[CUM A FOST] [CUM A FOST] Gala aniversară a Baroului Ilfov - Decernarea distincției „Sarmiza Bilcescu” (Ediția a IV-a)
[CUM A FOST] Gala aniversară a Baroului Ilfov – Decernarea distincției „Sarmiza Bilcescu” (Ediția a IV-a)
Data 25 aprilie 2025
Locația Hotel Caro, Sala Atelier, București
Baroul Ilfov a organizat în după-amiaza zilei de vineri, 25 aprilie 2025, în Sala Atelier a Hotelului Caro din București, Gala aniversară, în cadrul căreia a fost decernată distincția „Sarmiza Bilcescu” o manifestare omagială în onoarea primei femei Doctor în Drept din lume, de origine română, fostă membră a Baroului Ilfov din 1891, când instituția cuprindea și Bucureștiul, entitate coordonată de marele om politic al vremii, Take Ionescu.
Ediția din acest an a fost onorată cu o prezență distinsă din partea comunității avocaților și juriștilor, remarcată în cuvântul introductiv al dnei Rodica Cherciu-Călin, decanul Baroului Ilfov, care a subliniat:
„Deschidem astăzi manifestarea pentru sărbătoarea Baroului, de decernare a Distincției «Sarmiza Bilcescu», în care îi celebrăm pe aceia care au adus servicii profesiei de avocat. Suntem onorați de prezența dvs. alături de noi astăzi la acest eveniment de excepție pentru Baroul Ilfov, aflat la cea de-a patra ediție.
Sunt în situația în care am plăcerea să anunț, în cadrul acestui eveniment, prezența unor personalități de seamă ale profesiei noastre. În condițiile date, suntem încântați de participarea dlui președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România, dl prof. univ. dr. Traian-Cornel Briciu, avem alături de noi membri ai Comisiei Permanente din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România și, aici, aș aminti pe dna Emanuela Antonescu, pe dna Flavia Maier, pe dna Anca Nicchi, pe dl vicepreședinte Iosif-Sergiu Stănilă, pe dl Alexandru Suciu.
De asemenea, avem membri ai comisiei de cenzori, membri ai Consiliului UNBR, respectiv pe dna Julia Zorkoczy, pe dna Nina Lovin. De asemenea, avem alături de noi membri ai Baroului București și membri ai Consiliului Baroului Ilfov, dar și membri ai Baroului Ilfov. Printre cei prezenți din cadrul Consiliului Baroului Ilfov sunt dna Mariana Ionescu, dna Mihaela Cocan, dl Cristian Căliniță, dl Adrian Căvescu, dl Gabriel Hozoiu. Nu în ultimul rând, suntem onorați să avem ca prezență pe dl Robert-Marius Cazanciuc, laureatul de anul acesta al acestei distincții pe care noi, Baroul Ilfov, o decernăm anual”.
La rândul său, dl av. Șerban Niculae Lovin, consilier al Baroului Ilfov, inițiatorul acordării distincției, a menționat:
„Povestea acestei distincții a început după o perioadă de circa 40 de ani în care Baroul Ilfov a încetat să mai existe. În 2018, după renaștere, am decis ca emblema, stindardul Baroului Ilfov, să fie reprezentată prin identitatea primei femei avocat doctor în drept din lume – Sarmiza Bilcescu, căsătorită Alimănișteanu. S-a născut în 25 aprilie și aceasta este semnificația acestei zile, 25 aprilie 1867. A avut de înfrânt și a reușit să înlăture prejudecățile timpului, impunând-se ca un jurist femeie de excepție. (…)
Această distincție este acordată anual unei persoane din mediul juridic, care nu trebuie să fie neapărat avocat. Prima decernare a fost în 2019 și l-a vizat pe dl av. Daniel Fenechiu. După pandemie, am decernat distincția dnei prof. univ. dr. h.c. Brândușa Ștefănescu, iar, în 2024, distincția a fost decernată colegului nostru, dlui av. Florin Andreicuț, decan al Baroului Maramureș.
Decizia de acordare a distincției dlui senator Robert-Marius Cazanciuc este legată de ceea ce a făcut Domnia sa pentru profesia de avocat, demersuri numeroase și cu mare impact, care au îmbunătățit substanțial statutul profesiei noastre (…). Am instituit, pentru a răsplăti toate aceste numeroase contribuții ale Domniei sale, titlul de avocat de onoare al Baroului Ilfov – dlui Robert-Marius Cazanciuc, în semn de profundă recunoștință și admirație, pentru contribuția remarcabilă la promovarea valorilor profesiei de avocat și la consolidarea rolului avocatului în societate”.
Președintele UNBR, prof. univ. dr. Traian-Cornel Briciu, a susținut:
„Felicitări Baroului Ilfov pentru două lucruri. În primul rând, pentru că perseverează în acest aspect pozitiv, și anume de a crea simboluri. Premiul este un simbol pentru avocatură, ca de altfel pentru întreaga societate, care are nevoie de simboluri. Este a patra ediție, ceea ce înseamnă o anumită perseverență, care este demnă de a fi lăudată. În al doilea rând, felicitări pentru alegerea potrivită a persoanei care anul acesta va primi premiul, și anume dl senator Robert-Marius Cazanciuc. Este cu atât mai valoroasă primirea distincției de către Domnia sa pentru că dânsul promovează valorile profesiei de avocat într-un mod mai credibil decât le promovăm noi. Promovarea profesiei de avocat făcută în mod indirect, nu din interior, ci din exterior, făcută de Domnia sa, este cu atât mai valoroasă cu cât vine de la o persoană care, iată, nu a fost avocat, acum de abia a devenit avocat de onoare, motiv pentru care îi mulțumesc încă o dată în numele profesiei. Maniera în care a promovat-o este una extrem de interesantă, pentru că nu a promovat-o printr-o modalitate mai mult sau mai puțin agresivă, ci numai raportată la niște principii din care toată societatea să înțeleagă că este nevoie de avocatură”.
Laureatul serii, senatorul Robert-Marius Cazanciuc, a afirmat, printre altele:
„Mulțumesc Baroului Ilfov, dnei decan Rodica Cherciu și dlui av. Șerban Niculae Lovin pentru decizia de a-mi acorda acest premiu. Consiliul Baroului Ilfov a decis că aș fi vrednic de această distincție. Mă onorează foarte mult acest lucru, vă mulțumesc și vă rămân îndatorat pentru această idee de a fi desemnat avocat, măcar de onoare! Nu am știut niciodată ce înseamnă cu adevărat a fi avocat și nu știu dacă voi face parte sau nu vreodată dintr-o formă de organizare a profesiei de avocat, dar mi-a plăcut întotdeauna această idee. M-a surprins în mod plăcut acest lucru, acordat în calitate de senator, și nu de fost ministru al justiției, pentru că în această calitate, de membru al Parlamentului, am inițiat mai mult de 10 legi de profil, care să consolideze profesia de avocat, împreună, de cele mai multe ori, cu colegul senator Daniel Fenechiu. (…)
Mulțumesc încă o dată foarte mult. Sunt extrem de mândru și de onorat! Sper să fac pe mai departe lucruri importante pentru această profesie!”
Seara s-a încheiat cu un moment de socializare care a continuat eleganța Galei.
*Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste inregistrari/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de catre partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe retele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.