[CUM A FOST] [CUM A FOST] DEZBATERILE „Dreptul Concurenței – ARCON”: Ediția 3 – Revizuirea antitrust a înțelegerilor de tip no-poach și a obligațiior de neconcurență. O perspectivă echilibrată.

1181       0

[CUM A FOST] DEZBATERILE „Dreptul Concurenței – ARCON”: Ediția 3 – Revizuirea antitrust a înțelegerilor de tip no-poach și a obligațiior de neconcurență. O perspectivă echilibrată. 📅 01 aprilie 2025 [CUM A FOST] DEZBATERILE „Dreptul Concurenței – ARCON”: Ediția 3 – Revizuirea antitrust a înțelegerilor de tip no-poach și a obligațiior de neconcurență. O perspectivă echilibrată.

Data 01 aprilie 2025
Locația bdul Aviatorilor 43, sector 1, București, ora 17.00

Asociația Română de Dreptul Concurenței (ARCON) și Grupul editorial Universul Juridic au continuat seria Dezbaterilor de Dreptul Concurenței, organizând, pe data de 1 aprilie 2025, un nou episod, cel de-al treilea, consacrat unei teme de specialitate, de real interes pentru juriștii cu activități în această arie de expertiză: Revizuirea antitrust a înțelegerilor de tip no-poach și a obligațiior de neconcurență. O perspectivă echilibrată”. 

 Dezbaterea a avut loc într-o organizare ireproșabilă, într-un format hibrid, cu intervenții directe din panel, dar și online sau telefonic, la sediul Casei de Avocatură „Mușat & Asociații”, din Bulevardul Aviatorilor nr. 43 din București, fiind moderată cu profesionalism de către domnul av. Paul-George Buta, membru fondator ARCON și Managing Partner al Casei de avocatură care a găzduit întâlnirea. De notat faptul că toți membrii ARCON au putut viziona live desfășurarea dezbaterii.  

Pe parcursul a peste două ore, distinșii speakeri care au răspuns invitației organizatorilor s-au referit, pe rând, exclusiv în limba engleză, la tema sensibilă a dezbaterii, care a vizat limitările mobilității pe piața muncii, efectele acestora și limitele în care autoritățile de concurență ar trebui să intervină pentru a le înlătura.  

Ideea generală a fost de a contura o perspectivă mai largă asupra efectelor acestor limitări (negative și pozitive) și a necesității unei consecvențe a politicilor instituțiilor statului (fie din perspectivă de concurență, fie monetară) în abordarea acestora. 

 Au avut intervenții online, de la distanță, profesioniști redutabili din domeniu: Alessio Aresu – Anti-Cartel Enforcement and Policy Official, Directoratul General pentru Concurență al Comisiei Europene (DG COMP); Jessica Jeffers – Profesor asociat la Catedra de Finanțe a Școlii Europene de Business HEC Paris; Ioana Marinescu – Profesor asociat la Universitatea din Pennsylvania School of Social Policy & Practice și, din iulie 2022, economist principal la Departamentul de Justiție al SUA, Divizia Antitrust. 

 

 Asistența fizică și online s-a bucurat și de intervenția telefonică a domnului Bogdan Chirițoiu, președinte al Consiliului Concurenței din România de 16 ani, profesor universitar de politici publice, fost consilier prezidențial și fost șef al Comisiei de Negocieri din partea României cu Uniunea Europeană, recent ales vicepreședinte al Comitetului de Concurență al OECD. 

 Alături de moderatorul dezbaterii au fost alți doi importanți oaspeți, care au adus, prin intervențiilor lor succesive, plusvaloare întâlnirii: domnul Eugen Rădulescu – consilier al Guvernatorului BNR și fost director al Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României – și domnul av. Adrian Șter – partener fondator al 360Competition, membru ARCON. 

 Problematica discuției a vizat nu mobilitatea înspre piață, ci în piață, fiind vizate mecanismele prin care angajatorii încearcă să își securizeze investițiile în personalul calificat – fie prin acorduri „no-poach” direct cu concurenții (adică se înțeleg să nu își recruteze unii altora angajații), fie prin clauze de neconcurență care previn angajarea unui angajat la un competitor pentru o perioadă de timp, fie clauze prin care angajatorii se angajează față de clienții lor să nu le recruteze angajații cu care lucrează în prestarea de servicii.  

 

 Acordurile „no-poach” pure sunt, în general, considerate încălcări grave ale normelor de concurență, deoarece se consideră că distorsionează o piață de resurse (piața muncii pe care angajatorii recrutează angajați) și au efecte negative atât asupra salariilor, cât și asupra structurii concurenței pe piețele din aval.  

 Părerile sunt diferite în ceea ce privește variantele de limitări. Practic, dezbaterea a încercat să analizeze situații concrete pentru a înțelege contextul în care aceste limitări își produc efectele: având în vedere (1) nevoia de a crește gradul de competitivitate al economiilor europene, în special prin dezvoltarea de competențe foarte specializate în tehnologii noi; (2) faptul că pentru astfel de specialiști piața este una foarte redusă, deficitul de personal fiind o problemă sistemică foarte des ridicată de întreprinderi; (3) faptul că pentru dezvoltarea unor astfel de competențe specializate este nevoie de investiții semnificative și experiență acumulată în timp; (4) faptul că, din cauza lipsei de specialiști, cei existenți sunt vânați încă de foarte devreme în carierele lor; (5) prima care se plătește pentru angajarea acestor specialiști nu se transpune, în termen scurt, într-o valoare adăugată reală în serviciile oferite; (6) plecarea unui astfel de angajat anulează însă investițiile efectuate și experiența acumulată în timpul petrecut la locul de muncă. 

  Au fost punctate și unele dintre efectele observate. Pe de-o parte, angajatorii nu mai vor să facă investiții în specializarea angajaților și, în general, în dezvoltarea unor abilități care să îi facă mai atractivi pentru concurenți, preferând investițiile care, deși costă mai mult, sunt legate de locul de muncă (i.e. beneficii de care acești angajați se pot bucura doar cât timp sunt încadrați la respectivul loc de muncă, de exemplu: sală de sport, sală de filme, masaje etc.). Aceste investiții nu cresc calitatea serviciilor prestate, dar adaugă la costurile de producție și, implicit, la prețurile serviciilor.

 

Pe de altă parte, dincolo de concurența între angajatori pe pachetele de beneficii oferite, se ajunge și la pachete salariale din ce în ce mai mari, fără o contrapondere egală în valoarea adăugată serviciilor prestate, ceea ce duce la salarii medii din ce în ce mai mari, dar la o calitate constantă a serviciilor prestate. Ambele aspecte demonstrează că pot să genera o presiune inflaționistă. 

 Așadar, s-a subliniat că, în vreme ce mobilitatea pe piața muncii în sens curent este benefică pentru economie și poate diminua presiunea inflaționistă prin asigurarea unei concurențe pe posturi care să echilibreze salariile în piață la nivelul valorii adăugate generate de angajații respectivi, mobilitatea în interiorul unei piețe foarte specializate, cu șomaj negativ și ofertă mult sub cerere, poate genera o distorsiune a prețului forței de muncă, astfel încât să afecteze motivația angajatorilor de a investi în angajați, în vederea îmbunătățirii calității serviciilor. 

 După concluzii și încheierea reuniunii, cei prezenți s-au bucurat de un cocktail de socializare. 

*Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste inregistrari/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de catre partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe retele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.

[CUM A FOST] DEZBATERILE „Dreptul Concurenței – ARCON”: Ediția 3 – Revizuirea antitrust a înțelegerilor de tip no-poach și a obligațiior de neconcurență. O perspectivă echilibrată. was last modified: aprilie 3rd, 2025 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: