Cu colegii din România, de la UNPIR, avem o relație destul de strânsă, sănătoasă

28 dec. 2018
Vizualizari: 1205

Nicolae Cîrstea: Suntem împreună, la Chișinău, cu dl Ion Popa, președintele Uniunii Administratorilor Autorizați din Republica Moldova, cu ocazia unui eveniment special – congresul uniunii și, de asemenea, realegerea dumneavoastră, d-le președinte, în această funcție. Cum sunt lucrurile la cald, după acest congres de alegeri?

Ion Popa: Congresul s-a desfășurat normal, n-am avut careva surprize neplăcute, colegii administratori, membri ai uniunii, ne-au acordat încrederea deplină, fiind aleși – și eu, și președintele – cu vot unanim, pentru care le mulțumim. Respectiv, a fost menținută și echipa pe care am avut-o până acum – este vorba de membrii consiliului și membrii comisiei de autorizare și disciplină.

Nicolae Cîrstea: Care ar fi realizările primului mandat al dumneavoastră care ar trebui subliniate, acum, la acest moment de bilanț?

Ion Popa: Consider că cel mai important, fiind o uniune tânără, la început de cale, este că au fost puse bazele aceste profesii. Este o profesie nouă, au fost elaborate recomandările, regulamentele, toate actele administrative pentru administratori, membri ai uniunii. Este sigur că suntem la început, mai avem foarte mult de lucru, deci urmează ca ambițiile pe care le avem să le dezvoltăm, să le realizăm în practică, și, respectiv, să le punem pe masă tuturor colegilor noștri.

Nicolae Cîrstea: Ce este de făcut, de luni încolo, la acest început de nou mandat de patru ani?

Ion Popa: Vreau să menționez că nu a fost trasă o linie până acum și ce urmează. În continuare, urmează să ne dezvoltăm în același ritm, poate chiar mai dezvoltat, mai rapid; să dezvoltăm profesia, să o aducem la un nivel care să fie stimat, atât în societatea noastră, cât și departe, peste hotare; să fim o profesie unită; să fim o profesie care este stimată de toate profesiile liberale și de societatea civilă; și, respectiv, să ne dezvoltăm și pe exterior, în relațiile cu organele statale, cu organele guvernamentale.

Nicolae Cîrstea: V-am văzut alături de UNPIR, de asemenea, am văzut alături de dumneavoastră, cu acest prilej, al congresului, o delegație importantă din România. Care ar fi relațiile, din punctul dumneavoastră de vedere, cu România, din punct de vedere profesional?

Ion Popa: Cu colegii din România, de la UNPIR, avem o relație destul de strânsă, sănătoasă. Avem semnate acorduri de colaborare, protocol de colaborare în comun. Vreau să spun că suntem într-o relație chiar de prietenie, ori de câte ori este nevoie de sprijinul colegilor din România, îl avem permanent și, respectiv, ne străduim ca să fie reciproc. De aceea, ori de câte ori este posibil, noi îi invităm la manifestările pe care le avem, de gen congres, seminare, ca să participe și ei.

Nicolae Cîrstea: Cu alte prilejuri, la alte invitații cărora le-am dat curs, am observat că sunt profesioniști ai dreptului care apreciază, din anumite puncte de vedere, legislația moldovenească, care este avansată pe anumite direcții. De asemenea, că se inspiră, în alte zone, din legislația românească. Sunt lucruri pe care românii le au de învățat de la moldoveni, și invers?

Ion Popa: În dezvoltarea sau elaborarea legislației moldovenești noi suntem permanent dispuși să luăm cele mai bune practici sau cele mai bune norme din legislațiile țărilor limitrofe și nu numai. Unde este ceva bun, noi încercăm să implementăm la noi, fiindcă se vede un rezultat. De aceea, pe unele poziții considerăm noi că suntem chiar înaintea colegilor din România, dar avem și mult de luat de la ei.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, d-le președinte, și vă doresc succes în cel de-al doilea mandat, la finalul căruia sperăm ca profesia de practician în insolvență să fie la nivelul pe care vi-l doriți dumneavoastră și membrii profesiei dumneavoastră.

Ion Popa: Vă mulțumesc. Sper și eu să am toată susținerea mai departe, din partea colegilor.

Cu colegii din România, de la UNPIR, avem o relație destul de strânsă, sănătoasă was last modified: decembrie 28th, 2018 by Ion Popa

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice