[CUM A FOST] [CUM A FOST] Conferința Națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor. Impactul legii asupra profesiilor liberale”, ediția a VII-a

322       0

[CUM A FOST] Conferința Națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor. Impactul legii asupra profesiilor liberale”, ediția a VII-a 📅 30 ianuarie 2025 [CUM A FOST] Conferința Națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor. Impactul legii asupra profesiilor liberale”, ediția a VII-a

Data 30 ianuarie 2025
Locația Aula Carol I, etaj 2, Palatul Camerei de Comerț și Industrie a Muncipiului București,str. Ion Ghica nr. 4, sector 3, București

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București și Grupul editorial Universul Juridic, în parteneriat cu Oficiul pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, cu sprijinul  Colegiului Consilierilor Juridici București, Autorității de Supraveghere Financiară și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a organizat joi, 30 ianuarie 2025, în Aula Carol I, etaj 2, a Palatului CCIB, cea de-a VII-a ediție a Conferinței Naționale de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, cu tema „Un front AML consolidat – Guvernanța corporativă față în față cu fenomenul spălării banilor”.   

Evenimentul a beneficiat de acreditare INPPA, conferința fiind inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților, punctele de pregătire profesională urmând a fi acordate în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobată de Consiliul UNBR. 

Mai mult, evenimentul a fost acreditat și de INNPI, care a acordat 4 puncte de pregătire profesională celor prezenți, specialiști în profesie. 

Evenimentul s-a desfășurat în prezența asistenței fizice și a putut fi urmărit și LIVE, online, fiind transmis integral, la standarde tehnice profesionale, pe portalul premium www.universuljuridic.ro.   

În condițiile preocupărilor constante legate de prefacerile legislative de ordin intern și european de ameliorare și consolidare a procedurilor și măsurilor care au în vedere prevenirea și combaterea acțiunilor criminale de spălare a banilor și finanțare a terorismului la nivel internațional, în siajul exploziei tehnologiilor noi și al rafinării în ritm accelerat a metodelor de ocolire a legilor de către grupurile de crimă organizată, în contextul geomilitar tensionat și al instabilității politice relative din spațiul euroatlantic, se simte nevoia imperioasă de a analiza și evalua șansele de întărire a colaborării dintre autoritățile îndrituite să vegheze la sănătatea și „igiena” tranzacțiilor financiare globale, paneuropene și interne.   

Mai mult, conferința și-a propus să ofere o șansă de neratat organizațiilor-verigă din lanțul plăților domestice și globale de a demonta mituri false, de a-și demonstra explicit viabilitatea businessurilor proprii și de a-și reafirma oportunitățile sigure de cooptare a clienților.   

Conferința  a fost moderată, în mod tradițional, de către coordonatorul științific al tuturor edițiilor, av. Elena Hach, fost procuror DNA. 

 

Partenerii instituționali ai evenimentului au fost:  

Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor 

Colegiul Consilierilor Juridici București 

Autoritatea de Supraveghere Financiară  

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate  

Banca Națională a României  

Asociația Română a Băncilor 

Partenerii au fost: 

  • DIPLOMAT CONSULT/HATCH LOGIC 

În deschidere, evenimentul a fost onorat de intervenția dlui Nicolae Cîrstea, președintele al Grupului editorial Universul Juridic, cel care a vorbit asistenței fizice și online despre istoricul și perspectivele de dezvoltare și extindere a organizației, despre „geneza” seriei pe tema acțiunilor de prevenire și combatere a fenomenului de spălare a banilor și finanțare a terorismului. 

Câteva cuvinte de mulțumire adresate partenerilor instituționali și comerciali au fost adresate de managerul de proiect al conferinței, Cristian Pavel, director editorial al Grupului Universul Juridic.  

O binevenită introducere în lucrările conferinței a venit din partea dlor Av. Cosmin Marina,Vicepreședinte, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București și a av. dr. av. Stan Tîrnoveanu, prim-vicepreședinte, UNPIR , cei care au subliniat importanța temei și au adăugat detalii conexe binevenite. .   

„Frâiele” evenimentului de o zi au fost preluate de către av. Elena Hach, coordonatorul științific al seriei de conferințe.  

Invitatul special al ediției  a fost dl.  Cornel – Virgiliu Călinescu, Director General, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, cel care a ales să conferențieze pe tema: Identificarea, administrarea si reutilizarea sociala a activelor provenite din infracțiuni. 

 

În cadrul Panelului 1, au luat cuvântul, într-o nouă ordine generată din motive obiective, următorii speakeri, cu temele lor liber alese: 

  • Emilia DIMACHE, Șef serviciu, Serviciul Juridic, Oficiul Național de Prevenire  și Combatere a Spălării Banilor  – AML/CFTUn nou cadru legislativ în UE 
  • Jud.Cristian BĂLAN, Președinte, Secția a II a Penală, Curtea de Apel, BucureștiChestiuni controversate în materia recuperării produsului infracțional. 
  • Raluca MICU, Șef Serviciu, Serviciul monitorizare plăți și instrumente de plată, Banca Națională a României– Frauda cibernetică și identitatea digitală. 
  • Daniel Alexandru CODESCU, Serviciul de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară– Impactul adus de noul Pachet AML emis la nivelul UE, o noua autoritate europeana – AMLA, regulamente și o nouă directivă. 
  • Gabriel GOICEA, consilier juridic, membru al Colegiul Consilierilor Juridici București, expert contabil judiciar, membru CECCAR & Elena Casandra NIȚULESCU, consilier al Colegiului Consilierilor Juridici București, comisar șef de poliție, Director Serviciu Arest Preventiv București – Rolul consilierului juridic în prevenirea și combaterea spălării banilor. Responsabilități, provocări și implicații legale. Jurisprudența. 

După o scurtă pauză de cafea, în Panelul 2, au avut intervenții apreciate următorii lectori:   

  • Av. Noemi CĂDARIU, Managing Associate, Bradu, Neagu & Asociații – Inteligența Artificială: scutul invizibil împotriva spălării banilor 
  • Prof. univ. dr.Sebastian BODU, Universitatea ”Titu Maiorescu”, București, cercetător asociat, Institutul de Cercetări Juridice al AcademieiRomâne – Procedura de cunoaștere a clientelei instituțiilor de credit, ca problemă de guvernanțăcorporativă. 
  • Conf. univ. dr.Vasile NEMEȘ,Universitatea ”Nicolae Titulescu”, București  Spălarea banilor și beneficiarii reali în contextul jurisprudențial și legislativ actual. 
  • Jud.Raul Alexandru NESTOR,Tribunalul București- Variabile ale confiscării in reglementareaeuropeană. 
  • Jud. drd.Vasile COMAN,Președinte, Secție Penală, Tribunalul Harghita , cadru didactic asociat Facultatea de Drept Universitatea Transilvania– Autoritatea pentru combaterea spălării banilor instituită prin Regulamentul UE 2024/1620. Particularități și competențe investigative. – (intervenție online!) 
  • Av.Dănuț-Ioan BUGNARIU, avocat titular, Cabinet de Avocat Bugnariu Dănuț-Ioan  - Decizii ale CJUE privind tematica spălăriibanilor. 
  • Titus AHCIARLIU,CEO, Hatch Logic & Adriana AHCIARLIU, co-fondator Diplomat Consult  - RiskGuard 360 – Inovație în Gestionarea Riscului AML-CFT pentru Sectorul Financiar Românesc. 
  • Av.Alexandru OLĂNESCU, Olănescu Lawyers – DeFi și NFT-uri: Noile Frontiere ale Spălării Banilor? Reglementări privind noiletehnologii. 

Grație interesului manifestat al audienței, conferința s-a prelungit mult, până către seară, dar prestațiile intervenienților au fost pe deplin apreciate. 

La final, a urmat un prânz de lucru, asezonat de vinurile memorabile ale Cramei Antonia. 


În cadrul conferinței, a fost lansată și noua ediție a revistei” Spalarea banilor – Prevention: Privacy & Transparency” – nr. 3, care poate fi descoperită și achiziționată aici:

https://www.ujmag.ro/reviste/periodice/spalarea-banilor-prevention-privacy-transparency-nr-3-ianuarie-2025/?ref=pagina_https://www.ujmag.ro/cautare

  *Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste inregistrari/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de catre partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe retele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.

 

[CUM A FOST] Conferința Națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor. Impactul legii asupra profesiilor liberale”, ediția a VII-a was last modified: februarie 5th, 2025 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: