Cuantificarea prejudiciului constând în lipsa reclamantei de exerciţiul concret al dreptului de folosinţă asupra terenului rămas în proprietate

• Legea nr. 33/1994: art. 26 alin. (2)
• NCPC: art. 261
• NCPC: art. 304 pct. 7
• NCPC: art. 304 pct. 9

Recursul formulat de recurenta-reclamantă a contestat, sub un prim aspect, soluția instanței de apel dată cererii sale de reparare a prejudiciului suferit în urma exproprierii, decurgând din reducerea suprafeței terenului rămas în proprietate, la 614 mp. Această soluție a fost contestată atât pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pretinzându-se că hotărârea instanței este nemotivată în parte, cât și pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2453 din 17 noiembrie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată că acestea deduc judecății critici care sunt nefondate potrivit celor ce urmează:

Recursul formulat de recurenta-reclamantă a contestat, sub un prim aspect, soluția instanței de apel dată cererii sale de reparare a prejudiciului suferit în urma exproprierii, decurgând din reducerea suprafeței terenului rămas în proprietate, la 614 mp. Această soluție a fost contestată atât pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pretinzându-se că hotărârea instanței este nemotivată în parte, cât și pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Niciunul din aceste motive de recurs nu sunt întemeiate, reținându-se că la fila x a deciziei atacate se regăsesc considerentele instanței de apel pentru care aceasta, în cuantificarea prejudiciului constând în lipsa reclamantei de exercițiul concret al dreptului de folosință asupra terenului rămas în proprietate (care, lipsit de cale directă de acces la un drum public, va fi mai greu de exploatat), a reținut și aplicat criteriul exploatării terenului prin cultura de grâu, pe o perioadă de 13 ani. Stabilind acest mod de determinare a întinderii prejudiciului, instanța a argumentat, totodată, de ce nu a optat pentru varianta culturilor de tomate (estimate, prin raportare la terenul în cauză la valoarea de 107.493,43 RON), sau a culturilor altor legume, respectiv întrucât reclamanta nu a făcut dovada că terenul fusese exploatat anterior exproprierii în această modalitate sau că ar putea fi astfel exploatat, eventual prin probarea existenței/dezvoltării în zona sa de amplasament a culturilor legumicole în solarii, care să îndreptățească o concluzie asupra existenței șanselor reale și serioase pentru reclamantă în obținerea acestor tipuri de culturi, prin realizarea de investiții.

Aceleași considerente au fost avute în vedere și în legătură cu criteriul exploatării terenului prin culturi de legume în câmp deschis, reținându-se de către instanța de apel că singura cultură pretabilă, indicată chiar de comisia de experți în cuprinsul raportului de expertiză, este cea de grâu.

Astfel fiind, nu se susține critica reclamantei privitoare la absența raționamentului juridic în stabilirea prejudiciului, dată fiind neanalizarea de către instanța de apel a argumentelor experților relative la frecvența culturilor de tomate în solarii ori de tomate, ardei și vinete în câmp deschis, în intravilanul localității.

Din acest motiv nu poate fi primită critica reclamantei prin care pretinde că decizia atacată ar suferi de o motivare parțială ori incompletă cât privește modul de justificare a despăgubirii acordate pentru compensarea prejudiciului rezultat din expropriere, în legătură cu restul de teren rămas în proprietate, în suprafață de 614 mp.

Este adevărat că argumentele pentru care insanța de apel a apreciat ca fiind lipsit de certitudine prejudiciul estimat prin raportare la criteriul culturilor de tomate în sere ori al celor legumicole în câmp deschis, se verifică, într-o oarecare măsură și cât privește criteriul culturilor de grâu, având în vedere observația că nu s-a dovedit exploatarea agricolă anterioară exproprierii a terenului în discuție.

Cu toate acestea, criteriul de evaluare asupra căruia instanța de apel a decis a fi utilizat este cel corect, fiind echitabil ca atunci când se iau în calcul posibilități de exploatare prin culturi agricole, raportarea să fie făcută la culturile cele mai pretabile și uzuale, iar nu la cele a căror realizare ar presupune costuri investiționale ridicate. Pentru terenuri care, chiar dacă prezintă potențial agricol, s-a stabilit că nu erau în concret exploatate agricol (cultivate), utilizarea criteriului culturilor cele mai costisitoare – cum sunt cele de tomate în solarii ori de tomate, ardei, vinete în câmp deschis – nu se justifică, având un grad ridicat de probabilitate ce imprimă un caracter incert prejudiciului potențial, a cărui determinare se urmărește.

În considerarea acestor argumente, nu poate fi primită nici critica de soluționare cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, a cererii de acordare a prejudiciului suferit de reclamantă prin măsura exproprierii. Obiecțiunea acesteia, în sensul că prejudiciul apare aproape derizoriu în raport cu valoarea reală și de piață a terenului, nu constituie un argument al nelegalității criteriului utilizat de instanță, fiind dezlegat cu putere de lucru judecat în cauză că reclamanta nu poate pretinde, în legătură cu terenul rămas în proprietate în urma exproprierii, un prejudiciu de aceeași valoare ori comparabil cu cel al unei persoane expropriate efectiv și care a fost lipsită în acest fel de proprietatea bunului imobil. De aceea nu este apt a fi comparat prejudiciul decurgând din dificultatea în exploatare/diminuarea capacității de folosință a unui bun imobil – prejudiciu încercat de reclamantă în urma exproprierii, prin diminuarea proprietății sale la o suprafață de 614 mp. teren – cu cel decurgând din pierderea proprietății acestuia.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că soluția criticată în recursul reclamantei este cea legală și corectă în raport cu circumstanțele cauzei, motivarea dată acesteia fiind una care corespunde obligațiilor legale impuse instanței de judecată prin dispozițiile art. 261 C. proc. civ., fiind arătate argumentele pentru care un anume criteriu de evaluare a fost primit, iar celelalte înlăturate. Prin urmare, soluția dată pretențiilor reclamantei de reparare a prejudiciului decurgând din măsura exproprierii nu este criticabilă nici pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și nici pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Tot cu trimitere la norma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a criticat și soluția deciziei din apel cât privește stabilirea despăgubirii cuvenită din exproprierea terenurilor în suprafață de 568 mp și 93 mp, aceasta susținând că existau la dosar (fiind furnizate de Primăria Moara Vlăsiei) comparabile contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare cu cel expropriat, încheiate în perioada de referință a datei transferului dreptului de proprietate (25.08.2009), cu o valoare unitară pe mp de 36,6 euro. În plus, vecinii terenului expropriat au primit și ei despăgubiri mai mari, respectiv la un prețul unitar de 35-40 euro/mp.

În raport cu aceste elemente, reclamanta a criticat soluția în privința stabilirii despăgubirii cuvenită din expropriere exclusiv cu referire la cuantumul acesteia, respectiv de 4,1 eu/mp pentru terenul expropriat de 568 mp (în cuantum total de 2 300 euro, la un curs valutar de 4,2236 RON pentru data de 25.08.2009) și de 14,7 eu/mp pentru terenul expropriat de 93 mp (în cuantum total de 1 400 euro, la cursul valutar de 4,2236 RON pentru data de 25.08.2009).

Înalta Curte reține că în considerentele deciziei atacate se regăsesc toate argumentele pentru care instanța de apel a înlăturat solicitările reclamantei de a fi avute în vedere criterii care ar fi putut conduce, în opinia părții, la un cuantum superior al despăgubirii. Astfel, la fila x a hotărârii recurate, s-a arătat în mod pertinent că valoarea de 36,6 eu/mp (ce fusese stabilită prin raportul de experitză din calea de atac a apelului, în primul ciclu procesual) nu poate fi avută în vedere în determinarea contravalorii terenului expropriat întrucât comparabila care determinase această valoare unitară pe mp viza categoria intravilan curți-construcții (comparabila 5) ori, prin decizia de casare, instanța supremă a impus ca, subsecvent lămuririi categoriei de folosință a terenului în cauză la data exproprierii, să se procedeze la calculul despăgubirii cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, adică prin raportare la comparabile de același fel cu terenul expropriat, a cărui categorie de folosință s-a stabilit a fi la data exproprierii intravilan arabil.

În aceeași rațiune, de altfel, s-a și impus în rejudecarea cauzei după casare, administrarea unei noi expertize de evaluare imobiliară, care să aibă în vedere comparabile contracte de vânzare-cumpărare terenuri intravilane de aceeași categorie de folosință, respectiv arabil.

De asemenea, la fila x a considerentelor deciziei atacate, instanța de apel a înlăturat argumentat pretențiile reclamantei care aveau în vedere un preț unitar de 35-40 euro/mp afirmat ca fiind regăsit în evaluările vecinilor terenului expropriat, arătând că evaluarea din prezenta cauză nu poate fi realizată altfel decât respectând îndrumările din decizia de casare a instanței de recurs, respectiv în raport de momentul temporal relevant al transferului dreptului de proprietate și în raport de comparabile depuse la dosar care să corespundă exigențelor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în raport cu terenul supus evaluării.

Acestor argumente, reclamanta nu le-a adus niciun fel de critici în partea memoriului său de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dedicată acestei soluții a deciziei din hotărârea atacată, rezumându-se doar să afirme că în mod eronat instanța de apel a validat opinia majoritară din raportul de evaluare neutilizând criterile indicate de ea și care ar fi condus spre un cuantum superior al evaluării.

Or, Înalta Curte, în circumstanțele expuse, nu poate decât să constate caracterul legal, corect și justifiat în drept al soluției supuse verificării, neexistând niciun argument de a o infirma.

Totodată, această concluzie fundamentează, deopotrivă, aprecierea caracterului nefondat al recursului formulat de reclamantă.

2)Prin recursul declarat de pârâtul Statul român, a fost criticată pentru nelegalitate hotărârea instanței de apel, pretinzându-se că soluția adoptată nu respectă cerința impusă prin dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cu care „(1) Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.

Deși recursul nu a fost motivat în drept, examinarea acestuia se va realiza în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Invocând nerespectarea acestei dispoziții legale, pârâtul a susținut că soluția corectă ar fi fost aceea a respingerii acțiunii deoarece prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 484/4.06.2009 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Moara Vlăsiei s-a acordat un preț de 4,5 eu/mp, în timp ce valoarea stabilită prin expertiza administrată în apel a fost de 4,1 eu/mp; diferența de 476,19 RON dintre valoarea stabilită de comisia de experți și valoarea expropriatorului este dată de fluctuația cursului euro și nicidecum de evaluarea terenului la o valoare inferioară față de prețul pieței.

Înalta Curte reține că, potrivit situației de fapt descrisă de instanța de apel, prin hotărârea nr. 484/4.06.2009 s-a stabilit o despăgubire de 9.233,81 RON, prin raportul de evaluare întocmit în etapa administrativă la 31.05.2006 de experții ANEVAR fiind propusă o valoare de 4,3 eu/mp (iar nu de 4,5 eu/mp, după cum afirmă pârâtul).

Chiar astfel fiind, dacă stabilirea în faza judiciară a unei despăgubiri inferioare celei oferite de expropriator în etapa administrativă ar putea fi afirmată în legătură cu terenul expropriat de 568 mp, situația nu se verifică în aceiași termeni în cazul terenului de 93 mp pentru care, prin hotărârea nr. 485/4.06.2009 s-a oferit o despăgubire în cuantum de 1 511,88 RON, în timp ce prin hotărârea instanței de apel s-a stabilit o despăgubire cu mult superioară, de 5 910 RON (respectiv 14,7 eu/mp).

Or, privită în ansambu – așa cum este și corect, de vreme ce a fost vorba de o singură expropriere, chiar dacă s-au emis două hotărâri distincte de stabilire a despăgubirilor nr. 484 și 485 din 4.06.2009, corespunzător celor două suprafețe distincte de teren expropriate -, evaluarea despăgubirii realizată în faza judiciară, cu observarea categoriei de folosință a terenului la data exproprierii și în raport de prețuri la care vindeau, la aceeași dată, terenuri similare celor expropriate, s-a dovedit a fi superioară celei oferite de expropriator în etapa administrativă, astfel că soluția admiterii acțiunii și anulării în parte a celor două hotărâri de stabilire a despăgubirii este cea corectă.

Pentru acest considerente, Înalta Curte reține că situația despăgubirii stabilită ca fiind cuvenită reclamantei pentru suprafața însumată a celor două porțiuni de teren se situează în marja de legalitate descrisă în cuprinsul art. 27 din Legea nr. 33/1994, a cărui nesocotire nu a avut loc, după cum nejustificat a indicat pârâtul prin recursul său.

Astfel fiind, în considerarea celor expuse anterior, vor fi respinse ca nefondate atât recursul reclamantei, cât și cel al pârâtului.

Sursa informației: www.scj.ro.