Cum a câștigat litigiul de muncă o angajată concediată

27 feb. 2016
3 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 5 (3 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1319
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

O angajată în instanță într-un litigiu de muncă, după ce a fost concediată. Curtea de Apel Cluj i-a admis irevocabil contestația împotriva deciziei de concediere, pe care a anulat-o, și a obligat societatea să-i plătească salariile de la data concedierii până la data reintegrării, relatează Clujust.ro.

Angajata concediată s-a adresat mai întâi Tribunalului Cluj care i-a respins acțiunea pe fond. Însă reclamanta a atacat sentința cu recurs, iar Curtea de Apel Cluj a schimbat în totalitate prima sentință:

Conferintele Video Universul Juridic

„Admite recursul declarat de reclamanta M.R. împotriva Sentinței civile nr. 12680 din 12.09.2013 a Tribunalului Cluj, pronunțate în Dosarul nr. 13699/117/2012, pe care o modifică în tot, în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamanta M.R. în contradictoriu cu pârâta S.C. X Cluj-Napoca.

Constată nulitatea procedurii de concediere finalizate cu emiterea Deciziei nr. 206/06.09.2012 emise de pârâta S.C. X S.R.L Cluj-Napoca.

Obligă pârâta la reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior concedierii.

Obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, începând cu data concedierii, 08.10.2012, și până la data reintegrării efective a acesteia”.

Curtea i-a acordat reclamantei și cheltuieli de judecată de 3.000 de lei.

Motivarea Curții de Apel Cluj

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Din cuprinsul Deciziei de desființare a postului nr. 205 din 06.09.2012 rezultă că reclamanta a fost concediată începând cu data de 08.10.2012 în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, menționându-se în conținutul deciziei faptul că, având în vedere hotărârea din 17.08.2012 privind reorganizarea societății în scopul eficientizării activității, administratorul a decis desființarea postului de Șef birou serviciu administrativ. De asemenea, s-a menționat faptul că a expirat durata preavizului de 30 de zile calendaristice.

Potrivit Deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 206 din 06.09.2012, contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta, înregistrat în REVISAL sub nr. 4/05.10.2003, ITM ….. /30.10.2003, se desface începând cu data de 08.10.2012, dată la care expiră preavizul de 30 de zile prevăzut de art. 75 alin. (1) din Codul Muncii. S-a precizat în conținutul menționatei decizii temeiul de drept al concedierii reclamantei – art. 65 C. muncii, decizia având la bază Hotărârea nr. 1/17.08.2012 a administratorului societății angajatoare privind modificarea organigramei societății, prin care s-a dispus desființarea postului de Șef birou serviciu administrativ.

În cauza dedusă judecății rezultă o situație atipică în care angajatorul, pentru a dispune măsura concedierii salariatului, a emis două decizii, una de desființare a postului și o a doua de desfacere a contractului individual de muncă, justificată, în opinia angajatorului, de necesitatea înregistrării în sistemul REVISAL, în timp ce decizia de desființare a postului ar reprezenta de fapt decizia propriu-zisă de concediere.

Curtea consideră că măsura dispusă prin cele două decizii emise de pârâta angajatoare trebuie apreciată ca o procedură unitară de concediere, urmând ca, în raport de cele două acte emise să fie analizate îndeplinirea cerințelor legale și temeinicia măsurii concedierii. O astfel de concluzie se justifică, pe de-o parte, pe elementele care rezultă din conținutul celor două decizii, iar pe de altă parte, din însăși poziția exprimată de societatea angajatoare prin notele de ședință depuse în recurs potrivit căreia, deși societatea a considerat că prima decizie nr. 205 este cea de concediere propriu-zisă, a apreciat ca fiind necesară emiterea celei de-a doua decizii, Decizia nr. 206, pentru a putea evidenția în REVISAL măsura concedierii reclamantei.

S-a argumentat de către recurentă inexistența postului din care a fost concediată motivat de faptul că din organigrama înainte de reorganizare depusă de pârâta-intimata în varianta în limba engleză se constată că postul de șef birou serviciu administrativ nu exista în structura organizatorică înainte de reorganizare, întrucât în acea organigramă exista postul de administration coordinator care, în traducere, înseamnă coordonator administrare.

Argumentele recurentei nu pot fi primite în condițiile în care din propria poziție procesuală rezultă că a ocupat efectiv acest post, neputându-se accepta ideea inexistenței postului de șef birou serviciu administrativ doar din simpla necorelare a variantelor în care se prezintă organigrama.

Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină motivele care determină concedierea.

Indicarea motivelor care au determinat concedierea presupune descrierea amănunțită și detaliată a acestora pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat și riguros asupra legalității măsurii dispuse, în condițiile în care art. 79 din Codul muncii prevede în mod expres că „în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere”.

Prerogativa, recunoscută prin art. 65 din Codul Muncii de legiuitor angajatorului, de a dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, nu este una discreționară, ci aceasta se subsumează unor condiții de legalitate instituite prin alin. (2) al articolului menționat.

În concret, legiuitorul circumscrie legalitatea concedierii de caracterul efectiv al desființării locului de muncă, respectiv stabilește că aceasta trebuie să aibă o cauză reală și serioasă.

Așadar, sunt instituite criterii obiective de natură să justifice o astfel de măsură, criterii care însă nu se regăsesc cumulativ în cauza dedusă judecății.

În acest sens, se reține că o cauză este reală când prezintă un caracter obiectiv, respectiv este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua-credință a angajatorului și este serioasă, când aceasta se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.

Dificultățile economice sau reorganizarea activității în scopul creșterii eficienței activității, ca motiv de desființare a unor locuri de muncă trebuie să prezinte o semnificație importantă, încât angajatorul să fie obligat să ia măsuri de desființare a unor locuri de muncă.

Or, în cauza dedusă judecății, elementele cuprinse în conținutul deciziilor de concediere vizează motive cu caracter absolut general, valabile pentru toate desființările de posturi care nu permit analizarea condițiilor de legalitate ale măsurii luate raportat la persoana reclamantei recurente, ceea ce contravine exigențelor impuse de textele legale citate mai sus.

Limitându-se la a invoca ca motiv al desfacerii contractului de muncă al reclamantei recurente desființarea locului de muncă dispusă prin decizia administratorului, Curtea reține că angajatorul nu a făcut dovada că măsura concedierii reclamantei a avut la bază o cauză reală și serioasă, cu atât mai mult cu cât, potrivit probatoriului administrat în cauză ulterior aplicării procedurii de reorganizare și desființării postului ocupat de reclamantă care, de altfel, a fost singurul desființat, numărul total al salariaților a crescut cu 3.

Instanța de fond, în aprecierea legalității și temeiniciei deciziei de concediere, și-a argumentat, în principal, soluția pe situația rezultată din organigramele societății, anterioară și ulterioară concedierii, din care rezultă desființarea postului ocupat de reclamantă la nivelul pârâtei angajatoare fără a analiza, în concret, cu privire la postul reclamantei dacă desființarea acestuia a avut o cauză reală și serioasă.

Astfel, în urma reorganizării la nivelul pârâtei și al desființării postului de șef birou serviciu administrativ, s-a înființat postul de recepționistă – secretară, iar din analiza atribuțiilor specifice menționate în fișa postului pentru fiecare rezultă că o parte semnificativă a acestor atribuții se suprapun, reclamanta în calitate de șef birou serviciu administrativ exercitând în fapt activitate de secretariat.

Prin urmare, Curtea apreciază că în cauză nu a avut loc o desființare efectivă a postului ocupat de salariatul concediat, ci doar o modificare de denumire a acestuia.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, reținând faptul că în cauză nu s-a făcut dovada de către angajator a caracterului efectiv al desființării locului de muncă, respectiv că această desființare a avut o cauză reală și serioasă, Curtea apreciază că măsura concedierii reclamantei este una nelegală astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., va admite recursul declarat cu consecința modificării în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, anulării procedurii de concediere și repunerea părților în situația anterioară.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. pr. civ., pârâta intimată X S.R.L va fi obligată să plătească reclamantei recurente M.R. suma de 2.000 lei la fondul cauzei și suma de 1.000 lei în recurs cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Cum a câștigat litigiul de muncă o angajată concediată was last modified: noiembrie 6th, 2017 by Universul Juridic
0 Shares

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter