GALA [CUM A FOST] GALA LEGAL MAGAZIN, ediția a IV-a

269       0

[CUM A FOST] GALA LEGAL MAGAZIN, ediția a IV-a 📅 25 aprilie 2023 [CUM A FOST] GALA LEGAL MAGAZIN, ediția a IV-a

Data 25 aprilie 2023
Locația EVENTS LOUNGE a societății Mușat & Asociații

Grupul editorial Universul Juridic, editorul revistei LEGAL MAGAZIN, a organizat în după-amiaza zilei de 25 aprilie 2023, în sala EVENTS LOUNGE de la etajul 5 a societății Mușat & Asociații, din b-dul Aviatorilor nr. 43, sector 1, București, cea de a IV-a ediție a Galei LEGAL MAGAZIN.   

 Evenimentul a fost  promovat și transmis LIVE pe portalul propriu al grupului Universul Juridic (www.universuljuridic.ro), dar și pe Facebook, în pagina dedicată Galei. 

 În ciuda rafelelor intense de ploaie ce au precedat momentul de începere, oaspeții au sosit la timp și au dat culoare și sens întâlnirii. A fost o reuniune sui-generis, consistentă și utilă, așa cum l-au perceput cei peste 60 de invitați prezenți în carne și oase, dar și cei aproape 100, care au urmărit cu plăcere, online, desfășurarea serii.   

 Evenimentul nu ar fi putut fi organizat fără aportul unor partneri devotați, unii de cursă lungă: Mușat & Asociații, Alpha Bank România, Alexandrion Group, Schlumberger, Happy Forever by Andreea și Tudor. Personal Tailor. 

 Gala a fost deschisă în tandem de gazde, reprezentate de Cristian Pavel, directorul editorial al Grupului Universul Juridic și redactorul șef al revistei LEGAL MAGAZIN, împreună cu av. Paul Buta, Managing Partner al societății Mușat & Asociații, care au adresat asistenței cuvinte de bun venit și au motivat organizarea evenimentului. 

 „Am dorit să vorbim, prin revista LEGAL MAGAZIN, comunității juridice despre performanță și rezultate deosebite în ultimele luni, în primul trimestru din 2023. Unde am fi putut face asta mai bine decât în sediul uneia dintre cele mai longevive (33 de ani!) și mai puternice case de avocatură din România – Mușat & Asociații –, în compania celui mai tânăr Managing Partner al unei asftel de societăți notorii din țară?!”, a rostit Cristian Pavel, din partea organizatorilor, invitându-l pe av. Paul Buta să ia cuvântul.  

 „Ne bucurăm să găzduim acest eveniment și să vă salutăm pe fiecare dintre dumneavoastră aici, în sediul Mușat & Asociații!”, a spus av. Paul Buta.  

 A urmat o scurtă motivare a Galei în sine, organizatorii vorbind despre decizia strategică de repoziționare a revistei LEGAL MAGAZIN ca trimestrial ce abordează într-o manieră integrată subiectele de interes pentru mediul de afaceri din România și comunitatea profesiilor juridice.     

 După șase ani de la fondarea sa și 36 de ediții dedicate, revista LEGAL MAGAZIN și-a reconsiderat cu acest prilej misiunea, cautând un drum mai limpede spre piață, spre cititori, spre memoria bibliotecilor fizice. Într-o lume cucerită plenar de digitalizare, revista își dorește să umple un gol, să fie piesa din puzzle care completează imaginea și reflectă în print tribulațiile comunității juridice din România, etalând în print, online și în evenimente periodice „eroii de etapă”. 

  Seara a continuat cu o masă rotundă pe tema provocărilor pe care le resimte comunitatea juridică și de business ca efect al turbulențelor globale și regionale – falimentele banacare de peste Ocean și regrupările din Europa, inflația de doi digiți, războiul de la frontieră, dobânzile ajunse la valori foarte ridicate etc.  

 Invitații speciali ai acestei dezbateri de 90 minute, care a „prins” cu adevărat publicul, au fost Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, Mirela Iovu, vicpreședinte CEC BANK și președinte al Asociației Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar Bancar, Adrian Vasilescu, consilerul Guvernatorului BNR, Vladimir Kalinov, vicrepreședinte al Raiffeisen Bank România, și Răzvan Soicescu, Deputy Managing Partner al Mușat & Asociații.  

 Intervențiile oaspeților au fost unanim apreciate pentru conținutul lor informativ, pentru recapitulările de mare folos și efect, pentru umor, clarviziune și predicții atent formulate, ba chiar s-au bucurat de aplauze la scenă deschisă.  

 După acordurile cuceritoare ale cvartetului Cromatic, ce au încântat auzul și au stimulat conversațiile, a urmat secvența de lansare propriu-zisă a revistei LEGAL MAGAZIN, a cărei structură, filozofie și cuprins au fost revelate publicului de către redactorul său șef, Cristian Pavel. 

 Ce a mai urmat?  

 Au fost decernate 10 distincții inscripționate PERFORMANȚĂ ÎN COMUNITATEA JURIDICĂ ȘI DE BUSINESS”, care și-au propus să răsplătească efoturile și preocupările unor lideri din comunitatea juridică, după cum urmează: 

  1. MUȘAT & ASOCIAȚII 

Pentru longevitate și abordare exemplară în acordarea de asistență juridică pentru afaceri în România 

  1. ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE DREPT PENAL AL AFACERILOR 

Pentru inițiativa constituirii primului forum oficial de analiză și promovare a domeniului Dreptului penal al afacerilor, arie de practică pusă în slujba activității de business 

  1. SIERRA QUADRANT 

Pentru lansarea, în premieră, o platformei proprii de vânzări & licitații online unde firmele pot să-și vândă rapid bunurile mobile, inclusiv stocurile 

  1. ACADEMIA DE ȘTIINȚE JURIDICE DIN ROMÂNIA 

Pentru lansarea volumului  de referință „Reflecții Anul I/Nr. 1 – Studii, sinteze, eseuri, teze/antiteze de doctrină și jurisprudență”, o lucrare de 332 pag. îngrijită exemplar de prof. univ. dr. Marin Voicu, adevărată sursă de cultură și știință juridică  

  1. UNIUNEA JURIȘTILOR DIN ROMÂNIA 

Pentru eforturile constante de reînviere a tradițiilor editoriale și de restituire a valorilor comunității juridice din România, odată cu reluarea seriilor revistelor de profil Dreptul și Palatul de Justiție 

  1. CENTRUL DE SOLUȚIONARE ALTERNATIVĂ A LITIGIILOR DIN SECTORUL BANCAR 

Pentru campania online de educație-financiară și juridică de anvergură, inițiată și derulată prrin podcast-uri de referință, în compania unor specialiști de marcă din domeniu 

  1. NYERGES & PARTNERS 

Pentru curajul și determinarea de a se repoziționa ca societate de profil pe o piață matură de servicii de asistență juridică pentru business 

  1. SIMION & BACIU 

Pentru rezultatele de excepție, obținute în timp, cu efort și discreție, în arii de expertiză de nișă, precum proprietate intelectuală, mărci, protecția datelor cu caracter personal, jocuri de noroc etc.  

  1. HOTCA NEAGU SITARU & ASOCIAȚII 

Pentru inițiativa proiectului itinerant, la nivel național, aflat în pregătire, alături de Universul Juridic, de dezbateri publice pe tema rolului comunicării în activitatea juridică și în relația cu justițiabilii 

  1. Procuror ELENA HACH 

Pentru implicarea sa și pentru activitatea neobosită de promovare publică a legislației, normelor și soluțiilor de prevenire și combare a spălării banilor și a evaziunii fiscale în România 

 Seara a fost încheiată cu un scurt moment poetic care a stârnit emoție – partea a VIII-a din Elegia a 11-a, scrisă de Nichita Stănescu. 

Apoi a urmat mult așteptatul episod de networking, când, după sesiunea de fotografii, s-au strâns mâini, s-au ciocnit pahare, s-a zâmbit primăvăratec și s-au împărtășit speranțe de viitor. 

* Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste inregistrari/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de catre partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe retele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.

[CUM A FOST] GALA LEGAL MAGAZIN, ediția a IV-a was last modified: mai 3rd, 2023 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: