșite în perioada în care a exercitat funcția publică și care nu au avut legătură cu voturile sau opiniile politice”.

Textul citat este extras din considerentele reținute de către Curtea Constituțională în motivarea Deciziei sale nr. 284 din 21 mai 2014, prin care instanța de contencios constituțional a soluționat conflictul juridic de natură constituțională între Președintele republicii și Guvernul României. Întregul eșafodaj al argumentelor Curții Constituționale conduce spre „construirea” unui rol activ al Președintelui în viața politică și socială a țării ca și când acesta s-ar rezuma la exprimarea liberă unor opinii politice sub protecția imunității de tip parlamentar.

Este însă de observat, că Legea fundamentală nu recunoaște printr-un text expres „rolul activ al Președintelui României în viața politică”. Acesta este motivul pentru care avem rezerve față de justețea deciziei citate. În primul rând, termenul de viață politică utilizat în decizia Curții Constituționale este mult prea general și, prin aceasta, are o marje mare de imprecizie. În fond, orice autoritate publică reglementată în Titlul III din Constituție trebuie să aibă în viața politică un rol activ. Atunci când Constituția se referă în articolul 80 la Rolul Președintelui, are în vedere prerogativele acestei instituții publice în procesul de exercitare al puterilor publice, termen echivalent cu activitatea de guvernare, or exercitarea acestor prerogative, nu presupune o activare a rolului constituțional al Președintele României, ci înfăptuirea sa în limitele conturate de textele constituționale. Dincolo de aceasta, este exercitarea abuzivă a actelor de guvernare de către deținătorul mandatului de Președinte al României, pentru care acesta nebeneficiind de imunitate, este ținut să răspundă potrivit Constituției.

CARMEN-NORA LAZĂR: Comentariu critic asupra Deciziei Curții Constituționale nr. 390 din 22 iunie 2021 și asupra Hotărârii din 18 mai 2021 a Curții de Justiție a Uniunii Europene

Rezumat: În prezentul studiu vom face câteva comentarii critice la adresa a două decizii judiciare – o decizie a Curții Constituționale a României și o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene – cu impact asupra unei probleme de mare importanță pentru România: natura, caracterul și forța juridică a Deciziei 928/2006 a Comisiei Europene (care instituie Mecanismul de Cooperare și Verificare) și ale recomandărilor Comisiei incluse în rapoartele elaborate în cadrului Mecanismului mai sus amintit, compatibilitatea cu dreptul Uniunii a prevederilor legale privind Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Decizia Curții de Justiție a fost pronunțată anterior celei a Curții Constituționale, în cadrul procedurii întrebărilor preliminare declanșate în fața mai multor jurisdicții administrative românești, iar controlul Curții Constituționale a fost declanșat cu scopul de a se stabili neconstituționalitatea prevederii legale privind Secția mai sus menționată. Deși Curtea Constituțională știa despre decizia Curții de Justiție, care a statuat că, dacă legea este constatată de instanțele naționale ca fiind neconformă cu dreptul Uniunii, ea trebuie înlăturată din procesele respective, în virtutea supremației (totale) dreptului Uniunii, jurisdicția constituțională a declarat constituțională legea și, mai mult decât atât, a statuat că instanțelor judecătorești nu le este permis să înlăture legea, deoarece supremația Constituției nu este pusă în discuție de aderarea la Uniune și de dreptul Uniunii, acesta fiind superior doar legilor infraconstituționale. Așa încât problema este: din cele două decizii, pe care trebuie să o aplice instanțele judecătorești? Care este superioară celeilalte?

GEORGE GABRIEL BOGDAN: Scurte aprecieri referitoare la competența funcțională a procurorului ierarhic superior

Rezumat: În lucrarea de față autorul analizează competența funcțională a procurorului ierarhic superior de a efectua acte de urmărire penală în dosarele penale instrumentate de organele de cercetare penală a căror supraveghere o exercită procurorul din cadrul unității de parchet. Pentru aceasta, un prim punct de pornire este Codul de procedură penală, care reglementează funcția judiciară de urmărire penală în procesul penal, respectiv competența procurorului în realizarea acestei funcții, dar sunt făcute referiri și la Regulamentul de ordine interioară al parchetelor din 14.11.2019, la jurisprudența Curții Constituționale a României în materie, dar și la Principiului controlului ierarhic care guvernează activitatea în cadrul Ministerului Public, principiu cu rang constituțional, reglementat de dispozițiile art. 131-132 din Constituție. Concluzia la care se ajunge după prezentarea unei argumentații pertinente este aceea că procurorul ierarhic superior nu are competența funcțională de a conduce și supraveghea activitatea organelor de cercetare penală, ce se desfășoară în cadrul dosarelor penale repartizate procurorilor din subordine, în considerarea calității sale de prim-procuror.

MIHAI-COSTIN TOADER: Repere pentru realizarea distincției dintre infracțiunea de spălare a banilor și infracțiunea de tăinuire

Rezumat: În cuprinsul acestui articol științific autorul abordează una dintre problemele cu care se confruntă practica judiciară actuală în materie penală. În concret, este vorba despre decelarea relației dintre infracțiunea de spălare a banilor și infracțiunea de tăinuire, pornind de la abordarea teoretică a comparației și ajungând la expunerea unor soluții din practica judiciară. Autorul propune criterii pe baza cărora această delimitare să se poată face într-o manieră clară și constantă.

BOGDAN-MIHAI DUMITRU: Câteva aspecte privind noțiunea de încadrare juridică și necesitatea aplicării sau nu a acestei instituții atunci când se analizează legea penală mai favorabilă în conformitate cu articolul 5 din Codul penal

Rezumat: Prezentul studiu își propune analizarea unei probleme recente apărute în practica procesual penală având în vedere Decizia nr. 250 a Curții Constituționale prin care dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost apreciate ca fiind constituționale doar în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei.

Prin prezentarea unei cazuistici concrete, a opiniilor exprimate în doctrină și de către practicieni precum și a analizei considerentelor deciziei urmează să concluzionăm cu privire la aplicabilitatea deciziei anterior menționate la momentul analizării legii penale mai favorabile, dacă se este incidentă în acest caz instituția procesuală a schimbării de încadrare juridică sau cea a calificării juridice și dacă este necesară pronunțarea cu privire la legea penală mai favorabilă printr-o încheiere distinctă.

DIN JURISPRUDENȚA CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

MARTA-CLAUDIA CLIZA, LAURA-CRISTIANA SPĂTARU-NEGURĂ: Despre intrarea în vigoare a Protocolului nr. 15 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

Rezumat: Prezentul studiu își propune să prezinte publicului larg informații despre procesul de reformă a Curții Europene a Drepturilor Omului, ȋn general, și despre intrarea ȋn vigoare a Protocolului nr. 15 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ȋn special.

Având în vedere numărul foarte mare al cererilor transmise spre soluționare Curții de la Strasbourg, de-a lungul timpului s-a încercat conturarea unui proces de reformă a acestei jurisdicții internaționale, care să cuprindă măsuri pe termen scurt, mediu și lung. Astfel, deși deschis spre semnare de către ȋnaltele părți contractante la data de 24 iunie 2013, Protocolul nr. 15 a intrat ȋn vigoare recent, la data de 1 august 2021, ca urmare a depunerii de către Italia a instrumentului de ratificare a Protocolului.

Ne propunem să analizăm în prezentul studiu care sunt modificările importante aduse Convenției de către acest protocol de amendament, menite să asigure eficacitatea Curții Europene a Drepturilor Omului. Considerăm că diseminarea dispozițiilor Protocolului nr. 15 la Convenție va ajuta persoanele interesate să ia la cunoștință despre ultimele modificări ale dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special a dispozițiilor cu privire la reducerea termenului de a sesiza Curtea.

IULIAN BĂLAN: Dreptul la interogarea martorilor acuzării și dreptul la probe în apărare. Delimitări și precizări metodologice (fără rezumat)

HUNOR KÁDÁR: Noua orientare jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia interogării martorilor acuzării

Rezumat: În cuprinsul lucrării sunt relevate schimbările intervenite în jurisprudența C.E.D.O. în materia interogării martorilor acuzării ca urmare a pronunțării hotărârilor în cauzele Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit, respectiv Schatschaschwili c. Germania. Autorul consideră că prin cele două hotărâri C.E.D.O. a revenit asupra fiecăreia dintre cele trei condiții impuse de propria jurisprudență pentru utilizarea ca mijloc de probă a „declarațiilor anonime”, stabilind tocmai opusul celor statuate prin jurisprudența sa anterioară în privința acestor condiții. Totodată, autorul subliniază că prin hotărârile analizate C.E.D.O. practic și-a schimbat în mod radical jurisprudența conturată în mai mult de 20 de ani. În continuare se procedează la prezentarea considerentelor reținute de C.E.D.O. în cele două cauze, după care autorul evidențiază contradicțiile vădite existente între aceste considerente și cele statuate de C.E.D.O. cu privire la aceleași aspecte în cauze anterioare. În final, autorul arată că, în ciuda contradicțiilor și inconsecvențelor arătate în cuprinsul lucrării, în prezent jurisprudența Al-Khawaja și Tahery – Schatschaschwili guvernează în mod exclusiv condițiile în baza cărora se determină dacă prin utilizarea declaraților „anonime” sau „neverificate” s-a încălcat sau nu garanția procedurală înscrisă în art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție.

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

Dreptul legal de trecere. Ipostaze, cu notă de Viorel Terzea (fără rezumat)

Nulitatea rechizitoriului. Principiul nulității actelor subsecvente actului nul. Nulitatea ordonanței de redeschidere a urmăririi penale, cu notă de Adrian Șandru, Dorel Herinean (fără rezumat)