145 views
Cercul Științific Studențesc LEX CIVILE din cadrul Facultății de Economie și Drept a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în parteneriat cu Grupul editorial Universul Juridic, au organizat pe 7 iunie 2025, o întâlnire informală cu studenții și pasionații din domeniul juridic – „DREPTUL, LA O CAFEA”.
A fost un eveniment unde rațiunea a stat la masă cu pasiunea, iar aroma cărților s-a amestecat delicat cu cea a cafelei.
Sub semnul unei aniversări nobile – opt decenii de tradiție universitară – organizatorii și-au propus să redescopere, împreună cu asistența prezentă fizic și online, în tihna unei convorbiri libere și sincere, rostul și frumusețea alegerii unei cariere în domeniul juridic.
În cadrul evenimentului, a fost lansată cea de-a doua ediție a volumului „Gașca de la drept. O poveste din vremea studenției”, semnat de prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, Rectorul Universității „Nicolae Titulescu” din București – o carte care păstrează în paginile sale entuziasmul primilor pași în Drept, dar și nostalgia discretă a vremurilor de studenție.
Volumele „Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției” (ed. I ‒ 2021, ed. a II-a ‒ 2025) și „Viața după Drept. Cum îți așterni, așa dormi” (2022) reprezintă o miniserie cu succes de box-office a Editurii Universul Juridic și a autorului său, poziționată la intersecția dintre beletristică, memorii și spațiu juridic, oferind o lectură provocatoare, care, dincolo de interesul pe care îl stârnește, face obiectul scenariului unui film artistic omonim, aflat aproape de lansare.
Seria „Gașca de la Drept” prezintă o frescă vie și convingătoare a vieții de student la Drept, cu părțile ei mai mult sau mai puțin agreabile, cu idiosincraziile sale inerente, dar și cu frumusețea curajului și inspirației de care dau deseori dovadă cei care frecventează studiile universitare de profil, cu farmecul său, incomparabil cu al oricărei alte specializări universitare.
Reuniunea – transmisă live pe portalul premium www.universuljuridic.ro – s-a desfășurat în cele circa 120 de minute petrecute cordial, în compania studenților și invitaților de onoare.
Moderatorul evenimentului a fost domnul conf. univ. dr. Eugen Hurubă, cadru didactic al Facultății, președintele Camerei Executorilor Judecătorești Tîrgu Mureș și director al Centrului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești, cel care a rostit cuvintele de deschidere:
„Este binevenită și salutară revigorarea activității Cercului Științific Studențesc LEX CIVILE din cadrul Facultății noastre, după sincopele induse de pandemie și reorganizare. Suntem deosebit de onorați să fructifiăm astăzi, aici, colaborarea de excepție pe care o avem cu dl. prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, cel care a fost prezent în repetate rânduri în comunitatea noastră. Astăzi avem ocazia de a-l asculta în postura de autor al unei serii interesante de cărți ce panoramează viața de student la Drept. Am apreciat în mod deosebit apropierea domniei sale de viața studențească, în toate dimensiunile sale, lucru dovedit în lucrările pe care le-a oferit celor din sfera juridică și societății. (…)
„Universitatea înseamnă un loc de întâlnire spirituală, unde am construit o conexiune solidă între noi. La fel sunt și volumele scrise, Gașca de la Drept, care recreează universul în care respirați. Este o poveste din viața studențească în care mi-aș dori să vă regăsiți și să vă reprezinte într-o mai mică sau mai mare măsură!”, a spus autorul volumelor, domnul Mihai Adrian Hotca.
„Am invitat în paginile volumelor mele tinerii studenți să descopere tainele unor profesii de vocație – judecătorul, cu gândul cumpănit și inima dreaptă; procurorul, cu vigilență și simț al dreptății; avocatul, păstrător al pledoariei și al speranței; notarul public, martor al actului de voință, dar și executorul judecătoresc, mâna legii în lume.”, a transmis autorul, ca detalii din cuprinsul volumelor.
La finalul intervenției domniei sale, a fost proiectat pe ecrane și urmărit cu un maxim interes trailerul filmului omonim, film care va fi lansat în octombrie 2025.
A urmat intervenția filmată a dnei conf. univ. dr. Laura Stănilă, Director al Centrului de Cercetări în Științe Penale, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, care a pledat cu elocință și stil pentru lucrarea lansată printr-o recenzie aplaudată de public.
Theodor Șoptelea (rol Simion), Vlad Brumaru (rol Tedy), Ileana Puiu (rol Ema) și Tudor (Cucu) Dumitrescu (rol Gabi), parte din talentații actori din pelicula „Gașca de la Drept” au adresat asistenței mesaje viguroase filmate, apreciate de publicul interesat.
Au încântat asistența rând pe rând, prin intervențiile domniilor lor, cei care au împărtășit direct studenților din experiența lor personală vocațională: jud. Sebastian Voinea, Președintele Tribunalului Mureș, Teodor Constantin Dobrean, Vicepreședintele Camerei Notarilor Publici Târgu Mureș, Ștefan Cristian Valentin, Procuror șef secție judiciară – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Mureș, Floria Vlad, Camera Executorilor Judecătorești Târgu Mureș, dar și av. Horea Hădărău, Baroul Mureș.
A urmat o vie sesiune de dezbateri, un dialog anternant între sală și prezidiu, întrebări și răspunsuri, dar și o generoasă secvență de acordare de autografe pe cartea lansată în eveniment.
Au fost multe zâmbete și aplauze, s-au adunat amintiri, s-au făcut multe poze, care atestă bucuria unei zile de vară de neuitat.
*Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste inregistrari/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de catre partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe retele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.