Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 1/2025

EDITORIAL

BOGDAN IANCU: Autoritarism: liberal- constituțional, iliberal și structural (notă asupra Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din  6 decembrie 2024) (fără rezumat)

 

STUDII–DISCUȚII–COMENTARII

IOAN POPA: Vânzarea moștenirii în Codul civil român

Rezumat: Vânzarea unei moșteniri este o temă ce revine, întâmplător sau nu, în prim-planul teoreticienilor dar, mai ales, al practicienilor dreptului. De inspirație franceză, vânzarea moștenirii a fost reglementată și de Vechiul Cod civil român, destul de succint (prin art. 1399–1401), iar actualul Cod civil consacră acestui tip de vânzare tot un număr relativ restrâns de articole (art. 1747–1754). Pe planul dreptului comparat, în afara sistemului de drept francez care consacră vânzării moștenirii, art. 1696–1698 C. civ. fr., am regăsit același tip de vânzare doar la Codul civil italian, art. 1542–1547, și la Codul civil al Provinciei Quebec, Canada, care consacră vânzării moștenirii art. 1779–1781 C. civ. q. Cercetarea noastră nu a fost exhaustivă, oricum, am observat că foarte puține sisteme de drept au reglementat acest tip de vânzare. Oare acest tip de vânzare nu este necesar în celelalte sisteme de drept sau poate că modul în care este văzută de legiuitor vânzarea moștenirii ridică (poate ridica) probleme de drept dificile sau chiar insurmontabile?

În general, moștenirea în această accepțiune, poate fi văzută ca un recipient absolut gol (vid), distinct de drepturile și obligațiile care fac parte, inevitabil, din acest recipient. Cu alte cuvinte, moștenirea este văzută ca o entitate în sine, dincolo de activele și pasivele care o compun sau, ca o entitate în care activele și pasivele nu sunt concret determinate și, ca urmare, ele pot fi vândute global, fără a fi necesară identificarea lor. În prima variantă, a recipientului vid, moștenirea nu poate fi decât o entitate abstractă pe care nu ne-o putem prefigura decât mental și care, în orice caz, nu poate forma obiectul unei vânzări. În cea de-a doua variantă, aceea a entității în care activele și pasivele nu sunt clar definite, vânzarea urmând a se face global, fără individualizarea lor, avem serioase rețineri în calificarea unei asemenea entități ca „bun mobil incorporal” și care ar putea face obiectul unei vânzări în mod distinct de bunurile care o compun. Într-o atare situație, „bunul mobil incorporal” din momentul vânzării se transformă în mod miraculos în drepturi reale și de creanță, concrete, în momentul dezbaterii succesiunii, dezbatere care urmează inevitabil vânzării.

Acest tip de vânzare, a „bunului mobil incorporal”, s-ar putea încheia (conform opiniei zdrobitor-majoritare a autorilor care o susțin), fără prezentarea extraselor de care funciară pentru drepturile reale imobiliare, fără titlurile de creanță, fără certificatele de atestare fiscală eliberate pe numele vânzătorului, în general, fără niciun document care trebuie să însoțească în mod normal, o vânzare în sistemul nostru de drept. Iarăși, miraculos, toate aceste documente vor apărea ca din neant, la data dezbaterii succesiunii.

În studiul care urmează, vom încerca să arătăm (contrar opiniei majoritare în domeniu) că vânzarea moștenirii în sistemul nostru de drept nu poate fi practicată în mod direct decât post succesione prin vânzarea globală a bunurilor dobândite prin moștenire, după eliberarea certificatului de moștenitor sau, ante succesione, doar pe calea unei promisiuni de vânzare ce va avea ca obiect moștenirea, în ansamblul ei, urmată de vânzarea definitivă, între cele două acte interpunându-se dezbaterea succesiunii care va asigura concretețea necesară actului de vânzare cu toate efectele lui.

 

PANTELIMON MOVILĂ: Tipologia acțiunii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract

Rezumat: Prezentul studiu va trata, preponderent, tipologia acțiunii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract, cu luarea în considerare a unor „neînțelegeri” doctrinare și jurisprudențiale referitoare la admisibilitatea acestei acțiuni în perioada de aplicare a Codului civil din 1864. Analiza va avea în vedere, pe lângă aspectele teoretice referitoare la subiectul tratat, și jurisprudența dezvoltată pe marginea condițiilor materiale ale acțiunii de pronunțare a unei hotărâri care ține loc de contract. Hotărârile judecătorești selectate sunt, în principal, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, fiind identificată, însă, practică relevantă și în culegerile de jurisprudență dedicate acestei teme, scopul analizei hotărârilor judecătorești fiind atât pentru exemplificarea noțiunilor teoretice, cât, mai ales, pentru reliefarea modului în care dispozițiile legale au fost aplicate de instanțele judecătorești.

 

ELENA DANIELA OPRESCU: Distincția dintre vârstă și vechime în muncă/în serviciu, vechime în funcție/specialitate, vechime la același angajator, din perspectiva instituției discriminării

Rezumat: Stabilirea unor drepturi, în cadrul raporturilor de muncă, în funcție de vârstă, nu este permisă, reprezentând discriminare indirectă.

În materia discriminării, este important a se delimita sfera criteriului vârstei de sfera unor noțiuni precum vechimea în muncă, vechimea în serviciu, vechimea în funcție/specialitate, vechimea la același angajator. Aceste noțiuni pot fi considerate sinonime ale vârstei, prin prisma rolului important pe care vârsta îl are în întinderea lor, însă utilizarea lor în vederea stabilirii unor drepturi pentru angajați nu determină discriminarea pe criteriul vârstei.

Cu titlu de exemplu, CJUE a stabilit că experiența profesională sau fidelitatea față de angajator nu sunt legate în mod indisociabil sau determinant de vârstă, neputându-se concluziona că o eventuală diferența de tratament pe baza fidelității sau experienței profesionale constituie discriminare pe criteriul vârstei. De asemenea, a statuat că acordarea unor majorări salariale anuale (spor de vechime) este legală, întrucât acestea au rolul de a recompensa fidelitatea și experiența lucrătorului, reprezentând un scop legitim al politicii salariale. Curtea a arătat că, de regulă, recurgerea la criteriul vechimii în muncă pentru acordarea majorărilor salariale poate fi acceptată, întrucât vechimea în muncă este corespunzătoare experienței profesionale.

Atât dreptul național, cât și cel european au urmărit păstrarea instituțiilor tradiționale bazate pe vârstă, existente pe piața muncii, precum: salarizarea în funcție de vechimea în muncă, recrutarea pe baza experienței profesionale sau vechimii în specialitate, departajarea candidaților la concurs în funcție de experiența în profesie.

 

MARIUS ANDREESCU: Contribuții ale Sfântului Voievod Neagoe Basarab și Matei Basarab la construcția vechiului drept românesc

Rezumat: Personalitatea complexă a Sfântului Voievod Neagoe Basarab a creat două monumente de o valoare excepțională: unul în domeniul arhitecturii – măreața Biserică Episcopală de la Curtea de Argeș, iar altul în domeniul literaturii: Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, una dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii române vechi, scrisă în slavonă.

Sfântul Voievod, în „învățăturile” sale către fiul său, concepe nu numai principii morale de educare a tineretului, principii de guvernare a sufletului, dar și reguli și principii de drept privind guvernarea politică a statului, care oferă celor ce le vor urma moștenirea adevăratelor valori, cele spirituale.

În opinia noastră, Matei Basarab, prin opera sa „Pravila cea Mare” creează un prim cod de legi, bisericești și laice, din Europa într-o limbă națională.

În acest articol propunem o reconsiderare din perspectivă contemporană a vechiului drept românesc și a istoriei dreptului național, și considerăm că unele documente cu caracter juridic din această perioadă pot fi considerate surse pentru unele principii ale dreptului modern.

 

MIHAI VIOREL TUDORAN: Analiza modificărilor aduse de Legea nr. 201/2023 în materia supravegherii tehnice

Rezumat: Lucrarea abordează unele neajunsuri cauzate de legiferarea imprecisă și insuficientă a măsurii arestării în domeniul extrădării pasive, astfel cum este acesta din urmă reglementat de către Legea nr. 302/2004, ceea ce a determinat probleme de interpretare a textelor incidente. Aceste probleme au condus la modificări legislative care, însă, sunt unele destul de sumare și care nu satisfac, în opinia noastră, dezideratul impus de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 359 din 26 mai 2022. Apreciem că modalitatea de reglementare a dispozițiilor art. 57 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 nu reprezintă nici în prezent o procedură suficient de clară și previzibilă menită să asigure respectarea exigențelor constituționale și convenționale cu privire la posibilitatea autorităților de a menține o persoană extrădată în stare de privare de libertate.

În acest sens, apreciem că legiuitorul nu și-a îndeplinit în totalitate obligația identificării situațiilor ce determină menținerea măsurii privării de libertate a persoanei extrădate după împlinirea termenelor prevăzute de art. 43 alin. (7) coroborat cu art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 și reglementării unui cadru coerent care să prevadă definirea măsurii, condițiile ce stau la baza dispunerii/prelungirii măsurii, durata maximă a fiecărei dispuneri/prelungiri, conținutul acesteia, calea de atac etc.

În aceeași ordine de idei, în cazul în care procedura de expulzare sau de extrădare este suspendată provizoriu, ca urmare a unei cereri având ca obiect luarea de măsuri provizorii (spre exemplu, blocarea temporară a extrădării), acest lucru în sine nu face detenția persoanei în cauză nelegală, cu condiția ca autoritățile să aibă în vedere în continuare expulzarea, într-o etapă ulterioară, și ca detenția respectivă să nu fie prelungită în mod nerezonabil. Acest aspect, deși s-a dorit a fi reglementat prin Legea nr. 306/2022, clarificându-se faptul că perioada maximă totală pentru care se poate dispune arestarea, de 180 de zile, se calculează până la predarea efectivă a persoanei solicitate., a creat, cel puțin aparent, o altă problemă în condițiile în care măsurile provizorii adoptate în cadrul procedurii în fața Curții Europene a Drepturilor Omului sunt obligatorii pentru statul în cauză, iar durata acestora poate depăși, teoretic, termenul maxim stabilit de legea națională.

Aceste constatări, alături de altele, au plecat de la analiza unei cauze foarte recente de pe rolul CEDO, Matthews și Johnson împotriva României, speță care a repus în discuție unele dintre chestiunile discutabile aparținând domeniului extrădării pasive, chiar dacă în cele din urmă reclamanților li s-au respins plângerile.

 

GEORGIAN RĂDĂȘANU: Starea de pericol în cazul infracțiunilor contra siguranței circulației pe căile ferate

Rezumat: Prezentul articol își propune să trateze urmarea imediată în cazul infracțiunilor contra siguranței circulației feroviare plecând, într-o primă etapă, de la tipologia infracțiunilor de pericol, analizată în acord cu perspectiva existentă la nivelul dreptului penal comparat, și continuând cu fundamentarea naturii infracțiunilor feroviare privite, în special, într-un context evolutiv.

Cea de-a doua parte a prezentului studiu vizează stabilirea unor repere doctrinare și jurisprudențiale în ceea ce privește producerea stării de pericol concret prin tratarea diverselor teorii ce au fost elaborate de-a lungul timpului în privința momentului consumării infracțiunilor de pericol concret.

În final, demersul științific se concentrează pe aspectele practice vizând momentul consumării infracțiunilor feroviare, cu luarea în considerare a specificului fiecărei infracțiuni de pericol concret în parte prin prisma, mai ales, a jurisprudenței relevante în materie, în vederea unei înțelegeri facile a mecanismului nașterii stării de pericol într-un domeniu ce se bucură de numeroase elemente de ordin tehnic.

 

 

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

 

Malpraxis. Acțiune în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile Codului civil, formulată ulterior sesizării Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis. Admisibilitate. Dreptul persoanei prejudiciate de a uza atât de procedura alternativă prevăzută de dispozițiile Legii nr. 95/2006, cât și de acțiunea de drept comun, cu notă de Viorel Terzea  (fără rezumat)

 

Forța obligatorie limitată a regulatorului de competență. Schimbarea încadrării juridice în apel, contrar aceleia stabilite prin regulatorul de competență, cu notă de Adrian Stan  (fără rezumat)