Cuantificarea prejudiciului acordat pentru daunele morale și materiale. Caz de vătămare a integrității corporale ori a sănătății. Recurs (NCC, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1387/2017

NCC: art. 1371; NCPC: art. 304; Ordinul CSA nr. 20/2008: art. 28 alin. (1), art. 49 pct. 1 lit. f), 

Întrucât criticile expuse de recurenți prin cererea de recurs se grefează în mare parte pe nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor cuprinse în art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 20/2008 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, instanța constată că acestea se încadrează în pct. 9 alin. (1) al art. 304 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi examinate în continuare, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 7 fiind invocate strict formal.

Admițând apelul formulat de reclamanți a cărui judecată a vizat exclusiv cuantificarea prejudiciului acordat pentru daunele morale și materiale suferite de aceștia, ca urmare a accidentului rutier din data de 08 mai 2009, respectiv, A. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 70-75 zile de îngrijire medicală, B. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijire medicală, iar C. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijire medicală, instanța a procedat la admiterea, în parte, a acțiunii, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei A. suma de 275 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 11.250 lei, cu titlu de daune morale, să plătească reclamantei B. suma de 5.250 lei, cu titlu de daune morale, și să plătească reclamantului C. suma de 600 lei, cu titlu de daune morale, toate aceste sume urmând a fi reactualizate cu dobânda legală de la data pronunțării deciziei și până la momentul plății efective.

Prima critică formulată de reclamanți, în sensul că, în ciclul procesual anterior aceeași instanță de apel a stabilit un cuantum al daunelor mult mai mare decât cel acordat prin sentința atacată, nu poate fi primită, având în vedere, pe de o parte, că aceasta se constituie într-o critică de netemeinicie, iar nu într-un motiv de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, recurenții ignoră faptul că decizia invocată a fost casată de către instanța supremă, urmare și a recursului declarat de pârâtă, cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Despăgubirile pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unei persoane se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, astfel cum rezultă din art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 20/2008.

În speță ceea ce se reclamă este nesocotirea de către instanța de apel a acestor criterii, susținându-se că nu a fost analizată jurisprudența și practica judiciară în materie, sens în care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material ale art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 20/2008.

Înalta Curte reține că la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudență și doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanța urmează a face o apreciere subiectivă în funcție de circumstanțele speței. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Examinând decizia atacată se observă că instanța de apel atunci când a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, apreciind consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care celui vătămat i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Toate aceste aspecte circumstanțiate situației particulare din speță au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Astfel, pe baza probatoriului administrat în cauză, statuând în echitate, raportat la vătămările produse reclamanților, la consecințele nefaste pe care accidentul rutier le-a avut cu privire la viața lor particulară, conform dovezilor administrate în cauză, la vârsta fiecăruia dintre aceștia la momentul producerii accidentului și la nevoia ca daunele morale să rămână în limite rezonabile, instanța a constatat că 500 lei/zi de îngrijiri medicale ar corespunde tuturor acestor cerințe.

De altfel, instanța supremă constată că, potrivit Ghidului pentru soluționarea daunelor morale întocmit în 2011 în raport de jurisprudență națională în materie, media generală a despăgubirilor acordate pentru daune morale pentru fiecare zi de îngrijire medicală necesară vindecării este de 344 de lei/zi, iar despăgubirile acordate pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, pentru cazurile în care persoana vătămată a rămas cu o invaliditate posttraumatică (pierdere de organ/pierdere funcție), au fost în medie cu aproape 30% mai mari decât în cazurile în care vindecarea a fost completă, media fiind de 419 lei per zi. Se observă că instanța de apel a efectuat un calcul matematic pur orientativ, valoarea despăgubirilor acordate prin decizia atacată fiind mult mai mare, respectiv de 500 lei/zi de îngrijiri medicale.

De asemenea, în jurisprudență națională s-au conturat opinii, în caz de vătămare a integrității corporale ori a sănătății, potrivit cărora determinarea prejudiciului nepatrimonial se realizează pe baza actelor medico-legale din care rezultă numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării.

În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 20/2008, precum și nerespectarea deciziei de casare, se constată că instanța supremă a arătat că singurul criteriu reținut de către instanța de apel în ciclu procesual anterior, al culpei concurente, a avut drept consecințe lipsa evaluării și aprecierii jurisdicționale proprii, motiv pentru care, în rejudecare, prin decizia atacată instanța, raportat la împrejurările concrete ale cauzei, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, a procedat la o analiză efectivă a gradului de culpă și, ținând cont și de raportul de expertiză criminalistică nr. 222/2010 efectuat în dosarul penal din care rezultă că accidentul s-a produs ca urmare a faptului că reclamanta A. a intrat în trafic fără să respecte obligația de a se asigura, a concluzionat că aceasta are o culpă de 70%.

Prin urmare, în mod corect instanța a reținut și aplicat dispozițiile art. 28 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 20/2008, acordând despăgubirile proporțional cu întinderea răspunderii reclamantei A.

De altfel, în acest sens sunt și prevederile art. 1371 C. civ., referitoare la culpa în întinderea prejudiciului. Or, pentru victima care nu a depus minime diligențe pentru prevenirea sau pentru limitarea extinderii prejudiciului, cuantumul compensațiilor cuvenite va putea fi diminuat în mod corespunzător, proporțional cu culpa acesteia în producerea, dar și în extinderea urmărilor accidentului.

Prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit este vizată strict alinarea suferinței pricinuite prin vătămarea integrității corporale a sănătății sau a relațiilor afective ca urmare a decesului persoanelor și nu conferirea unui grad de satisfacție persoanei prejudiciate prin sancționarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului. În acest sens, în jurisprudență s-a reținut că aplicarea unei sancțiuni civile, cu caracter punitiv, persoanei responsabile nu ar avea eficiență, având în vedere că despăgubirile datorate ca urmare a producerii accidentelor de vehicule sunt achitate de către asigurători, din volumul primelor de asigurare colectate de la toată masa asiguraților și nu exclusiv/individual, din patrimoniul persoanei responsabile de producerea prejudiciului.

Prin urmare, în raport de cuantumul daunelor morale stabilit per zi de spitalizare și de gradul de culpă, instanța a acordat fiecărui reclamant 30% din rezultatul înmulțirii zilelor de spitalizare cu suma de 500 lei/zi.

Pentru considerentele mai sus expuse, nici alegațiile recurenților referitoare la faptul că prin Decizia civilă nr. 588 din 17 martie 2016, pronunțată de instanța supremă în al doilea ciclu procesual, s-ar fi statuat că există un grad egal de culpă, și nici cele în sensul că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut în ceea ce privește gradul de culpă, nu pot fi primite. De altfel, prin Decizia nr. 145 din 25 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în al treilea ciclu procesual, s-a constatat că tocmai aplicarea matematică a criteriului culpei concurente a avut drept consecință lipsa evaluării și aprecierii jurisdicționale proprii a instanței de apel.

De asemenea, pentru aceleași argumente, nu pot fi primite nici susținerile potrivit cărora instanța ar fi diminuat cuantumul despăgubirilor bazându-se pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, recurenții ignorând că prin Sentința civilă nr. 36 civ din 29 ianuarie 2015, atacată cu apel, Tribunalul Iași a respins acțiunea, iar prin decizia recurată s-a admis în parte cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește daunele materiale se constată că, în mod just instanța de apel s-a raportat numai la documentele justificative constând în bonuri fiscale aferente medicamentelor și facturi și chitanțe de plată a unor taxe de servicii medicale, înscrisuri aflate în strânsă legătură cu fapta cauzatoare de prejudiciu.

În consecință, constatând că s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale pretins încălcate, pentru considerentele expuse Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Sursa informației: www.scj.ro.