[CUM A FOST] Lansarea „Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției”, ed. a II-a, autor Prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca

Facultatea de Drept a Universității din Oradea,în parteneriat cu Grupul editorial Universul Juridic, au organizat în după amiaza zilei de joi, 5 iunie 2025, ora 17.00, în Aula Magna a Universității din Oradea, evenimentul de  lansare a ediției a II-a a lucrării GAȘCA DE LA DREPT, care îl are ca autor pe Prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca, reputat avocat penalist, Rectorul Universității „Nicolae Titulescu” din București.  

Volumele „Gașca de la Drept.O poveste din vremea studenției” (ed. I  2021, ed. a II-a  2025) și „Viața după Drept. Cum îți așterni, așa dormi” (2022) reprezintă o miniserie cu succes de box-office a Editurii Universul Juridic și a autorului său, poziționată la intersecția dintre beletristică, memorii și spațiu juridic, oferind o lectură provocatoare, care, dincolo de interesul pe care îl stârnește, face obiectul scenariului unui film artistic omonim care va fi lansat în luna octombrie a acestui an. 

Seria „Gașca de la Drept” prezintă o frescă vie și convingătoare avieții de student la Drept, cu părțile ei mai mult sau mai puțin agreabile, cu idiosincraziile sale inerente, dar și cu frumusețea curajului și inspirației de care dau deseori dovadă cei care frecventează studiile universitare de profil, cu farmecul său, incomparabil cu al oricărei alte specializări universitare. 

Reuniunea – transmisă live pe www.universuljuridic.ro – s-a desfășurat în  cele aproximativ 90 de minute petrecute cordial, cu o audiență-record, Aula Magna a Universității Oradea dovedindu-se neîncăpătorare pentru numărul celor interesați de a se bucura de prezența oficialităților academice, a invitaților, autorului și a unora dintre protagoniștii filmului omonim. 

Moderatorul evenimentului a fost domnul Conf. univ. dr. Cristian Miheș, Decanul Facultății de Drept a Universității din Oradea, cel care a rostit cuvintele de deschidere: „Ne aflăm, iată, la un curs: un curs festiv, în care învățăm și sărbătorim frumoasa viață de student la Drept!” 

După scurta sesiune de prezentare a invitaților și de argumentare a întregii reuniuni, după mulțumirile formale adresate invitaților și prezentarea succintă a agendei, domnul Decan Cristian Miheș a supus atenției celor prezenți, fizic și online, un scurt film de prezentare a Universității din Oradea, pe deplin lămuritor cu privire la structura, organizarea și performanțele acestei prestigioase instituții de învățământ superior. 

A fost invitată la cuvânt Anca Maria Corneștean, reprezentantă a studenților Facultății de Dreptdin cadrul Universității, care a vorbit publicului, simplu și convingător, despre viața de student la Drept  pe care ea și colegii o trăiesc în prezent.

„Sunt deja în anul IV la Facultatea de Drept, este prima dată când am onoarea să particip la un eveniment de asemenea anvergură, cu atâția invitați de vază. Sunt aici pentru a vorbi despre libertate, cel mai minunat atribut al studenției! (…) Îndemn toți colegii să citească volumul dlui profesor Hotca, să-și adune cât mai multe amintiri din perioada studenției, care trece foarte repede, amintiri prețioase, cu care rămân toată existența!” 

Autorul, prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, a mărturisit asistenței:

„Este emoționant pentru mine să mă aflu aici, acum, în mijlocul dumneavoastră, asta din mai multe motive. Să vă spun măcar unul: sunt un prieten al Municipiului Oradea încă din copilărie. M-am născut relativ aproape de Oradea, în Satu Mare, un oraș cam pe jumătate. Nouă sătmărenilor, Oradea ni se părea un fel de Capitală, unde veneam des și cu plăcere. Acum, așa cum s-a dezvoltat, Oradea este ca o mică Vienă – arată impecabil, impresionant!  

Sunt nespus de bucuros să vă vorbesc astăzi despre lucrarea «Gașca de la Drept», care a răsărit din propriile amintiri din studenție, amintiri care m-au năpădit în perioada de izolare generată de criza sanitară din 2020. Atunci s-au aliniat  gândurile și am început să scriu. 

Termenul de gașcă nu are nicio conotație peiorativă în carte, nu este vorba despre un grup de indivizi predispuși la infracțiuni sau teribilisme, ci are căldura limbajului colocvial, vorbește despre niște tineri pe care îi unește o prietenie necondiționată. Orice individ, oricât de performant și iscusit ar fi, dacă nu știe să facă echipă, trăiește degeaba!” 

A urmat intervenția filmată a dnei conf. univ. dr., av. Laura Stănilă, Director al Centrului de Cercetări în Științe Penale, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara care a pledat cu elocință și stil pentru lucrarea lansată, printr-o recenzie aplaudată de public.  

La rândul său, prin propria intervenție, domnul Decan Cristian Miheș a îndemnat publicul la reflecție pe seama unor versuri care au cadrat foarte bine cu evenimentul, exprimându-și punctul propriu de vedere cu privire la lucrarea profesorului Mihai Adrian Hotca 

„Această carte ne învață să ne bucurăm și să prețuim mai mult ceea ce avem. Cartea … ne arată că viața de student, cu părțile ei bune și mai puțin bune, este o formă de pregătire pentru perfecțiune. Cartea a fost recompensată în 2021 cu Premiul Societății Titu Maiorescu de către Uniunea Juriștilor din România și a stat la baza flimului omonim, care va fi lansat în octombrie 2025. (…) 

Autorul prezent, dar și o parte din echipa care realizează filmul merită toată aprecierea și considerația noastră!” – a conchis Conf. univ. dr. Cristian Miheș. 

A vorbit apoi, scurt și convingător, despre Artă și Drept, regizorul filmului „Gașca de la Drept”, MihaelaAniței. La finalul intervenției dumneaei, a fost proiectat și urmărit cu un maxim interes trailerul filmului care va apărea în curând pe marile ecrane. 

O altă partă dinamică a reuniunii a fost consumată în discuțiile cu actorii Maruca Băiașu, Cezara Petredeanu și Ionuț Ionescu – prezenți în sală și în intervențiile filmate ale colegilor lor Theodor Șoptelea, Vlad Brumaru, Ileana Puiu și Tudor (Cucu) Dumitrescu. 

A urmat o vie sesiune de dezbateri, un dialog anternant între sală și prezidiu, întrebări și  răspunsuri, dar și o generoasă secvență de acordare de autografe pe cartea lansată în eveniment. 

Au fost multe aplauze și zâmbete, s-au făcut multe poze, s-au adunat amintiri, care atestă bucuria unei seri de vară de neuitat.