Cumulul juridic al unei pedepse cu o măsură educativă privativă de libertate. Egalitatea de tratament (NCP, Constituția României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

DCC nr. 693/2017

NCP: art. 114, art. 115 alin. (1) pct. 2, art. 83-90 și art. 91-98, art. 129 alin. (1)-(5), art. 130; Legea nr. 47/1992: art. 1-3, art. 10, art. 11 alin. (1) lit. A.d), art. 29; Constituția României: art. 16 alin. (1), art. 49, art. 53, art. 61 alin. (1), art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4)

În M. Of. nr. 127 din 9 februarie 2018, a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 693/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (5) și ale art. 130 din Codul penal.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 129 alin. (5) raportate la cele ale art. 129 alin. (2) lit. b) și art. 130 din Codul penal. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, în realitate, autorul critică prevederile art. 129 alin. (5) și ale art. 130 din Codul penal, care au următorul cuprins:

– Art. 129 alin. (5): „(5) Pedeapsa stabilită potrivit dispozițiilor alin. (2) lit. b) nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere”.

– Art. 130: „Dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiționate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune în timpul minorității pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 129 alin. (2)-(4)”.

Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 49 referitor la protecția copiilor și a tinerilor și ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, într-adevăr, Codul penal prevede un regim al răspunderii penale a minorului diferit de cel specific persoanelor majore, atât sub aspectul sancțiunilor aplicate, cât și sub aspectul individualizării acestora.

În acest sens, prevederile art. 114 alin. (1) din Codul penal reglementează regula aplicării, față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, a unei măsuri educative neprivative de libertate, excepția de la această regulă, prevăzută la alin. (2) al aceluiași art. 114, constând în aplicarea unei pedepse privative de libertate, în două situații, expres și limitativ reglementate în cuprinsul normei anterior menționate; acestea se referă la săvârșirea de către minor a unei infracțiuni, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat, și, respectiv, la situația în care pedeapsa penală prevăzută de lege, pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea, a cărei limită specială maximă este de 7 ani sau mai mare, ori detențiunea pe viață.

Măsurile educative privative de libertate sunt, potrivit art. 115 alin. (1) pct. 2 din Codul penal, internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție. Având în vedere natura acestor măsuri, executarea lor nu poate fi individualizată potrivit regulilor referitoare la amânarea aplicării pedepsei sau la suspendarea executării sub supraveghere, aceste două forme de individualizare fiind reglementate, de altfel, la art. 83-90 și art. 91-98 din Codul penal, doar în privința executării pedepsei cu închisoarea.

În aceste condiții, dispozițiile art. 129 alin. (2) din Codul penal reglementează ipoteza pluralității de infracțiuni, dintre care una este săvârșită în timpul minorității și una după majorat, situații pentru care, potrivit dispozițiilor Codului penal, vor fi aplicate măsuri educative și, respectiv, pedepse. Pentru această ipoteză, dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. a) și b) din Codul penal prevăd că, dacă pentru infracțiunea săvârșită în timpul minorității este aplicată o măsură educativă neprivativă de libertate, iar pentru cea săvârșită după majorat se aplică o pedeapsă, se execută numai pedeapsa, iar, dacă pentru infracțiunea săvârșită în timpul minorității se aplică o măsură educativă privativă de libertate, iar pentru cea săvârșită după majorat se aplică o pedeapsă cu închisoarea, pentru pluralitatea de infracțiuni se va aplica pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat. Referitor la această din urmă regulă de sancționare a pluralității de infracțiuni, dispozițiile art. 129 alin. (5) din Codul penal prevăd că pedeapsa astfel stabilită nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere. De asemenea, cu privire la o ipoteză similară, cea a descoperirii unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității, dispozițiile art. 130 din Codul penal prevăd că, dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiționate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune în timpul minorității pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 129 alin. (2)-(4) din Codul penal.

Aceste modalități de individualizare sunt însă opțiunea legiuitorului, care, în realizarea politicii penale a statului, este abilitat să stabilească reguli specifice în privința unor ipoteze precum cea invocată de autorul excepției, cu respectarea marjei de apreciere prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție.

Cu privire la dispozițiile legale criticate, în Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se precizează că, în reglementarea Codului penal în vigoare, legiuitorul a renunțat la ficțiunea consacrată de Codul penal din 1969, potrivit căreia o măsură educativă este întotdeauna mai ușoară decât o pedeapsă, ficțiune ce determina concluzia că o internare de mai mulți ani, într-un centru de reeducare, este mai ușoară decât o pedeapsă penală, chiar și cu amenda, în privința căreia se dispune suspendarea executării. Pentru acest motiv, la reglementarea cumulului juridic, s-a avut în vedere, în principal, natura privativă sau neprivativă de libertate a sancțiunilor aplicate. Totodată, având în vedere că măsurile educative privative de libertate nu sunt susceptibile de amânarea aplicării sau de suspendarea executării sub supraveghere, se arată că au fost excluse de la aceste modalități de individualizare și pedepsele cu închisoarea rezultate din aplicarea cumulului juridic al unei pedepse cu o măsură educativă privativă de libertate, conform prevederilor art. 129 alin. (5) din Codul penal.

Soluția juridică mai sus analizată nu este însă de natură a crea discriminare între persoanele care săvârșesc pluralități de infracțiuni după împlinirea majoratului și categoria de persoane prevăzută la art. 129 alin. (2) și art. 130 din Codul penal, invocată de autorul excepției, întrucât acestea se află în situații juridice diferite determinate nu doar de momentul săvârșirii infracțiunilor, ci și de componentele pluralității de infracțiuni comise, precum și de pedepsele și măsurile educative avute în vedere la stabilirea pedepsei rezultante, conform art. 129 alin. (1)-(4) din Codul penal. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în drepturi, reglementat la art. 16 din Constituție, nu înseamnă uniformitate, acesta neinterzicând reglementarea unor reguli specifice în cazul diferenței de situații [a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995 (M. Of. nr. 85 din 26 aprilie 1996), și Decizia nr. 782 din 12 mai 2009 (M. Of. nr. 406 din 15 iunie 2009)].

În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 49 din Constituție, referitor la protecția copiilor și a tinerilor, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât modalitatea de stabilire a pedepsei și de individualizare a acesteia, conform textelor criticate, are în vedere, în realitate, persoane devenite majore.

Cum dispozițiile art. 129 alin. (5) și art. 130 din Codul penal nu încalcă drepturi fundamentale, nici prevederile constituționale ale art. 53 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 14.685/211/2015/a1 al Curții de Apel Cluj – Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 129 alin. (5) și ale art. 130 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.