[Cum a fost] Seminar de pregătire profesională – UNPIR, INM și INPPI

1896       0

[Cum a fost] Seminar de pregătire profesională – UNPIR, INM și INPPI 📅 04 decembrie 2015 [Cum a fost] Seminar de pregătire profesională – UNPIR, INM și INPPI

Data 04 decembrie 2015
Locația

În zilele de 4 și 5 decembrie, Hotel Alpin din Poiana Brașov a găzduit un seminar de pregătire profesională a practicienilor în insolvență, eveniment organizat de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR) Filialele Brașov, București și Constanța, Institutul Național al Magistraturii (INM) și Institutul Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență (INPPI).

În prima zi a conferinței au participat la dezbateri doamna jud. Mihaela Sărăcuț – Curtea de Apel Cluj, doamna Jud. Diana Ungureanu – Curtea de Apel Pitești, doamna ec. Viorica Munteanu – vicepreședinte UNPIR, domnul av. Stan Tîrnoveanu – Senior Partner „Zamfirescu Racoți & Partners”, și doamna Jud. dr. Marcela Comșa – Curtea de Apel Brașov, detașat la Ministerul Justiției. Această primă zi a fost dedicată aproape în totalitate insolvenței persoanei fizice și juridice, temele abordate fiind „Testul creditorului privat”, „Aspecte de practică unificată în materia insolvenței persoanei juridice”, „Principalele elemente de noutate în viziunea Legii nr. 85/2014 și OMF nr. 1802/2014”, „Efectele deschiderii procedurii insolvenței persoanei fizice”, „Formele procedurii insolvenței persoanei fizice”.

Discuțiile celei de-a doua zile au fost susținute de domnul av. Gheorghe Piperea – prim vicepreședinte UNPIR, doamna av. Simona Maria Miloș – președinte INPPI, doamna av. Andreea Deli Diaconescu – Deli&Asociații, doamna jud. Nicoleta Țăndăreanu – ÎCCJ, domnul prof. univ. dr. Radu Bufan – Universitatea de Vest din Timișoara, dr. Cătălin Șerban, doamna Jud. Criștiu-Ninu Luminița – președinte Secția a II-a Penală, Curtea de Apel București, domnul prof. univ. dr. Augustin Fuerea – Universitatea din București, domnul jud. Flavius Moțu – președinte Tribunalul Specializat Cluj, și de doamna Valentina Burdescu – director Buletinul Procedurilor de Insolvență.

În această a doua zi a conferinței s-au prezentat temele „Creanțele ulterioare deschiderii procedurii insolvenței”, „Acțiuni de competența instanței în insolvența persoanei fizice”, „Aspecte relevante de practică judiciară”, „Aspecte nereglementate în Legea nr. 85/2014. Soluții posibile”, „Răspunderea penală a persoanei juridice. Măsuri asiguratorii și preventive asupra persoanei juridice aflate în faliment”, „Jurisprudența CJUE. Privire specială asupra acțiunii în interpretare în materia insolvenței”, „Răspunderea penală a administratorului/lichidatorului judiciar pentru infracțiuni prevăzute în noul Cod penal și legi speciale”, „Procedura insolvenței persoanei fizice – Comunicarea actelor procedurale și publicitatea prin BPI, Secțiunea debitori-persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”.

Vizualizați galeria foto:

[Cum a fost] Seminar de pregătire profesională – UNPIR, INM și INPPI was last modified: martie 5th, 2018 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: